Prof. dr. Constatin Ionescu-Târgovişte va lăsa, fără doar şi poate, o amprentă importantă asupra diabetologiei româneşti. Aflat la conducerea Institutului de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice “Prof.dr. N. Paulescu” o pe-rioadă lungă de timp, a avut o contribuţie esenţială în dezvoltarea învăţământului universitar din acest domeniu, greu încercat de-a lungul istoriei sale. Este cel mai citat autor român din medicina românească.
O parte din cercetările sale se regăsesc citate în reviste internaţionale de prestigiu, de peste o mie de ori. Este expert OMS în probleme de diabetologie, dar şi expert al Comunităţii Europene în domeniul cercetării ştiinţifice medicale. Din 2005 este preşedintele Asociaţiei Medicale Române. Lucrările personale publicate în reviste indexate internaţional acoperă toată problematica acestui fascinant domeniu.
În 1940, profesorul Pavel a început să inventarieze timid o serie de pacienţi cu diabet zaharat. Atunci s-a născut, pentru prima dată, ideea de a crea registrul naţional de diabet. În 1942, în plin razboi mondial, prof. Pavel a făcut un anunţ la ziar: pacienţii diabetici puteau obţine un tichet de carne, dacă acceptă înscrierea în registrul de diabet. Aşa s-a creat prima bază de date, totalizând 800 de pacienţi. Ceea ce este demn de remarcat este faptul că acel registru funcţionează şi în prezent, ajungând la peste 170 000 de pacienţi înregistraţi în Bucureşti.
În anul 1949, prof. Pavel s-a mutat de la Spitalul Colţea chiar aici, la Institutul de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice “Prof. dr. N. Paulescu”. Astfel, la etajul 4 s-a înfiinţat prima clinică cu acest profil din România, denumită Clinică de Dietetică şi Nutriţie. Foarte interesant este că, la acea vreme, prof. Pavel ajunsese profesor universitar şi ulterior membru corespondent al Academiei Române. Dumnealui avea specialitatea de medicină internă, dar a format prima reţea de diabetologi din ţară. Renumele clinicii a avut rapid un ecou remarcabil.
După anii 1950 au început să apară şi alte centre antidiabetice în diverse regiuni ale ţării, ca urmare a pregătirii unor medici internişti în clinica bucureşteană (prof. Băcanu-Timişoara, dr. Sfârlează-Craiova,dr. Horzan-Sibiu etc). Prof. Pavel este cel care a intuit foarte mult latura socială a diabetului, angajând şapte asistente sociale, care erau instruite să efectueze o serie de sondaje privind stilul de viaţă al persoanelor cu diabet. Eu l-am întâlnit pentru prima dată pe prof. Pavel în 1965, când eram intern. Era încă şeful clinicii. Curând după aceea, în 1967, şi-a întrerupt brusc activitatea, i-au fost scose lucrurile pe hol şi a trebuit să părăsească clinica pe care singur o înfiinţase. Nu a mai revenit nicidată.
Timp de două decenii, prof. Pavel a fost dedicat activităţii acestei clinici. Astfel, a creat o secţie în cadrul Asociaţiei Medicale Române, unde a organizat mai multe manifestări ştiinţifice şi a pus bazele noii specialităţi. După 1967, la conducerea clinicii a venit prof. dr. Iulian Mincu. Domnia sa a înființat, în 1974, oficial, specialitatea de nutriție și boli metabolice, cu rezidențiat de trei ani. El a continuat ideea de a crea noi centre de diabet în România, astfel încât nu mai existau, în 1974, decât în cinci județe.
Personal, m-am înrolat în dia-be-tologie începând din 1974. De atunci până acum, nu m-am despărţit de această clinică, am contribuit cu neprecupețite eforturi la organizarea manifestărilor ştiinţifice şi la dezvoltarea institutului pe probleme de învățământ și de cercetare științifică. Eu am avut ideea de a analiza într-o formă sistematică numărul mare de bolnavi cu diabet şi, din 1974, am conceput o nouă fișă de observație pentru ambulator, pe baza cărora au apărut primele cărţi care au fost publicate (împreună cu prof. Mincu), Stările hiperosmolare (1974), Echilibrul acido-bazic (în 1978), o carte unicat în România, Hipoglicemiile (1990).
