Prof. dr. Anca Buzoianu, UMF Cluj-Napoca: „Avem cel mai mare număr de studenți străini din România”





Una dintre cele mai dinamice universități din România, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, este printre puținele din lume care oferă specializare în trei limbi: română, engleză și franceză.

Prima femeie decan din istoria Facultății de Medicină, prof. dr. Anca Buzoianu, se află la al doilea mandat în această funcție, dând dovadă de viabilitate şi abilitate pentru a modifica sau a determina modificări şi progrese.

 

Care au fost primele provocări cu care v-ați confruntat în calitate de decan?

O primă provocare a fost chiar alegerea mea ca decan, fiind prima femeie care a ocupat această funcție în cei 140 de ani de existență a Facultății de Medicină din Cluj. Facultate modernă si dinamică, medicina clujeană se individualizează printr-o ofertă educațională atractivă – patru programe de studiu la nivel de licență, unsprezece masterate și pregătirea în toate specializările pentru rezidențiat – misiunea echipei de conducere fiind creșterea permanentă a calității actului didactic și, implicit, a actului medical.

O altă provocare pe care mi-am asumat-o împreună cu colegii mei, și care a fost de fapt viziunea pe care am propus-o când am candidat, a fost internaționalizarea școlii de medicină clujene, transformarea facultății noastre într-un lider în oferta de servicii educaționale nu numai în România, dar cu o relevanță cât mai pregnantă la nivelul Europei Estice și Centrale, prin dezvoltarea programelor de studiu în limbile engleză și franceză. Putem spune că acest obiectiv a fost atins, astăzi facultatea noastră fiind facultatea cu cel mai mare număr de studenți străini din România. Datorită calității deosebite a pregătirii lor, absolvenții secțiilor străine ale facultății noastre se transformă în ambasadorii școlii medicale clujene în toate colțurile lumii, crescându-i renumele și valoarea.

Un alt obiectiv al echipei noastre a fost introducerea în curricula facultății a metodelor moderne de învățare, preponderent în pregătirea practică a studenților, având în vedere că medicina este o profesie practică prin excelență. Medicul trebuie să știe să facă anumite manopere medicale cu mâinile lui. În acest scop am inaugurat anul trecut, printr-o investiție de anvergură a universității noastre, primul centru de simulare și aptitudini practice din România, care oferă oportunități de învățare și antrenament pentru toate nivelurile de manopere medicale, de la simplele injecții intravenoase și până la proceduri chirurgicale complexe. Noile metode de învățare bazate pe simulare permit câștigarea competențelor și atitudinilor adecvate fără riscuri asupra pacienților, având ca scop creșterea siguranței actului medical.

 

Câți studenți are în prezent Facultatea de Medicină Generală din Cluj-Napoca?

Facultatea noastră are astăzi 3.900 de studenți la studiile de licență, dintre care 1.700 sunt studenți străini, din 24 de țări ale lumii. De asemenea, avem 140 de studenți la cele 11 masterate pe care le oferim, aproximativ 500 de doctoranzi și aproape 3.000 de rezidenți, deci putem spune că suntem, ca dimensiune, a doua facultate de medicină din România. Iar după rezultatele obținute de absolvenții noștri la concursul național de rezidențiat, în ultimii ani ne-am situat constant pe locul 1.

 

Credeți că s-au schimbat, în timp, generațiile de tineri care visează să devină medici?

Există o schimbare evidentă între generațiile anterioare și tinerii de astăzi, care sunt mult mai pragmatici, mai bine informați datorită exploziei digitale și au marele avantaj al culturii moderne dată de posibilitatea de a călători. Ceea ce nu s-a schimbat însă, de-a lungul timpului, este dragostea pentru om și dorința de a ajuta, care cred că și acum reprezintă motivul principal pentru care tinerii se îndreaptă către profesiunea de medic.

Evident, progresul rapid al medicinii și al tehnologiei, schimbările în mentalitatea tinerilor care doresc să devină medici, mobilitatea profesională a absolvenților noștri au impus adaptarea educației medicale la cerințele moderne ale serviciilor de sănătate. Într-o societate globalizată, unde concurența acerbă obligă la practicarea standardelor de maximă exigență, formarea medicilor trebuie să urmeze două coordonate fundamentale: dobândirea expertizei profesionale și a abilităților practice necesare și, în paralel, obținerea unor competențe superioare de comunicare, grefate pe o etică profesională ireproșabilă.

Ce obiective v-ați propus pentru 2013?

