În opinia oficialului Terapia Ranbaxy, se manifestă o tendință paradoxală a populației de a cumpăra și stoca în exces medicamente, din cauza panicii că nu își vor mai putea asigura continuitatea tratamentelor.

De asemenea, Dragoş Damian spune că este important de semnalat că piața farmaceutică a scăzut cu 2,7% față de trimestrul anterior, trimestrul IV din 2011. Această evoluţie este în corelaţie cu efectele calculului eronat al claw-back-ului: piața de medicamente scade în Q1 2012 față de Q4 2011 dar claw-back-ul imputat producătorilor este cu 50% mai mare, pe aceleași segmente. “Este încă o dată evident că sistemul sanitar încearcă să-și finanțeze deficitul rezultat din lipsa de reformare, imputând propria ineficiență producătorilor de medicamente generice”, consideră Dragoş Damian.

Acesta subliniază că “evoluția medicamentelor generice este sub așteptări, în ciuda multiplicării soluțiilor generice, și că cel puțin 20% din cifrele furnizate de companiile care publică analize de piață reflectă fenomenul exporturilor paralele”.

În concluzie, piața farmaceutică din România este apreciată ca o piață atipică, suprareglementată, oscilantă, fraudată prin diverse mijloace și cu o creștere excesivă a utilizării medicamentelor scumpe, în vreme ce medicamentele accesibile dispar de pe piaţă.

“Pentru mine, ca medic de spital este extrem de importantă implicarea într-o astfel de asociație, preocupată de condiția medicului de spital. Printre prioritățile AEMH se numără autonomia, autoreglementarea și autoguvernarea corpului medical, pregătirea în specialitate și formarea profesională continuă, o  largă consultate europeană și cu organismele europene în privința legislației care ne interesează, de exemplu Directiva Europeană a Timpului de Lucru și Directiva Europeană privind Calificările Profesionale. Aceste directive sunt în discuție în prezent, iar AEMH are un impact semnficativ reprezentând și interesele naționale ale organizațiilor membre”, a declarat prof. dr. Vlad Tica, potrivit unui comunicat de presa.

AEMH este o asociație profesională a medicilor de spital care are drept scop imbunătățirea condițiilor din spitalele europene si apără interesele medicilor de spital, se implică în dezbaterile legate de directivele europene și legislația națională în ceea ce privește condițiile de muncă, Directiva Europeană privind Timpul de Lucru, Directiva privind Serviciile în Sănătate si libera mișcare a profesioniștilor din sănătate, se mentioneaza in comunicatul de presa.

Deși asemenea operații s-au mai făcut cu un dispozitiv de generație mai veche, dispozitivul implantat acum este superior, spun specialiștii. „Sistemul se adresează în special bolnavilor operaţi pentru cancer de prostată. Le-ai luat cancerul, dar în schimb le dai cadou incontinenţa urinară. Cu acest sistem, aceşti oameni pot fi ajutaţi să se reinsereze social”, a declarat prof. Mihai Lucan (foto). Operația a fost făcută unui pacient de 63 de ani, operat de cancer.

„Acest mecanism este mai simplu, mai sigur, mai repede de inserat și este și mai ieftin”, a explicat prof. Lucan. Astfel, operația pentru implantarea acestui dispozitiv durează numai 45 de minute, față de o oră și jumătate cât dura implantarea unei proteze de generație mai veche.

Specialistul clujean a explicat că dintre toate metodele actuale de abord a incontinenței urinare, singura metodă sigură și cu efecte complete este cea care presupune folosirea sfincterelor artificiale. „Tehnologia actuală a dezvoltat nişte mecanisme de mici dimensiuni care reuşesc să transforme un pacient incapabil social, din cauza incontinenţei urinare, într-unul normal. Este prima operaţie de acest fel care se practică în România cu acest aparat. Până acum au fost mai multe intervenţii cu sistemul vechi anti-incontinenţă, format din trei părţi, a cărui inserare în organism se face mult mai complex”, a spus prof. Lucan. Proteza este frecvent utilizată pentru operații similare în Germania și Franța, iar practica a demonstrat că este foarte eficientă.

Sfincterul urinar artificial este făcut din silicon și reproduce activitatea sfincterului natural. Practic, în scrot este plasată o pompă și un rezervor regulator de presiune. Pentru a urina, pacientul trebuie să apese pe un buton al pompei, situat în scrot. Dispozitivul costă 3000 de euro și este produs de o companie elvețiană.

Potrivit chirurgului clujean, o asemenea operație înseamnă reinserția socială și o mai bună calitate a vieții pacienților care au suferit operații de prostată sau de cancer de prostată, care, în urma tratamentului chirurgical, își rezolvă cancerul, dar rămân cu problema incontinenței urinare. Iar consecința profesională a incontinenţei urinare este că „omul se dezintegrează din societate, familie, profesiune, pentru că trebuie să se îngrijească permanent”, a explicat prof. Mihai Lucan.

Producătorul dispozitivului, compania elvețiană Zephyr Surgical Implants, a realizat primul tip de asemenea proteză chirurgicală în 2005, varianta utilizată de profesorul clujean, ZSI 375, fiind dezvoltată în 2007. Produsele companiei sunt distribuite pe cinci continente.

Evenimentul a fost realizat cu sprijinul companiei Farmaceutica REMEDIA.

Evenimentul s-a desfășurat sub patronajul organizației American College of Chest Phy­si­cians (ACCP), o organizaţie profesională medicală multidisciplinară, profund dedicată misiunii sale de a promova prevenţia şi tratamentul bolilor toracelui prin leadership, educaţie, cercetare şi comunicare. Președinta conferinței și totodată inițiatoarea manifestării a fost conf. dr. Paraschiva Postolache (foto), MD, PhD, FCCP, de la Spitalul Clinic de Recuperare Iași și Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, care este și vice-președinte al Consiliului ACCP al Regenților și Guvernatorilor Internaționali, membru al Comitetului de Dezvoltare și Educație Globală al ACCP, Regent Internaţional al ACCP pentru România.