Ele au fost urmate de publicarea a cel puţin 20 de cărţi de diabet, nutriţie, obezitate. Dar două dintre ele sunt foarte importante. Tratatul de diabet Paulescu, cu 1 500 de pagini, care a apărut în 2004, acesta a fost precedat de o altă carte, Diabetologia modernă (1996), mult apreciată de practicieni. O mare parte din activitatea mea publicistică (monografii și numeroase reviste) a fost dedicată reconsiderării marii descoperiri făcute de prof. Paulescu, şi anume a insulinei, în 1921. Este cea mai mare dezvăluire medicală şi ştiinţifică făcută în România vreodată. Paulescu a fost o personalitate ieşită din comun. Importanţa muncii sale este colosală pentru medicină. Practic, el era cu 50 de ani înaintea celorlalţi şi înţelegerea activitătii lui a fost dificil de asimilat la vremea respectivă. De exemplu, în 1921 el concepea diabetul ca o tulburare a întregului metabolism energetic: proteine, glucide, lipide. Din păcate, timp de cinci decenii diabetul a fost considerat o tulburare numai a metabolismului gucidic, întârziind mult înțelegerea corectă a patologiei bolii.
Genetica în diabetul zaharat
Pentru activitatea de cercetare, un moment important este anul 1988. Datorită articolelor pe care le-am avut în publicaţiile de prestigiu din Europa sau la congresele internaţionale, am fost invitat să particip la un proiect finanţat de Uniunea Europeană privind inventarierea diabetului zaharat la copil, în Europa. Au participat 32 de centre europene, printre care şi Institutul de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice “Prof. Paulescu”. Pentru prima oară în Europa s-a măsurat dimensiunea diabetului zaharat în Europa la copil. În paralel cu aceasta,o altă ramură evalua complicaţiile cronice ale diabetului zaharat.
Din aceste două ramuri ale proiectului au apărut peste 40 de lucrări în revistele internaţionale de prestigiu, în care este menţionat centrul bucureştean. Sigur că aria de interes a fost largă. În 1995, am participat la un proiect mare de cercetare a geneticii diabetului zaharat, împreună cu cel mai mare genetician în probleme de diabet, profesorul John Todd, de la Universitatea Oxford. România a fost inclusă în această colaborare extrem de largă, prin eforturi mari de colectare a datelor de la pacienţii diabetici şi familiile lor.
Pentru a finaliza această cercetare, dr. Cristian Guja a lucrat doi ani în laboratorul de genetică de la Universitatea Oxford, realizând prima testare genetică a diabetului de tip 1 in România, identificând particularitățile genotipice specifice populației românești. Mi s-a spus că sunt cel mai citat autor roman din medicină tocmai datorită faptului ca unele din aceste cercetari sunt citate de peste o mie de ori. La o aniversare, le-am spus că Târgoviştea apare de cel putin zecii mii de ori datorită numele meu care figurează în aceste lucrări.
Studiu multicentric
Din 1991 s-a lansat un proiect politico-economic Black See. Ideea mea a fost să facem o reţea de medici specialişti pe diabet care s-a numit Black See Diab, reunind reprezentanţi din toate cele 12 ţări riverane bazinului Mării Negre. Proiectul a funcţionat, însă noi sperăm să-l reactivăm când vom dispune de fonduri pentru cercetare. Ne‑am gândit să pornim de la genetica dia-betului zaharat care are o puternică amprentă etnică. Am vorbit cu profesorul John Todd şi ideea mea de a colecta probe de sânge, pentru analiză, din ţările Black Sea Dial, unde etniile sunt foarte stricte, cu totul diferite, i s-a părut extraordinară.
Era vorba de a colecta probe de sânge pentru analize din ţări ca Rusia, Azerbaidgean, Georgia, România, Moldova, Serbia, Grecia, Bulgaria. Proiectul consta în extracţia DNA‑urilor cu care puteam participa la studii multicentrice. Din păcate, nu s-au putut găsi bani pentru acest proiect. Cândva, poate el va prinde contur, pentru că, există diferenţe ale frecvenţei unor gene în funcţie de populaţia studiată.
Tineri doctoranzi
Particularitatea pe care o are diabetologia românescă a fost aceea că predecesorii nu s-au îngrijit din timp de formarea unor cadre universitare. Eu, medicul Dan Cheţa, ulterior dr. Radu Lichiardopol, am ajuns profesori după 60 de ani. Posibilitatea de-a avea elevi se face prin doctorat. Din cauza conjuncturii (intrând foarte târziu în acest sistem de doctorat), am avut neşansa de-a avea un număr mai mic de specialişti pe care să-i învăţăm. Sunt cel puțin patru care s-au remarcat. Este vorba de dr. Cristian Guja, deja cunoscut ca specialist în genetică diabetologică care a contribuit la proiectul cu Universitatea Oxford, de care aminteam mai sus.
Un alt doilea urmaş în care îmi pun încrederea este dr. Sorin Ioacară, care şi-a dat teza de doctorat alegând tema „Mortalitatea în diabetul zaharat”. El a putut face, pe baza datelor registrului de diabet, o evaluare a mortalităţii în acestă boală. Este un foarte bun informatician. A pus la punct mai mute programe legate de urmărirea bolnavilor decedaţi de diabet.
Al treilea este dr. Ovidiu Brădescu. Este medic primar in diabet, nutriţie şi boli metabolice. Teza de doctorat a fost „Starea posprandială”, un subiect extrem de interesant.
Dr. Octavian Savu a obţinut o bursă la Universitatea Karolinska. Nu şi-a dat încă teza de doctorat, dar şi-o va da în curînd. Dr. Octavian Savu împreună cu dr.Cristian Guja sunt ultimii “supravieţuitori” în cercetare şi de aceea ne punem mult încrederea. Cu mari perspective este Andrada Mihai. O altă asistentă universitară este Cornelia Pencea. Ultimele două teze de doctorat sunt dedicate studiului relaţiei dintre diabet şi obezitate.
Particularitate
Asistența medicală a diabetului în România are o particularitate: în anii 1947- 1948, diabetul, care în alte ţări aparţinea endocrinologiei, la noi era separat de aceasta. Prof. Parhon nu a avut un interes mare pentru diabet, ci pentru bolile endocrine. Şi-atunci s-a făcut această disociere. Cele două mari domenii s-au despărţit. Eu cred că intuiţia lui a fost bună. Pentru că, în momentul de faţă, în toate ţările lumii, diabetul este despărţit de endocrinologie.
Platforma de cercetare “George Emil Palade”
Un moment important in activarea cercetării științifice în institutul nostru a fost înfiinţarea platformei de formare şi cercetare interdisciplinară de medicina translaţională „George Emil Palade”, fondată în 2006 cu ajutorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Acest proiect ne-a adus în apropiere Institutul Clinic Fundeni (prof. Irinel Popescu) şi Institutul Naţional „Victor Babeş” (acad. Mircea Laurentiu Popescu). Pe această bază s-a desfăşurat o colaborare foarte intensă. Pacienţii cu hipoglicemii organice şi insulinoame, dar și pacienți diabetici cu transplant de ficat, sunt cei care interesează diabetologia şi chirurgia.
De asemenea, la pacienţii cu diabet, o colaborare pe aceasta platformă a fost legată de izolarea insulelor pancreatice și transplantarea lor la pacienți diabetici. A fost abordată, de asemenea, problematica transplantului de pancreas la pacienți cu diabet zaharat tip 1. De aici vine şi interesul mare de a colabora în domeniul geneticii şi al biologiei celulare avansate. „Laboratorul de insule și celule beta pancreatice” este în curs de finalizare, inclusiv abordarea in scop terapeutic a celulelor stem.
În capitolul de terapii celulare intră şi insulele pancreatice care pot fi izolate printr-o metodă specifică. Aparatura specială se găseşte la Institutul Fundeni. Insulele pancreatice pot fi transplantate prin introducerea lor în sângele pacientului insulinodependent. Aceste insule sunt injectate în circulaţia portală din ficat. Cele care reuşesc să se conecteze la circulaţia hepatică vor produce insulina. Din păcate, multe se deteriorează în procesul lor de prelucrare, însă este o direcţie extrem de interesantă care a permis, pentru prima dată, un acces mai larg la cunoaşterea acestor insule.
A doua direcţie de cercetare este să izolezi celulele beta din insule pancreatice şi să le foloseşti numai pe acestea. Cea de a treia ar fi utizarea celulelor stem care sa poata fi direcționate prin utilizarea unor factori de transcripție care sa le conducă la producerea de celule beta pancreatice funcționale. Sunt lucruri dificile în care ne-am angrenat, însă sper că vor da roade în anii următori.
