Adevărul cifrelor

0

      De ani buni, sloganul demagogic oferit de guvernanţi populaţiei a fost cel conform căruia sănătatea este o prioritate naţională. Treptat, pe baza realităţii tot mai evidente, a apărut pentru fiecare locuitor adevărul nud al falsităţii şi demagogiei acestei afirmaţii, şi protestele de la începutul anului 2012 ale celor amăgiți, proteste de o amploare fără precedent, s-au soldat cu sistarea legii sănătăţii – o ficţiune antipopulară – demonstrând cele afirmate mai sus, inclusiv faptul că populaţia nu este o masă amorfă, lipsită de reacţie.

Perioada de mai mult de şase luni – din acel moment – în care a intrat în „gestaţie” un nou proiect de lege al sănătăţii şi argumentele aparent noi ale unui ambalaj învechit nu înseamnă şi îndepărtarea temerilor că noul ambalaj, fie el sub forma parteneriatului public-privat sau al reformării caselor de asigurări de sănătate și introducerii reţetelor electronice, va aduce rezolvarea problemei asistenţei medicale – ajunse la cel mai scăzut nivel al ultimilor ani, va aduce rezolvarea mitei, corupţiei, a plăţilor informale, a mizeriei din unităţile cu paturi, multe din aceste unități nereparate, lipsite de medicamente şi de materiale sanitare pe care pacienţii trebuie să le cumpere din momentul internării.

Oricât ar vrea autorităţile să poleieze şi să politizeze lucrurile, esenţa-esenţelor rămâne finanţarea sectorului sanitar din ţara noastră, care nu constituie, în fapt, o prioritate a guvernanţilor post decembrişti, aşa cum adevărul cifrelor o demonstrează, nelăsând nicio şansă vorbăriei sterile, strângerilor de mâini şi bătăilor protectoare pe umăr cu caracter festivist al anilor din urmă. Până şi faimoasele „băi de mulţime” şi-au pierdut „farmecul”, dacă ar fi avut vreodată vreunul, şi mulţimea – al cărui nivel de trai a avut de suferit – n-a rămas decât cu gustul lor amar. Cu adevărat, starea de sănătate, grav afectată în ansamblul ei, influenţează în acest moment, în mod negativ, inclusiv nivelul de dezvoltare al ţării.

Dar să privim cu ochi şi minţi lucide câteva cifre ale unui raport recent întocmit de autorităţi de bună credinţă (Expert forum – EFOR şi Mind Research and Rating). Potrivit acestora, România este statul cu cea mai mică pondere a cheltuielilor din Produsul Intern Brut (PIB) pentru sănătate, dintre ţările europene, cu un nivel de 5,6% în 2009. Comparativ, Bulgaria acordă 6,9% din PIB. Pentru o corectă documentare trebuie să amintim clasamentul mondial: SUA ocupă primul loc din perspectiva fondurilor alocate sănătăţii (16,7% din PIB), urmată de Franţa (11,6%) şi Elveţia (11,4%). Statisticile demonstrează că numai ţările cu economii avansate alocă resurse importante pentru finanţarea sectorului de sănătate, având dreptul moral de a-l considera o adevărată prioritate.

În România, dezechilibrele realizate în timp, confuziile şi mediocritatea în management – toate pe fondul unei politizări excesive, dăunătoare – au făcut ca sumele cele mai mari cheltuite din Fondul Naţional de Asigurări Sociale de Sănătate (45%) să fie destinate spitalelor, în ciuda faimoasei şi superficial gânditei descentralizări, care a lăsat fără asistenţă medicală segmente importante ale populaţiei, prin închiderea a zeci de unităţi cu paturi în care lucrau sute de medici de specialitate.

În acelaşi timp, a devenit evident că o verigă slabă a sistemului sanitar este asistenţa medicală primară, care nu se bucură de o atenţie deosebită din perspectiva fondurilor repartizate, revenindu-i doar 12,4% din totalul Fondului Naţional, cu mult sub media europeană.

Ar mai fi de amintit şi faptul că România a redus cotele de contribuţie la asigurările de sănătate exact în momentul declanşării crizei economice, în anul 2008, de la 12,5% la 11%, şi ulterior, în 2009, la 10,7%.

Arieratele acumulate an de an, problema medicamentelor compensate pe o listă în permanentă reformare, controversata taxă „clawback” şi lipsa de transparenţă în legătură cu soarta celor 300 milioane de euro încasați anual din taxa de viciu întregesc tabloul unei situații a cărei „luminiţă de capăt de tunel” pare să nu se fi ivit.

Există un adevăr al cifrelor şi al promisiunilor neîndeplinite de autorităţi, adevăr care nu poate fi ignorat şi nici amânat până la calendele greceşti. Nota şi termenul de decontare au fost depăşite. Acum este numai vremea faptelor…

About Author

Prof. Dr. Sebastian Nicolau

Comments are closed.