În organizare au fost implicate principalele asociații și societăți profesionale din țară – Societatea Română de Pneumologie, Societatea Română de Cardiologie, Societatea Română de Anestezie și Terapie Intensivă, Societatea Română de Medicină de Urgență, Societatea Română de Chirurgie Toracică și Cardiovasculară, Societatea Română de Pediatrie. ACCP a aniversat recent 75 ani de la înfiinţare și prin viziunea sa de a reprezenta o resursă de vârf pentru îmbunătăţirea asistenţei de urgenţă și a condiţiei cardio-pulmonare, datorită înaltului prestigiu știinţific internaţional pe care l-a câștigat, a motivat înscrierea în rândurile sale a numeroși specialiști din mai toate ţările lumii, deși are caracter naţional. Este prima manifestare de o asemenea importanță organizată în România sub patronajul ACCP.

Manifestarea a inclus și un eveniment satelit, „Curs de medicina somnului, tratamente moderne aplicate în sindromul apneic în somn”. Dat fiind numărul mare de specialități prezente, pentru fiecare specialitate au fost alocate 90 de minute de simpozion.

Invitații străini au fost reprezentați în primul rând de conducerea ACCP – prof. dr. Suhail Raoof (pneumolog), președintele ACCP, prof. dr. David Gutterman (cardiolog), prof. dr. Darcy Marciniuk (pneumolog), prof. dr. Panagiotis Behrakis (pneumolog), dr. Liana Pradan (Canada). Dintre specialiștii români prezenți menționăm pe prof. dr. Florin Mihălţan, președintele Societății Române de Pneumologie, dr. Raed Arafat, președinte SMUCR România, prof. dr. Traian Mihăescu, editorul BMJ în România, prof. dr. Cătălina Arsenescu-Georgescu, prof. dr. Marin Burlea, președintele Societății Române de Pediatrie.

ACCP reprezintă 18.400 de membri care furnizează îngrijiri medicale în aria pulmonară, îngrijire de urgență și medicina somnului în Statele Unite ale Americii și în peste 100 de state din lume, fiind și furnizor un important furnizor de Educație Medicală Continuă. Revista oficială a ACCP e CHEST, o publicație cu peste 30.000 de cititori ai ediției tipărite și 400.000 ai ediției on-line.

Există și Fundația CHEST, o organizație nonprofit, care promovează sănătatea publică prin educație, îngrijire și susținerea comunităților.

Am făcut parte din generația de medici care a putut profita considerabil de căderea regimului Ceaușescu. După ce am absolvit Facultatea la Iași (1988) și după doi ani petrecuți ca stagiar m-am prezentat la Secundariat – actual Rezidențiat. Amintesc că înainte de 1989 era un blocaj total și nu se mai dăduse vreun Concurs de Secundariat de vreo 8-9 ani. Așa că am avut noroc și planurile pe care mi le făcusem pentru ‘90 sau ’91, să „fug” din țară, nu au mai fost de actualitate.

Chirurgia bazei craniului

În ORL am intrat printr-o conjunctură specială. Mi-aș fi dorit Neurochirurgia, însă nu erau atunci posturi la spitalul din Iași, orașul meu natal, însă exista un post de ORL. Încă de la începuturile pregătirii mele am fost atras spre un domeniu de graniță între neurochirugie și ORL: chirurgia bazei craniului (Neurotology, Skull base surgery la saxoni, sau Oto-neurochirurgie la francezi și latini). Visam să îmi iau prima specialitate în ORL, după care să fac un training sau chiar a doua specialitate în neurochirurgie. În toată această perioadă am fost încurajat de către prof. Mihai Rusu, șeful Catedrei de Neurochirurgie din Iași. Puțin conta pentru mine timpul, mai ales că reușisem să obțin titlul de medic specialist ORL la 31 de ani și aveam ambiția să fac și a doua specialitate. Pe vremea aceea pregătirea în secundariatul de ORL era de trei ani, în timp ce în neurochirurgie era de cinci.

Înainte de a deveni specialist ORL am plecat în Franța la Lyon, pentru un stagiu de două luni într-un serviciu în care se practicau intervenții care mă interesau în cel mai înalt grad: microchirurgia neurinomului de acustic, microchirurgia nervului facial în porțiunea sa intrapietroasă, microchirurgia adenomului hipofizar pe cale „joasă” trans nazală – sau „transsfenoidală”, tehnici prea puțin cunoscute în anii ‘90 în țara noastră. Excelentul anatomist și ORL-ist care a fost prof. Dinu Cezar mi-a sădit mie ca și tuturor secundarilor ORL care au trecut prin mâinile lui bazele chirurgiei cervico faciale la un înalt nivel, în schimb chirurgia urechii și mai ales abordul său microchirugical nu erau un punct forte. De aceea, timpul petrecut într-un centru în care s-a făcut pionierat în microchirurgia otologică și otoneurologică au fost o experiență profesională de neuitat. Pe lângă calitatea deosebită a relației medic-pacient, a dotărilor, am avut mai ales imensa surpriză să constat că profesori de reputație mondială erau mai mult decât accesibili pentru debutanți ca și mine, doritori de mai multe informații despre o tehnică, o patologie etc, etc. Un lucru cu care nu prea fusesem obișnuit în România.

După această experiență mi-am dorit mai mult: să lucrez propriu-zis în acel serviciu și să îmi însușesc technicile la care visam. Am aplicat în 1993 pentru o bursă în Serviciul ORL și Chirurgie Cervico Facială din Spitalul „Edouard Herriot” a prof. AH Morgon. Am plecat din nou la Lyon, pentru un an.

Doctorand în neurochirurgie

La întoarcerea în Iași, la sfârșitul anului 1995, realizam intervenții micro-otologice destul de complexe și puteam aborda endoscopic sinsurile nazale. Îmi lipseau o mulțime de instrumente, dar nu și entuziasmul. Cu timpul, am reușit să ne dotăm cu un microscop operator și o freză operatorie Striker, aparate fără de care era imposibil să vizezi abordul chirugical a unor structuri anatomice situate la baza craniului. Eram mulțumit și îmi propuneam să adaug un plus la fomarea mea: traumatologia neurochirurgicală. Am făcut demersuri repetate la Ministerul Sănătății pentru a-mi aproba un stagiu în vederea obținerii unei competențe în neurochirurgie. În ciuda unei aprobări de principiu din partea Centrului de Perfecționare a personalului medical, unii decidenți nu păreau să înțeleagă prea bine legătura evidentă dintre cele două specialități. În schimb am putut beneficia timp de trei ani de o activitate paralelă ca intern/rezident în neurochirugie și ca specialist și din 1997 medic primar ORL în Spitalul de Neurochirurgie.

În 1998 am devenit doctorand în Neurochirurgie, subiectul fiind ameliorarea microchirurgicală a căilor de abord spre leziunile de la baza craniului. Subiectul îl interesa și pe prof. Rusu din Iași, și pe prof. Bernard Vallée, neurochirurg la Universitatea „Claude Bernard” din Lyon. Mi-a propus un post de asistent șef de clinică la Facultate pentru a putea lucra la această teză. După șase luni mi-a propus un post de intern în neurochirurgie pentru doi ani la prof. Georges Fischer, foarte temut de tinerii interni, dar și foarte reputat în lumea medicală franceză. Spre sfârșitul stagiului îmi încredința anumiți timpi chirurgicali mai dificili în operații grele.

Vești proaste din România:
„Nu” pentru neurochirurgie

M-am întors în România în septembrie 2001. Aici mă aștepta vestea dureroasă că nu voi avea dreptul, în ciuda unei pregătiri de mai bine de cinci ani în neurochirurgie, să dau examenul pentru această specialitate. În plus, nu mai puteam conta ca activitate profesională decât pe un program exclusiv de consultații, gărzile pe liniile de chirurgie devenindu-mi inaccesibile. Astfel, eram obligat să văd în consultație pacienți cu patologii pentru care mă antrenasem mai bine de zece ani de zile, dar nu puteam să intervin. Astfel că atunci când am câștigat o nouă bursă, în decembrie 2001, oferită de Association de Recherche contre le Cancer, pentru a-mi continua lucrul în laboratorul de anatomie microchirugicală a prof. Vallée, nu am ezitat și dus am fost… de data asta de tot.

În paralel am fost sprijinit și încurajat să lucrez în cercetarea clinică în domeniul vestibulometriei, altfel spus, diagnosticarea originii diferitelor vertije sau/și a tulburărilor de echilibru la adulți și copii. Progresiv, am înființat o consultație Vertij, Acufene, Surditate, Migrenă, de referință în Lyon în cadrul serviciului ORL a Spitalului „Edouard Herriot”. Deși cu noua mea activitate demarată din 2003-2004 nu am mai operat, nu am deloc sentimentul ca cei zece ani petrecuți suplimentar și până la urmă benevol în neurochirurgie au fost ani pierduți. Ironia este că de prin 2003, în România prin simpla cerere adresată Centrului de Perfecționare a Medicilor și în schimbul unei sume de bani te poți înscrie în vederea obținerii unei competențe sau celei de-a doua specializări…

Sigur, ca și toți ceilalți medici instalați în Franța înainte de aderarea României la UE, a trebuit să-mi dau și eu o serie de examene pentru a-mi echivala diplomele românești – așa am cunoscut și eu un eșec tranzitoriu. Actualmente sunt PH ORL în Departamentul de Explorări ORL al Centrului Hospitalo Universitar Lyon, unde sunt responsabil cu patologia vestibulară la adulți. Printre activitățile zilnice se numără depistarea precoce a surdităților congenitale, evaluarea pre și post operatorie a pacienților implantați cohlear. Există și o puternică activitate de cercetare, dezvoltăm studii pilot pe pacienții implantați cohlear – Lyon-ul este al treilea centru din Franța, cu peste 100 de pacienți implantați anual. Alte studii vizează genetica surdității precoce, ca și a surdității și a vestibulopatiilor autoimune. O serie de studii normative privind dezvoltarea echilibrului postural la copii și adulți – și implicit involuția sa – au fost realizate în anii precedenți. De altfel, datorită acestor studii publicate am fost solicitat recent de un comitet redacțional din USA să particip ca autor la realizarea unei cărți care va ieși de sub tipar în ianuarie: Manual of Pediatric Balance Disorders, editura Plural Publishing.

Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica, Mai 2012

CRISTINA BOBE, jurnalist HOTNEWS

Cultura sănătăţii

Sănătatea este o cultură în sine, pe care francezii o recunosc. Ea este fundamental diferită de alte bunuri de care omul dispune, iar această diferenţă este legată, în primul rând, de biologie. Putem pierde bani, locuinţe, dar este dificil de imaginat cum am putea să ne pierdem corpul. Deoarece corpul este locuinţa noastră universală, el trebuie îngrijit. Primul lucru de care francezii se interesează atunci când un străin intenţionează să se stabilească aici este starea sa de sănătate (controlul medical). Franţa nu pune la dispoziţie locuinţe, dar se asigură că fiecare imigrant care îi calcă pragul este sănătos. Nu numai imigranţii sunt subiectul acestui interes faţă de sănătate, acordat de francezi. De multe ori spitalele trimit medici pe teren, către membrii defavorizaţi ai societăţii. Astfel, doctorii se deplasează pentru a acorda îngrijiri medicale şi informaţii prostituatelor aflate în pădurile de la periferia Parisului.

Filantropia

Cultura sănătăţii este strâns legată de filantropie, iar Franţa moşteneşte o tradiție a îngrijirii medicale. Egiptenii şi grecii au dezvoltat pentru prima dată acest tip de instituţie (spitalul), însă originile sale occidentale se definesc odată cu apariţia, în perioada medievală, a celui mai vechi spital parizian: Hôtel-Dieu. Chiar dacă, în forma actuală, spitalul francez nu păstrează coordonatele celebrelor Vasiliade, primele aşezăminte medicale şi nici pe cele ale medievalului Hôtel-Dieu, continuă să existe un interes acordat îngrijirii medicale a săracilor. Medicii francezi, în special cei care lucrează în spitalele de la periferia Parisului, acordă o serie de îngrijiri care nu figurează în statisticile oficiale.

Viziunea

Ceea ce în sistemul medical francez se evidenţiază, iar în cel românesc nu există, este viziunea, dar şi importanţa acordată cercetării în ştiinţele umaniste. Mariana Lecarpentier, consultant în management spitalicesc al Ministerului Sănătăţii din Franţa şi cercetător în cadrul aceleiaşi instituţii, ocupă o funcţie care în România nu are niciun echivalent. Menirea persoanei investite cu această funcţie este aceea de a realiza studii sociologice, în urma cărora sunt descrise diferite fenomene existente în spitale, pentru ca, în final, să fie propuse sugestii care să aducă îmbunătăţiri. Este o funcţie la graniţa dintre ştiinţă şi practică, între cercetare şi aplicare. Acesta este doar un mod în care francezii demonstrează că au viziune în elaborarea unui sistem medical, însă există şi alte exemple. Între acestea se numără şi importanţa acordată plurispecializării. Spre exemplu, spitalele din Franţa beneficiază de existenţa unor comisii care reunesc medici specialişti din diferite arii medicale. Aceste comisii se adună în momentul în care trebuie luată o decizie importantă cu privire la viaţa unui pacient grav bolnav. După ce situaţia pacientului este evaluată prin prisma fiecărui specialist, un medic cu o pregătire pluridisciplinară, care deţine o viziune de ansamblu a întregului caz, decide modul de acţiune. Acest medic trebuie să ţină cont şi de mediul social din care provine pacientul, de profilul său psihologic, de situaţia sa financiară, relaţia cu familia etc. Soluţiile de vindecare trebuie adaptate unor coordonate psihosociale.

Ce lipseşte în toate sistemele medicale actuale?

Lipseşte o înţelegere a faptului că arta medicală este o artă a vindecării sufletului, că sănătatea nu este altceva decât un echilibru provizoriu între forţele vieţii şi alte forţe care i se opun. Medicina s-a dezvoltat prea mult într-un sens naturalist, supravalorizând viaţa biologică, ca şi cum aceasta ar fi singura formă de viaţă valabilă pentru om. Medicii tratează numai boli sau organe. Dacă adăugăm şi folosirea de metode diagnostice cantitative şi tot mai abstracte, ne putem explica, poate, depersonalizarea medicinei, creşterea dezorientării şi a solitudinii bolnavului. Iar Franţa este țara cu cele mai multe cazuri de depresie din lume. Poate că nu în zadar „contemporanii noştri îşi aşteaptă mântuirea de la medicină şi fac din medic un nou preot al timpurilor moderne, un rege cu drept de viaţă şi de moarte şi un profet al destinului lor”, după cum conchide Jean-Claude Larchet.

Anomaliile dento-maxilare implică modificări semnificative ale arhitecturii viscerocraniului, asociate cu malocluzie dentară. Aceste malformaţii se constituie în cursul creşterii şi dezvoltării somatice postnatal sau sunt congenitale, în cadrul unor sindroame complexe. Factorul etiologic poate fi genetic, metabolic, endocrin, traumatic sau funcţional (obiceiuri vicioase, respiraţia orală, deglutiţia infantilă). În anomaliile severe, cu dezechilibre scheletale importante, pentru stabilirea modului de abordare terapeutică este esenţială elaborarea unui diagnostic complet şi corect, ortodontic şi chirurgical. Această abordare interdisciplinară permite obţinerea unor rezultate calitativ superioare cu beneficii estetice şi funcţionale pe termen lung.

Prof. dr. Alexandru Bucur, şef Clinica de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială, U.M.F. „Carol Davila” Bucureşti Dr. Octavian Dincă, Dr. Cristian Vlădan, Dr. Mihai Bogdan Bucur, Prof. Dr. Dragoş Stanciu, Dr. Manuela Popescu, Prof. Dr. Alexandru Petre – U.M.F. „Carol Davila” Bucureşti

Clasificarea anomaliilor dento-maxilare

Pentru stabilirea diagnosticului complexal anomaliilor dento-maxilare scheletale, orientând, de la început, alegerea tipului de tratament, s-a stabilit modificarea clasificării clasice a lui Angle, în funcţie de raportul în plan sagital al bazelor, maxilară şi mandibulară, definite prin valoarea unghiurilor SNA, SNB şi a unghiului ANB care se delimitează între acestea. Astfel, se descriu trei clase de anomalii scheletale: • Clasa I scheletală: corespunde unor valori normale ale unghiurilor SNA, SNB, ANB. • Clasa a II-a scheletală: corespunde unui unghi ANB mărit, care apare prin mărirea unghiului SNA şi/sau micşorarea unghiului SNB. • Clasa a III-a scheletală: corespunde unui unghi ANB micşorat sau negativat (punctul B este situat anterior de punctul A în plan sagital). În anomaliile dento-maxilare scheletale, pe lângă patologia ortodontică dentoalveolară, apar modificări morfologice de mărime, formă şi/sau poziţie a maxilarelor. Ele pot coexista în cadrul unor anomalii craniofaciale complexe (sindromul Crouzon, Apert etc). Anatomo-clinic, tulburările se regăsesc nu numai la nivelul arcadelor dentoalveolare, dar şi la nivelul faciesului, în ansamblu: profil, proporţia etajelor figurii, simetria facială.

Indicaţiile tratamentului chirurgical-ortodontic:

• anomalii dento-maxilare cu decalaje scheletale majore, în care tratamentul ortodontic nu are indicaţie; • anomalii dento-maxilare severe diagnosticate tardiv, pentru care tratamentul ortodontic este depăşit ca vârstă; • eşecuri ale tratamentelor ortodontice. Contraindicaţiile intervenţiilor de chirurgie ortognată sunt relative, fiind legate de prezenţa unor afecţiuni generale asociate şi complianţa redusă a pacientului faţă de tratament. O altă contraindicaţie o reprezintă nefinalizarea perioadei de creştere.

Obiectivele tratamentului

1. Redarea poziţiei normale a articulaţiei temporo-mandibulare

2. Asigurarea simetriei şi esteticii fa-ciale

3. Realizarea ocluziei echilibrate şi func-ţionale

4. Menţinerea stării de sănătate a parodonţiului marginal

5. Motivaţia pacientului

6. Aspectul tridimensional al arcadelor dentare şi viscerocraniului

7. Asigurarea permeabilităţii căilor aeriene superioare

Protocolul standard privind conduita diagnostică şi terapeutică

Protocolul standard privind tratamentul anomaliilor dento-maxilare severe constă în următoarele etape: • Stabilirea diagnosticului şi a conduitei terapeutice chirurgical-ortodontice; • Tratamentul ortodontic pre-chirurgical; • Tratamentul chirurgical; • Tratamentul ortodontic post-chirurgical; • Tratamente asociate.   Sunt fundamentale în stabilirea diagnosticului complet al anomaliei dento-maxilare şi orientarea planului de tratament: • istoricul afecţiunii şi chestionarul de motivaţie; • examenul clinic facial şi oral; • examenul fotostatic; • examenul funcţional; • analiza modelelor de studiu; • analiza cefalometrică şi stabilirea predicţiei intervenţiei chirurgicale. Reprezintă prima etapă în planul general de tratament asociat ortodontic şi chirurgical ortognat al anomaliilor dento-maxilare scheletale severe. Acesta constă în decompensarea ocluzală în cele trei planuri, poziţionarea dinţilor în funcţie de baza osoasă şi corecţia arcadelor dentare. Un obiectiv de maximă importanţă al acestei etape este „decompensarea” anomaliei. Această etapă este esenţială, întrucât, la pacienţii cu anomalii dento-maxilare, în mod fiziologic, dentiţia compensează funcţional anomalia, pentru a obţine cea mai favorabilă ocluzie în condiţiile anomaliei bazei osoase. Planificarea cefalometricăprechirurgicală oferă informaţii esenţiale pentru intervenţia chirurgicală. În plus, se poate evalua preoperator rezultatul intervenţiei, efectuată după etapa decompensării ortodontice, prin compararea reperelor de predicţie cu cefalometria postoperatorie. Planificarea intervenţiei se va face cu ajutorul unei noi teleradiografii de profil, pe baza căreia se va elabora analiza cefalometrică preoperatorie şi schema cefalometrică de predicţie. Ca alternativă se utilizează analiza asistată computerizat, pe baza metodei Delaire, procedură care permite anticiparea şi simularea rotaţiei segmentelor osoase maxilare.

Intervenţia chirurgicală propriu-zisă

Tehnici chirurgicale de osteotomie a mandibulei

Tehnicile chirurgicale de osteotomie utilizate în prezent pentru mandibulă sunt următoarele: • Osteotomia sagitală a ramului mandibular (Obwegeser-Dal Pont, modificată de Epker), cu retrudare; • Osteotomia verticală a ramului mandibular (Caldwell-Letterman), cu retrudare; • Osteotomia „în L inversat” a ramului mandibular (Datillo), cu retrudare; • Osteotomia cu ostectomia corpului mandibular (Blair modificată). Osteotomia sagitală a ramului mandibular (Obwegeser-Dal Pont) este tehnica cel mai frecvent utilizată pentru mandibulă. Intervenţia se practică cu abord oral, fără a implica deci existenţa unor cicatrici cutanate. Pe lângă aceste tehnici chirurgicale, adeseori este necesară o intervenţie asociată cu repoziţionarea mentonului prin genioplastie (Obwegeser), în cazurile în care diagnosticul de anomalie scheletală implică necesitatea acestei intervenţii.

Tehnici chirurgicale de osteotomie a maxilarului

Se adresează anomaliilor în plan sagital sau vertical cu componentă care implică osul maxilar. Trebuie menţionat faptul că anomaliile maxilarului sunt în majoritatea cazurilor asociate cu anomalii ale mandibulei. Situaţiile în care este interesat doar osul maxilar sunt rare. Cel mai frecvent este indicată intervenţia tip Le Fort I cu avansarea maxilarului. Indiferent de tipul de intervenţie, de caracterul monomaxilar sau bimaxilar al acesteia şi de metoda de osteosinteză, se recomandă imobilizarea intermaxilară ca ultimă etapă a intervenţiei chirurgicale.

Tratamentul ortodontic post-chirurgical

Această etapă are loc de preferinţă cât mai devreme, imediat după îndepărtarea imobilizării intermaxilare. Obiectivul principal al etapei ortodontice post-chirurgicale este contenţia ocluzală a rezultatului operator.

Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica, Mai 2012

Oamenii au fost mereu sensibili la mijloacele de comunicare, din mai multe motive. În primul rând, solicitările vieţii practice antrenează nevoia de a contacta alţi oameni. În al doilea rând, instinctul de comunicare este atât de puternic, încât oamenii vor să posede aceste mijloace pentru a discuta la distanță, de multe ori fără scop practic. Alte motive ale receptivităţii deosebite faţă de aparatele de comunicare sunt legate de nevoile de posesie materială şi de cele estetice, care explică faptul că mulţi oameni îşi cumpără telefoanele din ultimele generaţii fără a avea efectiv nevoie. Desigur, se pot stabili şi alte motive sau explicaţii ale interesului pentru achiziţionarea mijloacelor de comunicare.

3,5 miliarde de telefoane mobile
în întreaga lume

Telefonia mobilă are o serie de avantaje şi de dezavantaje. În era globalizării, reţelele de comunicare s-au intensificat, ajungând la cote impresionante. Nu numai că asistăm la o globalizare a alimentaţiei, consumului, culturii, dar şi la o globalizare a mijloacelor şi reţelelor de comunicare. Prin transmiterea de mesaje cu ajutorul telefoniei mobile oamenii pot solicita ajutor, pot lua decizii rapide, pot avea influenţă socială rapidă şi majoră, pot comunica lucruri importante către parteneri de afaceri sau către membrii familiei. Comunicând nu se simt singuri, pot socializa, îşi pot realiza aspiraţii, îşi pot programa activităţile, îşi pot organiza conduita, se pot simţi în siguranţă. În siste mele de sănătate se pune problema transmiterii datelor medicale (imagini radiografice şi alte informaţii) prin telefonul mobil, mai ales în urgenţă. Cine îşi putea închipui că oamenii vor putea să discute „prin aer” cu cei pe care îi cunosc şi care se află „peste munţi, ţări şi mări”? Iată că acest lucru fantastic este posibil… Dar are costurile sale!

Din păcate, efectele negative ale acestui gen de activitate nu pot fi ignorate. Companiile care manageriază comunicarea mobilă pot fi suspectate de controlul comunicaţiilor prin accesul la mesaje şi înregistrări, astfel crescând și potenţialul lor de a conduce lumea. Mai dramatice sunt efectele asupra sănătăţii oamenilor.

Companiile care gestionează producţia de aparate şi reţelele de transmisie au fost în mai multe rânduri solicitate să corecteze nivelul de nocivitate al aparatelor asupra organismului uman. Au fost întocmite standarde stricte şi articole de lege. Nu întotdeauna s-a reuşit controlul atent, corect al nivelului de radiaţie produs de aparatele care facilitează comunicarea prin unde electromagnetice.

Există mai mult de 270 de milioane de abonaţi de telefonie mobilă în America. La începutul anilor 2000 erau peste 3,5 miliarde de aparate în funcţiune în lume, dintre care 70% în ţările dezvoltate. În România unii cetăţeni au câte 2-3 aparate!

Factor favorizant
pentru cancerul intracranian

Mai multe echipe internaţionale de experţi au concluzionat că telefonia mobilă nu doar că poate favoriza cancerul, dar constituie o cauză de producere a acestuia. Cu atât mai evidente sunt trimiterile către cancerul intracranian. Creierul are o anumită structură dinamică care necesită anumite condiţii de funcţionare şi reglaj. Degradarea creierului se produce mai rapid în situaţiile de traumă mecanică, radiaţii, electrocutare, intoxicare chimică, suprasolicitare nervoasă, muncă solicitantă psihic în schimburi de noapte, traume emoţionale, ingerarea sau inhalarea unor substanţe psihoactive, medicamente care modifică activitarea neuropsihică, presiunea mediului (presiunea în aer sau apă modifică activitatea cerebrală). Desigur, se adaugă degradările din cadrul diverselor patologii cerebrale, de la demielinizare până la tumorile cerebrale, care pot avea efecte devastatoare.

Mobilul dublează
riscul de cancer la copii

Mobilul dublează riscul de cancer în cazul copiilor. Procentajul creşterii riscului este de 115%, afirma Lloyd Morgan, într-un studiu publicat în 2012 în „Journal of the National Cancer Institute”. În neurochirurgie asistăm la creşterea cazuisticii de copii cu tumori cerebrale. Copii au un craniu mai subţire, iar creierele lor sunt încă în curs de dezvoltare. Aceste procese cresc vulnerabilitatea creierului în raport cu radiaţiile. Câmpul electromagnetic produs prin comunicaţiile telefoniei mobile constituie un pericol major mai ales pentru celula nervoasă tânără. Acest câmp influenţează dezvoltarea tumorilor sistemului nervos, afectează nervul acustic şi favorizează tumorile acustice. Radiaţiile conduc la scăderea randamentului intelectual (memorie, atenţie, raţionament, învăţare, decizie, coerenţă ideatică etc.).

Studiu pentru utilizatorii de mobile de peste 10 ani

În 2004, prof. Anders Ahlbom şi colegii lui de la Institutul Karolinska din Stockholm au făcut cunoscute rezultatele unui studiu la care au participat 750 de utilizatori de celulare de peste 10 ani. Subiecții au fost ţinuţi sub observaţie timp de trei ani. S-a dovedit că telefonia mobilă afectează cert nervul auditiv. La 150 dintre subiecţi s-a pus diagnosticul de neurinom acustic. Intervenţia neurochirurgicală prezintă riscuri majore datorită localizării tumorei în vecinătatea trunchiului cerebral. În majoritatea cazurilor operaţia produce lezarea nervului trigemen, ceea ce determină “căderea feţei” – pacientul rămâne cu musculatura obrazului flască şi cu gura strâmbă datorită întreruperii fluxului nervos care dă tonusul muscular al obrajilor.

Sintetic, RF produc mai multe categorii de daune asupra sănătăţii:

• afectări funcţionale generale: oboseală, tulburări de somn, stare de disconfort, senzaţii neplăcute la nivelul pielii;

• degradări senzoriale: alterează structura retinei, provoacă cataractă, cancer la ochi, alterarea auzului şi mirosului;

• alterări ale compoziţiei sângelui şi apărării organismului: radiaţiile afectează compoziţia sângelui, degradând hemoglobina, reduc numărul şi eficienţa celulelor albe din sânge, deschid bariera sânge-creier pentru viruşi şi toxine, scad capacitatea de apărare a organismului;

• tulburări organice: stimulează astmul prin producerea de histamină din celulele mastocitare,  cauzează probleme digestive şi creşterea nivelului de colesterol, stimulează stresul sistemului endocrin, în special pentru pancreas, tiroidă, ovare, testicule, creează dureri articulare, spasme musculare şi tremor, scăderea densităţii osoase în pelvis, tulburări sexuale. Există date care susțin că telefonul mobil poate fi incriminat pentru scăderea fertilităţii bărbaţilor (un studiu din 2008 realizat de Cleveland Clinic) şi pentru explozia cancerelor de sân.

Comunicarea prin telefonul mobil, datorită iradierii organismului, creşte vulnerabilitatea somatică şi antrenează apariţia unor grave riscuri şi patologii.

Cu cât timpul de folosire a mobilului este mai îndelungat, cu atât pericolul de cancer este mai mare. Un studiu efectuat în Suedia arată că în mediul rural radiaţiile de la telefonul mobil au impact mai mare asupra sănătăţii.

Structurile guvernamentale, inclusiv din România, recunosc pericolele determinate de radiaţii (inclusiv cele determinate de „celulare”) asupra sănătăţii. Recent a fost dezbătut efectul catastrofal al radiaţiilor produse de antenele GSM. Acestea produc radiaţii electromagnetice neionizante şi transportă energie care penetrează ţesuturile la diferite adâncimi. Energia pe care o cedează este sub formă de căldură. Deşi organismul are mecanismele prin care îşi reface echilibrul termic, nu ştie să lupte cu temperaturile locale. Experimentele pe animale au arătat că încălzirea locală este de un grad Celsius. Această încălzire produce o inhibare a unei proteine – gena P53, care previne cancerul (Irma Csiki, secretar ştiinţific la Institutul de Sănătate Publică Bucureşti – România Liberă, 26 octombrie 2006). Nenumărate reclamaţii au fost emise de diverşi cetăţeni care au acuzat că starea lor de sănătate s-a înrăutăţit din cauza antenelor GSM (peste 350 de sesizări): cefalee, tulburări vizuale, oboseală cronică, somn agitat, tulburări de comportament, dificultăţi de concentrare, schimbări ale stării de spirit, slăbiciune musculară, afecţiuni ale glandei tiroide etc.

Un avertisment oficial şi public privind pericolul telefoniei mobile a fost emis de către Agenţia Internaţională de Cercetare asupra Cancerului (IARC), parte a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. De asemenea, în Congresul American au fost dezbateri intense cu privire la revizuirea standardelor de sănătate pentru telefonia mobilă, iar guvernul taiwanez a anunţat că are în vedere interzicerea utilizării acestor aparate.

Constituţia României prevede la Art. 34(1) faptul că Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat. În acest sens, (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice. Măsurile macro trebuie să se coreleze cu măsurile fiecăruia dintre noi în privinţa ocrotirii sănătăţii. Există câteva remedii pentru a ne proteja sănătatea de radiaţiile produse de telefonia mobilă.

Copiii, femeile gravide
și persoanele suprasolicitate, grupuri majore de risc

Copiii, femeile gravide şi persoanele cu probleme de sănătate sau suprasolicitate psihonervos în muncă reprezintă grupuri majore de risc. Nu este indicată telefonia mobilă la gravide, copii sub 12 ani, la pacienţi cu afecţiuni demielinizante ale creierului, la persoanele cu afecțiuni psihice, la cei care au probleme de sănătate, mai ales procese canceroase.

Părinţii care cumpără telefoane mobile copiilor ar putea renunţa la acest gen de cadou. La femeile însărcinate şi la persoanele cu probleme de sănătate se recomandă limitarea convorbirilor (apel maximum de 2 minute, 2-3 apeluri pe zi). Cei care au probleme cardiace sau cei care au în organism stimulatoare trebuie să evite contactul cu telefonul mobil.

Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica, Mai 2012.

După doi ani și jumătate de mandaT, Dr. Duță își trece în cont o „guvernare” nepopulară a fondurilor asiguraților, dar totodată stabilitatea bugetului și stoparea formării arieratelor. Și pașii concreți în informatizare. Implementarea Platformei informatice, prin componentele sale  SIUI, rețeta electronică, cardul național de sănătate și dosarul electronic al pacientului ar putea aduce „pe baza experienței internaționale și a unor estimări independente, o potențială reducere a costurilor cu 10 – 20%”, a punctat Duță la final de mandat.

„Sistemul de sănătate are două mari puncte de presiune, doi mari consumatori: pe de-o parte, spitalele, pe de alta, consumul de medicamente. Anul acesta, 2010, are şi o parte bună şi una rea. Partea rea este că suntem într-o criză financiară profundă, şi aici nu vorbim numai de sistemul sanitar. Partea «bună» este că în momente de criză eşti obligat să adopţi nişte măsuri de reformă reală”, spunea atunci președintele CNAS pentru Medica Academica.

Consumul de medicamente, printre cele mai mici din Europa, strâns cu „gheara”

Pe 7 mai Dr Lucian Nicolae Duță și-a prezentat demisia din funcția pe care o deținea din decembrie 2009, prezentând bilanțul activității sale: stabilitatea financiară prin introducerea unui nou preț de referință în 2010, care a stimulat consumul de medicamente generice, reconceptualizarea clawback-ului în 2011, care a stopat arieratele, deși a nemulțumit companiile producătoare și distribuitoare. Totuși, statisticile europene privind consumul de medicamente arată foarte clar că la noi acest indicator este printre cele mai mici din Europa, alături de Bulgaria și Albania. Așadar, limitarea consumului de medicamente prin clawback, deși are consecința pozitivă a încadrării în buget, înseamnă o limitare dureroasă a unui indicator și așa redus. Iar tendința lui naturală este de creștere, atunci când este de câteva ori mai mic decât consumul de medicamente din Franța, spre exemplu.

Pios, PIAS

Platforma Informatică a Asigu­rărilor de Sănătate (PIAS) ar urma să șteargă imaginea negativă în conștiința publică a nefericitului, vârsticului, puțin gloriosului SIUI. PIAS include baza de date a SIUI, dar vine cu un design informatic și o concepție modernizată, extinsă.

„La preluarea mandatului, prescripția electronică și dosarul electronic de sănătate erau două proiecte «rătăcite» de mai mulți ani în birourile Ministerului Sănătății. CNAS a identificat oportunitatea realizării acestora ca mecanisme de control în sistem, dar și pentru a oferi profesioniștilor informațiile necesare”, a punctat Duță în discursul de bilanț.

Cele două proiecte sunt realizate cu finanțare europeană nerambursabilă și vor duce primul,pe de o parte, la monitorizarea prescripțiilor,  iar cel de-al doilea, mai complex, la evidențierea consumurilor pe pacient și la definirea profilului acestuia. Rețeta electronică nu reprezintă însă doar un instrument de control: prin ea se oferă un ajutor la prescriere medicilor, se fluidizează parcursul pacientului între medic și farmacie, se introduce posibilitatea eliberării fracționate de medicamente etc. Obiectivul introducerii acestui instrument este de a ușura cât mai mult atât sarcina medicilor prescriptori și a farmaciștilor, dar și parcursul, uneori de „combatant”, al pacienților pentru dobândirea medicației.

Prescripția electronică, în implementare

Proiectul prescripției electronice este într-o etapă avansată de realizare, și practic, spun oficialii CNAS, nu se mai poate întâmpla nimic care să încetinească sau să oprească acest proiect. Faptul că este realizat cu fonduri europene nerambursabile este un argument în plus pentru care nu se mai pot face schimbări în acest parcurs. Momentan proiectul se află în faza testărilor funcționale, urmând să fie gata în iunie, pentru o implementare deplină de la 1 iulie.

Pentru a încuraja medicii să treacă la reţeta electronică, o idee care a fost vehiculată a fost legată de posibilitatea introducerii unor „stimulente” pe o perioadă determinată. Experiența Estoniei de a folosi rețeta electronică, una dintre bunele practici din Europa, a fost subliniată și adusă la cunoștința medicilor români cu prilejul Congresului E-Health organizat de compania Tarus Media în vara anului trecut. „Estonia a implementat recent proiectul e-prescription, ajungând ca în numai opt luni reţeta electronică să aibă o pondere de 80% din total”, spunea atunci dr. Peeter Ross, expert e-Health, Fundația Estoniană pentru e-Health. Estonia are însă 1,3 milioane de locuitori, și mai există și o atitudine comportamentală, să spunem, a medicilor, legată de folosirea rețetelor obișnuite.

Proiectul rețetei electronice se cifrează la 48,549 milioane lei (peste 10 milioane de euro).

Cardul electronic, soluția anti-fraudă

Proiectul cardului electronic este văzut de CNAS drept cheia pentru stoparea fraudelor în sistem. Anterior, Nicolae Duță menţiona că proiectele de informatizare a instituției vor contribui la reducerea fraudelor din sistem, pe care le estima la 200 – 300 de milioane de euro, sumă pe care o corela cu valoarea sumei administrate, de aproape 5 miliarde de euro. „Orice sistem are o fraudă de 2 – 3%, poate 5%”, declara președintele CNAS.

