Ce facem cu bătrânii noștri?

0

„Felicitări!” i-am urat noului  ministru Arafat. „Hmmm, poate să mă compătimiți… 6 saptămâni…” mi-a răspuns. Ministrul Arafat nu a părut niciodată că își dorește puterea. Are o misiune grea… o lege de scos și cine știe ce mai apare între timp… în perioada de campanie. Din fericire, așa cum i-am și transmis, are o echipă bună. Nu înseamnă că personalul din tot ministerul este competent și dornic să realizeze lucruri bune. Dar să sperăm că domină voința de schimbare în bine și nu „rezistența”.

Sunt multe aspecte ale proiectului noii legi care sunt dacă nu controversate, cel puțin discutabile. Încă se caută soluțiile cele mai bune, care să țină cont de tot contextul din sistemul de sănătate. Cred că nu ne mai permitem să fim superficiali și să copiem niște modele sau mai bine zis frânturi din diverse alte sisteme de sănătate fără să ținem cont de specificul românesc, de istorie, de mentalitate, de buget. Noua lege a sănătății nu va fi perfectă. Sunt convinsă că orice formă ar avea, vor exista categorii profesionale care nu vor fi de acord, care vor considera că soluția la problemă, din punctul lor de vedere, este alta. Cred că autoritățile sunt pregătite pentru aceste reacții, însă mai cred că vor trebui să fie ferme și mai ales să comunice, așa cum nu au mai făcut până acum. Nu zic că nu s-a comunicat deloc… ci doar că s-a facut prea puțin și fără o strategie clar definită. Mă deranjează că noua lege a sănătății a rămas să se nască într-o perioadă de campanie electorală. Acest fapt o poate decredibiliza. Nu zic influența. În optimismul meu (nu naivitate) sper ca „dincolo de bine și de rău” această nouă lege să facă reformă reală, să facă  ordine și să fie un început pentru fiecare profesionist, dar mai ales să fie preocupată și să acționeze în interesul pacientului. Unii zic că măsurile trebuie luate astfel încât să ușureze bugetul statului, să atragă bani, să oprească risipa. Da, alocăm prea puțini bani sănătății, dar nu vreau să găsim o soluție (eventual luată din altă țară) care să aibă ca singur criteriu ne-încărcarea bugetului. Care este scopul totuși? În primul rând cred că ar trebui să fie accesul echitabil la îngrijiri. Știu că vorbim despre creșterea calității îngrijirilor, știu că salariile personalului sunt mici și de aceea medicii și asistenții părăsesc România, dar cel mai important este ca toată populația să aibe dreptul și posibilitatea concretă de a accesa servicii.

Populație îmbătrânită, bolnavă, dezamăgită, resemnată… ce facem cu părinții noștri? Cei pe care nu ne permitem să îi internăm în privat, cu 70-100 euro/zi. „Are 85 de ani… nu are sens să o mai operăm… bine că ați venit să stați cu ea pentru că nu ne-a lăsat toată noaptea să dormim”, spune un membru al echipei de îngrijire… Ce reacție să am când mi se spune că nu este suficient personal, într-unul din cele mai mari spitale din București? Le spun unde lucrez și pe cine cunosc, dar nu cred că asta e soluția. Sună sinistru că nu avem ce oferi batrânilor noștri… nu e rea-voință din partea nimănui, sunt convinsă, dar ce facem totuși? „Sistemul e de vină” – aud. Dar cu sistemul ăsta nu se poate negocia? Cine are autoritatea să o facă? Și de ce nu se întâmplă? Când visez cu ochii deschiși, văd un ministru al Sănătății și un președinte de Casă Națională de asigurări curajoși, mândri, deștepți care se duc într-o zi la birou și începând cu biroul cel mai mic din instituție și până la el la cabinet, fac ordine și realizează reforma în primul rând acolo. Să rămână cei competenți, chiar dacă sunt vechi sau noi, recomandați sau nu… cine vrea și știe ce să facă, să rămână. Restul să plece. Până acum soluția la îndemână a fost să plece șeful decât să se ia la trântă… cu sistemul care înseamnă structuri, decizii, fluxuri, oameni.

Și zic să fie fermi pentru că dacă asculți orice parte implicată, fie doctori, asociații de pacienți, societăți medicale, autorități, politicieni etc… fiecare definește ca fiind o prioritate problema legată de domeniul lor. Cred că toate sunt importante: și cancerul, și diabetul, și infertilitatea, și asigurările private.

Am luat programele de guvernare de la toate partidele luptătoare în campanie. Am subliniat cu roșu ce promite fiecare pe sănătate. Și o să vorbim despre asta și după alegeri… că după alegeri… vin alte alegeri… și alte campanii electorale… și alte reforme pe hârtie… dar am prieteni în toate partidele, persoane minunate care în conjunctura potrivită pot face multe. Din nou, visez?…

About Author

Maria Vasilescu

Comments are closed.