Specialiștii London School of Economics, exclusiv pentru Medica Academica: Sistemul de sănătate din România – pasul următor

Autor:     Publicat in 21 iunie 2011

În perioada 24-25 martie 2011, TARUS Media a organizat, la Bucureşti, o conferinţă ce a vizat discutarea principalelor probleme cu care se confruntă sistemul românesc de sănătate. Evenimentul a reunit clinicieni, factori de decizie politică, reprezentanţi ai mediului universitar, ai industriei farmaceutice şi ai sectorului de servicii medicale, alte părţi interesate. În acest scurt editorial sperăm să oferim o perspectivă din afară asupra problemelor cu care se confruntă sistemul românesc şi să identificăm elementele care apreciem că reprezintă paşi concreţi, absolut necesari, în direcţia îmbunătăţirii situaţiei actuale. >>>

Conferinţa a prilejuit dezbaterea unei game largi de subiecte, de la plata furnizorilor de asistenţă medicală şi până la rolul Uniunii Europene în sprijinirea reformelor româneşti. Aproape toate prezentările au relevat existenţa a două probleme importante: subfinanţarea cronică a sistemului de sănătate şi inerentele ineficienţe: tehnică şi de alocare a resurselor. Niciuna nu reprezenta o noutate pentru participanţi – era vorba, pur şi simplu, de reiterarea unor probleme vechi, dar persistente, pentru rezolvarea cărora există prea puţine soluţii.

Subfinanţarea cronică

Conform datelor din National Health Accounts, în 2009 România a acordat domeniului sănătăţii doar 5,4% din PIB, mai puţin decât orice alt stat membru al UE, iar rezultatele obţinute sunt pe măsura finanţării. Speranţa de viaţă este cea mai mică din UE şi maladiile cardiovasculare ating unul din cele mai ridicate niveluri înregistrate în zona europeană a OMS, fiind răspunzătoare pentru 60% din decese. Costurile economice şi sociale împovărătoare pe care le implică bolile netransmisibile reprezintă rezultatele dureroase ale acestei subfinanţări cronice, înrăutăţite de lipsa programelor de prevenţie şi screening. În ceea ce priveşte finanţarea produselor farmaceutice, se aşteaptă adesea ca pacienţii spitalizaţi să cumpere cu banii lor medicamente şi alte consumabile, pentru că spitalele nu şi le permit; pe de altă parte, există şi temeri legate de controlul siguranţei şi al calităţii acestora.

Ineficienţa tehnică și a alocării fondurilor

Din puţinul pe care România îl alocă domeniului sănătăţii, mult se risipeşte. Corupţia şi frauda sunt larg răspândite, deşi nivelul la care au ajuns cele două fenomene este greu de cuantificat. Medicamentele şi alte produse absolut necesare în clinici nu sunt disponibile întotdeauna, fie din cauza gestionării deficitare a lanţului de aprovizionare/distribuţie, fie pentru că fondurile alocate sunt necorespunzătoare. Factorii de decizie din sectorul sănătăţii folosesc mult sub nivelul necesar mecanismele economice ale sănătăţii (health economics) în vederea unei alocări mai judicioase a resurselor şi pentru stimularea comportamentelor eficiente ale furnizorilor.

Ca exemplu, viciile de concepţie ale sistemelor de plată a furnizorilor generează “exodul creierelor”, fiindcă medicii îşi pot asigura salarii mai bune în străinătate. Evaluarea tehnologiilor medicale nu este folosită pentru a identifica produsele farmaceutice şi dispozitivele medicale care au un raport cost-eficienţă optim. Ceea ce are drept consecinţă luarea unor decizii care nu sunt bazate pe informații fundamentale, decizii care să vizeze stabilirea clară a intervenţiilor ce ar urma să fie puse la dispoziţia pacienţilor în contextul unui anumit pachet de beneficii.

Direcţiile de dezvoltare

Problemele cu care se confruntă sistemul de sănătate românesc sunt destul de vechi. Multe din ele s-au înrăutăţit în ultimii ani, deşi niciuna nu a fost generată explicit de criza financiară globală. În momentul de faţă însă este decisiv ca România să-şi demonstreze implicarea în protejarea sectorului de sănătate.

În primul rând, este imperioasă îmbunătăţirea mecanismelor de administrare şi de gestionare a resurselor aferente acestui sector de activitate. Actualele măsuri de reducere a birocraţiei, coordonate şi de către Banca Mondială, atestă categoric înscrierea ţării pe traiectoria corectă, dar costurile administrative continuă să fie mai mari decât ar trebui. Este necesar să se utilizeze o metodologie mai coerentă de colectare a contribuţiilor la Fondul naţional de asigurări de sănătate şi să se aibă în vedere redefinirea pachetului de beneficii pe baza unei judicioase ajustări în funcţie de riscurile potenţiale, astfel încât sumele adunate să satisfacă integral oferta făcută. Guvernul României are posibilitatea să stabilească parteneriate cu diverse organizaţii, precum Reţeaua de luptă împotriva fraudei şi corupţiei, capabile să-i sprijine eforturile menite să identifice sursele de fraudă şi să împiedice secătuirea sistemului de resursele – şi-aşa puţine – pe care le are în prezent. România ar trebui să valorifice mai eficient asemenea colaborări şi să se implice mai activ în demersurile de combatere a fraudei – de exemplu, prin aplicarea unor măsuri care să-i permită limitarea fenomenului de comercializare a medicamentelor pe piaţa neagră.

În plus, este necesară reconfigurarea mecanismelor de remunerare a angajaţilor din sistemul sanitar, astfel încât aceştia să aibă suficiente stimulente pentru a continua să lucreze în propria lor ţară, în loc să caute opţiuni mai bune în străinătate. În anul 2010, salariile au fost reduse cu 25%, ceea ce e posibil să fi determinat emigrarea unui număr de circa 2 500 de medici. Privind situaţia pe termen lung, o atare decizie este, cu siguranţă, greşită; în acelaşi timp însă, este lesne de înţeles faptul că, pe fondul actualului deficit de resurse, modificările ce ar trebui să fie aduse sistemului de plată a furnizorilor – pentru a-i încuraja pe medici să profeseze în România şi să ofere îngrijiri de calitate – nu se vor înfăptui peste noapte. Pentru a încuraja dezvoltarea unor mecanisme judicioase de plată, este nevoie de creşterea eficienţei procesului de colectare a datelor, fiindcă este imposibil să ghidezi politica, să evaluezi performanţa şi să transpui în  practică strategiile vizate fără a avea date de calitate.

Au existat voci care au considerat că aderarea României la Uniunea Europeană a fost un demers prea timpuriu. Însă prin demararea reformelor necesare pentru a-şi îmbunătăţi capacitatea de a genera şi a valorifica resursele din domeniul sănătății, România le poate dovedi contestatarilor că s-au înşelat. <<<

Tag-uri: