Claudiu Cârmaciu, psihiatru în Marea Britanie: Satisfacţia de a readuce zâmbetul pe feţele pacienţilor

Autor:     Publicat in 12 august 2010

În toamna anului 1990 aterizam pe Heathrow Airport din Londra, lăsând în urmă o Românie care nu îl mai avea pe Ceauşescu la cârmă, dar care nu corespundea nici pe departe aspiraţiilor mele de la vremea respectivă. Oarecum naive, prin idealismul lor! >>>

Absolvisem Liceul German din Bucureşti în 1980 şi Facultatea de Medicină Generală în 1986, după care am avut privilegiul să fac stagiatura în câteva spitale universitare bucureştene. Vreau să subliniez că fundamentele teoretice şi practice dobândite în anii formării mele profesionale au fost solide, îndeajuns de solide pentru a-mi permite trecerea cu succes a examenului de echivalare englez, temutul P.L.A.B. (Professional and Linguistic Assessment Board), din prima încercare. Mă simt sincer îndatorat, nu doar părinţilor mei, ambii medici, dar şi tuturor dascălilor de valoare care şi-au bătut capul cu educaţia mea în anii tinereţii, şi cărora sper că nu le-am scos prea multe fire albe. Sunt îndatorat, de asemenea, ţării unde m-am născut, pentru faptul că întreaga mea educaţie a fost gratuită. E drept că au fost necesare şi câteva luni de acerbă pregătire după sosirea mea la Londra, citind din scoarţă în scoarţă manualele medicale britanice la zi, pe diferite specialităţi. M-a ajutat enorm şi faptul că vorbeam fluent engleza, încă din liceu.

38_40_1

Psihiatria, ca şansă

Au fost multe dificultăţi, mai ales la început, unele legate de viza de şedere, căci România nu era pe atunci în UE, altele legate de obţinerea înregistrării permanente cu General Medical Council, în condiţiile în care examenul P.L.A.B. oferea doar o înregistrare temporară pentru patru ani. Dar cu perseverenţă, multă muncă, un optimism caracteristic tinereţii şi, nu în ultimul rând, prin alegerea unei specialităţi – psihiatria – mai puţin atractivă medicilor britanici, barierele s-au ridicat una câte una şi cariera mea a evoluat ascendent destul de rapid.

După câteva slujbe în Medicina de Urgenţă, Pediatrie şi Geriatrie, în august 1992 m-am hotărât să îmbrăţişez psihiatria ca direcţie de specializare. Am început ca Senior House Officer (similar rezident) în cadrul Merseyside Psychiatric Rotation, schemă organizată în colaborare cu Liverpool University. În cadrul unei scheme de rotaţie, un psihiatru în curs de specializare are garantate slujbe de câte şase luni sau de câte un an la spitale /unităţi pe diferite subspecialităţi psihiatrice (psihiatrie pentru adulţi, geriatrică, infantilă, psihiatrie judiciară, pentru dificultăţi de învăţare, abuz de substanţe, psihoterapie) dintr-o anumită zonă. De obicei, unităţile fac parte din acelaşi trust. În plus, medicul merge săptămânal la cursuri teoretice psihiatrice organizate de universitate.

Ulterior am fost promovat la grad de Registrar (medic secundar) în Warley Hospital, 300 km mai la sud, lângă Londra, un fost azil psihiatric care pe vremuri fusese cel mai mare azil din Anglia, cu peste 500 de paturi, ateliere, grădini de legume, biserică, terenuri de sport şi până şi morgă proprie. Zidurile împrejmuitoare fuseseră însă dărâmate cu mulţi ani înainte…

Au urmat poziţii ca Senior Clinical Medical Oficer în Chelmsford, apoi Specialist Registrar (medic specialist) pe rotaţia Universităţii din Cambridge, după ce devenisem, trecând examenul MRCPsych, membru al Colegiului Regal al Psihiatrilor din Anglia. Examenul a fost crunt, dar satisfacţia unei specializări în Cambridge a fost imensă. A urmat o specializare pe schema Royal London şi St. Bartholomew’s Hospitals şi, în 2002, ocupam primul post permanent de Consultant Psychiatrist (medic primar) în Clacton-on-Sea. La un an după transferul la Chelmsford am fost numit Associate Medical Director pentru zona centrală a trustului şi, în pofida unor sacrificii personale, mai ales în materie de timp liber şi nivel de stres, plăcerea de a fi într-un rol de conducere, plus răsplata financiară aferentă, m-au menţinut în acest rol până în clipa de faţă. În plus, sper eu, m-am achitat cel puţin onorabil de îndatoririle specifice acestei poziţii.

Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica

Tag-uri: