Eugen Ionescu, Spitalul Universitar „Edouard Herriot” din Lyon: Nu medicii sunt de blamat, ci politicienii care au permis subfinanțarea

0

De ce pleacă medicii noștri buni? Cum se inserează deciziile administrative sau politice absurde ale unui moment în destinul profesional al unui om, astfel încât să lase totul în urmă și să își caute împlinirea aiurea? Mai e ceva de făcut? Am consemnat în seria noastră Români în lume o mărturie a medicului Eugen Ionescu, Departamentul de Explorări Funcționale ORL de la Spitalul „Edouard Herriot” din Lyon.

 

 

Am făcut parte din generația de medici care a putut profita considerabil de căderea regimului Ceaușescu. După ce am absolvit Facultatea la Iași (1988) și după doi ani petrecuți ca stagiar m-am prezentat la Secundariat – actual Rezidențiat. Amintesc că înainte de 1989 era un blocaj total și nu se mai dăduse vreun Concurs de Secundariat de vreo 8-9 ani. Așa că am avut noroc și planurile pe care mi le făcusem pentru ‘90 sau ’91, să „fug” din țară, nu au mai fost de actualitate.

 

Chirurgia bazei craniului

În ORL am intrat printr-o conjunctură specială. Mi-aș fi dorit Neurochirurgia, însă nu erau atunci posturi la spitalul din Iași, orașul meu natal, însă exista un post de ORL. Încă de la începuturile pregătirii mele am fost atras spre un domeniu de graniță între neurochirugie și ORL: chirurgia bazei craniului (Neurotology, Skull base surgery la saxoni, sau Oto-neurochirurgie la francezi și latini). Visam să îmi iau prima specialitate în ORL, după care să fac un training sau chiar a doua specialitate în neurochirurgie. În toată această perioadă am fost încurajat de către prof. Mihai Rusu, șeful Catedrei de Neurochirurgie din Iași. Puțin conta pentru mine timpul, mai ales că reușisem să obțin titlul de medic specialist ORL la 31 de ani și aveam ambiția să fac și a doua specialitate. Pe vremea aceea pregătirea în secundariatul de ORL era de trei ani, în timp ce în neurochirurgie era de cinci.

Înainte de a deveni specialist ORL am plecat în Franța la Lyon, pentru un stagiu de două luni într-un serviciu în care se practicau intervenții care mă interesau în cel mai înalt grad: microchirurgia neurinomului de acustic, microchirurgia nervului facial în porțiunea sa intrapietroasă, microchirurgia adenomului hipofizar pe cale „joasă” trans nazală – sau „transsfenoidală”, tehnici prea puțin cunoscute în anii ‘90 în țara noastră. Excelentul anatomist și ORL-ist care a fost prof. Dinu Cezar mi-a sădit mie ca și tuturor secundarilor ORL care au trecut prin mâinile lui bazele chirurgiei cervico faciale la un înalt nivel, în schimb chirurgia urechii și mai ales abordul său microchirugical nu erau un punct forte. De aceea, timpul petrecut într-un centru în care s-a făcut pionierat în microchirurgia otologică și otoneurologică au fost o experiență profesională de neuitat. Pe lângă calitatea deosebită a relației medic-pacient, a dotărilor, am avut mai ales imensa surpriză să constat că profesori de reputație mondială erau mai mult decât accesibili pentru debutanți ca și mine, doritori de mai multe informații despre o tehnică, o patologie etc, etc. Un lucru cu care nu prea fusesem obișnuit în România.

După această experiență mi-am dorit mai mult: să lucrez propriu-zis în acel serviciu și să îmi însușesc technicile la care visam. Am aplicat în 1993 pentru o bursă în Serviciul ORL și Chirurgie Cervico Facială din Spitalul „Edouard Herriot” a prof. AH Morgon. Am plecat din nou la Lyon, pentru un an.