În primul rând, dorim să continuăm implementarea proiectelor deja începute: finalizarea listei cu obiectivele educaționale ale Facultății de medicină, după modelele facultăților prestigioase din străinătate, și structurarea curriculei în atingerea acestor obiective educaționale și competențe pe care trebuie să le aibă absolvenții noștri. Dorim să eliminăm astfel suprapunerile curriculare, supraîncărcarea informațională, accentuând latura practică a pregătirii absolvenților. De asemenea, vrem să realizăm mai multe programe de integrare culturală și socială a studenților străini ai facultății noastre în viața comunității academice.

Dezvoltarea abilităților pedagogice, precum și dezvoltarea personală a tinerelor noastre cadre didactice sunt o preocupare constantă a echipei noastre, în cadrul programului de formare a formatorilor „Faculty development” inițiat în urmă cu trei ani în calaborare cu Universitatea din Viena și cu Universitatea din Southhampton, Marea Britanie. Pe lângă acestea, implementarea primului modul de învățare prin punere de probleme „Problem based learning” pentru studenți. Și, să nu uităm, realizarea a încă două module de învățământ integrat, pe lângă modulul „Inima”, care a fost finalizat anul trecut. În aceste module, temele se tratează interdisciplinar, iar disciplinele fundamentale sunt integrate cu cele clinice, punându-se accent pe aplicabilitatea practică a noțiunilor din învățământul preclinic.

 

Care este cel mai dificil dintre aceste obiective? Cum l-aţi putea realiza?

Cred că este destul de dificilă finalizarea obiectivelor educaționale și stabilirea aportului diferitelor discipline în atingerea acestora; la fel, PBL este o metodă educațională nouă, care nu se face încă în România. Putem spune că suntem pionieri și în acest domeniu. Ca sprijin beneficiem de expertiza Prof. dr. Richard Maerz, directorul Departamentului de educație medicală a Universității de Medicină din Viena, cu care colaborăm deja de câțiva ani.

 

Care sunt punctele forte ale acestei universități, care performează la capitolul atragerii de studenți străini?

Încă de la începuturile sale, specificul școlii medicale clujene a fost dorința de a îmbina constructiv noutatea în medicină cu perspectiva umanistă, într-o deschidere permanentă către societate și omul bolnav. De-a lungul anilor, facultatea noastră și-a construit o bază educațională solidă, reprezentată de valoarea corpului didactic și de infrastructura de calitate. Prin efortul său propriu și beneficiind de numeroase programe suport, facultatea are astăzi un corp didactic tânăr și performant, și o structură educațională modernă, perfect compatibilă cu cerințele europene. Curriculum-ul modern, caracterul practic, aplicativ al formării pe care o oferim, pregătirea în centrul de simulare, rezultatele obținute de absolvenții noștri, toate contribuie la atractivitatea facultății pentru studenții din toată lumea. Nu în ultimul rând, studenții noștri se numără printre privilegiații Clujului universitar, facilitățile moderne pentru studenți începând cu una dintre cele mai performante biblioteci din țară, complet informatizată, la care se adaugă restaurantul studențesc, căminele modernizate și dotate la standarde europene, baza sportivă, campusul… Toate acestea recomandă facultatea noastră drept un spațiu propice desfășurării unui învățământ medical de elită.

 

La sfârșitul fiecărui an avem tendința de a trage o linie. Cum ați caracteriza anul 2012?

Anul 2012 a fost un an încărcat, dar cu rezultate deosebite. Pe lângă faptul că am trecut prin două evaluări externe – evaluarea externă a facultății de către experți de la Universitatea de Medicină din Viena si Szeged și evaluarea UMF de către Asociația Europeană a Universităților – am fost prezenți cu stand expozițional la Conferința Internațională de Educație Medicală AMEE 2012 de la Lyon, unde am prezentat un produs educațional – „Caietul de abilități practice pentru studenții la medicină”, care s-a bucurat de un succes deosebit, fiind adoptat și de alte facultăți de medicină din țară și, în același timp, apreciat de experți în educație medicală de la universități europene prestigioase. Este de remarcat că am fost singura facultate din Europa centrală și de est prezentă cu stand expozițional, într-o companie deosebit de onorantă – Școlile de medicină de la Harvard, Maastricht, Dundee etc.

De asemenea, am organizat cursuri de dezvoltare a metodelor pedagogice moderne în educația medicală, împreună cu partenerii din Marea Britanie, care au fost deosebit de apreciate de cadrele noastre didactice și pe care dorim să le repetăm și în acest an. Am finalizat un proiect internațional de schimb de bune practici în managementul educațional medical cu universități francofone europene, la care am fost conducători de proiect.

În plan didactic, concurența la Facultatea de medicină din Cluj a fost cea mai mare din ultimii 15 ani, cu 4 candidați pe un loc, atât la secția română, cât și la cele străine.

 

Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica, februarie 2013.