 

Doctorand în neurochirurgie

La întoarcerea în Iași, la sfârșitul anului 1995, realizam intervenții micro-otologice destul de complexe și puteam aborda endoscopic sinsurile nazale. Îmi lipseau o mulțime de instrumente, dar nu și entuziasmul. Cu timpul, am reușit să ne dotăm cu un microscop operator și o freză operatorie Striker, aparate fără de care era imposibil să vizezi abordul chirugical a unor structuri anatomice situate la baza craniului. Eram mulțumit și îmi propuneam să adaug un plus la fomarea mea: traumatologia neurochirurgicală. Am făcut demersuri repetate la Ministerul Sănătății pentru a-mi aproba un stagiu în vederea obținerii unei competențe în neurochirurgie. În ciuda unei aprobări de principiu din partea Centrului de Perfecționare a personalului medical, unii decidenți nu păreau să înțeleagă prea bine legătura evidentă dintre cele două specialități. În schimb am putut beneficia timp de trei ani de o activitate paralelă ca intern/rezident în neurochirugie și ca specialist și din 1997 medic primar ORL în Spitalul de Neurochirurgie.

În 1998 am devenit doctorand în Neurochirurgie, subiectul fiind ameliorarea microchirurgicală a căilor de abord spre leziunile de la baza craniului. Subiectul îl interesa și pe prof. Rusu din Iași, și pe prof. Bernard Vallée, neurochirurg la Universitatea „Claude Bernard” din Lyon. Mi-a propus un post de asistent șef de clinică la Facultate pentru a putea lucra la această teză. După șase luni mi-a propus un post de intern în neurochirurgie pentru doi ani la prof. Georges Fischer, foarte temut de tinerii interni, dar și foarte reputat în lumea medicală franceză. Spre sfârșitul stagiului îmi încredința anumiți timpi chirurgicali mai dificili în operații grele.

 

Vești proaste din România:
„Nu” pentru neurochirurgie

M-am întors în România în septembrie 2001. Aici mă aștepta vestea dureroasă că nu voi avea dreptul, în ciuda unei pregătiri de mai bine de cinci ani în neurochirurgie, să dau examenul pentru această specialitate. În plus, nu mai puteam conta ca activitate profesională decât pe un program exclusiv de consultații, gărzile pe liniile de chirurgie devenindu-mi inaccesibile. Astfel, eram obligat să văd în consultație pacienți cu patologii pentru care mă antrenasem mai bine de zece ani de zile, dar nu puteam să intervin. Astfel că atunci când am câștigat o nouă bursă, în decembrie 2001, oferită de Association de Recherche contre le Cancer, pentru a-mi continua lucrul în laboratorul de anatomie microchirugicală a prof. Vallée, nu am ezitat și dus am fost… de data asta de tot.

În paralel am fost sprijinit și încurajat să lucrez în cercetarea clinică în domeniul vestibulometriei, altfel spus, diagnosticarea originii diferitelor vertije sau/și a tulburărilor de echilibru la adulți și copii. Progresiv, am înființat o consultație Vertij, Acufene, Surditate, Migrenă, de referință în Lyon în cadrul serviciului ORL a Spitalului „Edouard Herriot”. Deși cu noua mea activitate demarată din 2003-2004 nu am mai operat, nu am deloc sentimentul ca cei zece ani petrecuți suplimentar și până la urmă benevol în neurochirurgie au fost ani pierduți. Ironia este că de prin 2003, în România prin simpla cerere adresată Centrului de Perfecționare a Medicilor și în schimbul unei sume de bani te poți înscrie în vederea obținerii unei competențe sau celei de-a doua specializări…

Sigur, ca și toți ceilalți medici instalați în Franța înainte de aderarea României la UE, a trebuit să-mi dau și eu o serie de examene pentru a-mi echivala diplomele românești – așa am cunoscut și eu un eșec tranzitoriu. Actualmente sunt PH ORL în Departamentul de Explorări ORL al Centrului Hospitalo Universitar Lyon, unde sunt responsabil cu patologia vestibulară la adulți. Printre activitățile zilnice se numără depistarea precoce a surdităților congenitale, evaluarea pre și post operatorie a pacienților implantați cohlear. Există și o puternică activitate de cercetare, dezvoltăm studii pilot pe pacienții implantați cohlear – Lyon-ul este al treilea centru din Franța, cu peste 100 de pacienți implantați anual. Alte studii vizează genetica surdității precoce, ca și a surdității și a vestibulopatiilor autoimune. O serie de studii normative privind dezvoltarea echilibrului postural la copii și adulți – și implicit involuția sa – au fost realizate în anii precedenți. De altfel, datorită acestor studii publicate am fost solicitat recent de un comitet redacțional din USA să particip ca autor la realizarea unei cărți care va ieși de sub tipar în ianuarie: Manual of Pediatric Balance Disorders, editura Plural Publishing.

Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica, Mai 2012

About Author

Delia Budurca

Comments are closed.