Aici, punctul nevralgic este reprezentat de cine plătește cititoarele de carduri. Poziția medicilor de familie, exprimată de dna dr. Doina Mihăilă, era că plata acestora ar trebui suportată de stat, dat fiind că acest proces de transparentizare este apanajul statului.

Cardul va permite corelarea persoanei asigurate cu sistemul, realizarea consultației numai în prezenta pacienților, și este posibil să ducă la reducerea numărului de servicii medicale raportate. Conform statisticii prezentate de Nicolae Duță la finalul mandatului său la conducerea Casei, accesul populației la serviciile medicale s-a îmbunătățit rapid în numai doi ani, dat fiind că în perioada 2009 – 2011 numărul de servicii raportate de medicii de familie s-a dublat.

Și acest proiect este aproape de finalizare, devenind funcțional începând cu noiembrie 2012.

„Cardul naţional de sănătate era prevăzut a fi introdus încă din 2007, potrivit Legii 95/2006. În ciuda întârzierilor provocate de numeroasele contestații, am creat toate condiţiile tehnice să putem începe tipărirea cardurilor cu o cadenţă de circa 1 milion/lună. Soluţia informatică va fi finalizată până în luna noiembrie a anului 2012. Astfel, încă din 2012, aproximativ jumătate din populaţia României va folosi cardul”, a punctat Duță.

Acest proiect s-ar putea să aducă o nouă revelație în zona furnizării serviciilor raportate, așa cum am aflat că în loc de 22 de milioane de pacienți am rămas doar 18.

Dosarul Electronic de Sănătate, 30% finalizat

Cel mai puțin avansat în implementare este Dosarul Electronic al Pacientului. Pe de o parte este mult mai complex, pe de alta acest instrument avea nevoie de implementarea prealabilă a celorlalte două componente.

Dosarul electronic al pacientului va fi cel care „va oferi profesioniștilor informațiile necesare și uneori esențiale în momentele critice ale vieții noastre”, a menționat în discursul său de bilanț fostul președinte al CNAS. Acest proiect, de patru ori mai costisitor decât cel al prescripției electronice, este și cel mai complex, și pune probleme legate de protejarea datelor personale și a identității pacienților. Pacientul își va da acordul pentru datele pe care le va dori inscripționate pe card.

Calitatea serviciilor medicale, trecută la capitolul „Nereușite”

CNAS decontează serviciile medicale indiferent de calitatea acestora, acest aspect fiind trecut de ex-președintele Casei la Capitolul „Nereușite”. Duță a punctat un minus important al sistemului actual, respectiv faptul că nu există, deocamdată, indicatori concludenți cu privire la modul cum au fost tratați pacienții și la nivelul lor de satisfacție.

Restructurarea sistemului spitalicesc și întărirea medicinei ambulatorii și a celei primare a fost iar un fenomen care a fost perceput în mare parte distorsionat, numai prin prisma închiderii spitalelor. După cum a recomandat și raportul de evaluare a funcționalității sistemului sanitar românesc realizat de Banca Mondială în 2011, restructurarea trebuie privită prin prisma reorganizării spitalelor și a orientării serviciilor către componenta ambulatorie și a spitalizărilor de zi. Acest punct a fost contabilizat la nereușite, deși acest aspect intra majoritar în atribuțiile Ministerului Sănătății. O altă nereușită asumată a fost considerată comunicarea: „Pentru că suntem la momentul bilanțului, admit faptul că nu am reușit să transmitem întotdeauna realizările CNAS. Astfel, percepția publică asupra instituției nu a fost întotdeauna în concordanță cu acțiunile și rezultatele noastre”.

Proiectele sunt însă  în beneficiul pacienților și toate forțele interesate de reforma sistemului, indiferent de opțiunile ideologice, ar trebui să le continue și să le finalizeze.

Această sumă nu este mare, ținând cont că fiecare pacient care pleacă în străinătate pentru realizarea unui transplant costă statul român 100.000 de euro”, a explicat managerul instituției. Banca de celule stem îndeplinește standardele europene și asigură condițiile obligatorii pentru procesarea celulelor stem hematopoietice atât pentru pacienții cărora li se efectuează transplant medular la Institutul Clinic Fundeni, cât și pentru donatorii voluntari ale căror celule stem vor fi procesate în bancă. „Înființarea acestei bănci vine în contextul în care Registrul Național al Donatoriilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice este aproape finalizat. Acesta a fost legiferat în 2009 și presupune standarde de calitate care asigură accesul pacienților la celule de la donator neînrudit pentru transplant, atât din Registrul național, cât și din Registrele internaționale”, a spus Ladislau Ritli, Ministrul Sănătății, prezent la deschidere. Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice va deveni funcțional în aproximativ o lună, a menționat Aurora Dragomirișteanu, președintele Asociației Donatorilor Voluntari. „Șansa de a avea un donator compatibil este tot mai mică pentru că în primul rând se caută un donator în rândul fraților, iar familiile au scăzut în ultimul timp. Colectarea de la un donator neînrudit, procesarea și criogenarea celulelor pentru a face transplantul posibil sunt procese foarte importante pentru medicina actuală”, a spus președintele Asociației Donatorilor Voluntari.

Banca de celule stem din cadrul Institutului Clinic Fundeni îndeplinește toate condițiile pentru a deveni și prima bancă publică de celule de cordon ombilical dintr-un spital de stat. Pe viitor, și această sursă de celule stem ar putea fi accesată pentru efectuarea procedurilor de transplant. „După ce Registrul Național al Donatorilor Voluntari va fi funcțional, vom putea începe să cerem mamelor consimțământul de a stoca cordonul ombilical pentru a fi utilizat de către orice persoană care este compatibilă cu celulele stem respective. Deocamdată nu stocăm celule de cordon pentru că nu există legislația necesară, avem nevoie de protocoale medicale, dar se poate face acest lucru”, a explicat dr. Carmen Orban. Aceasta a explicat diferența între o bancă de celule privată, unde mama își poate stoca cordonul ombilical care va putea fi utilizat doar de către familia respectivă, și o bancă publică de celule, care permite accesul oricărei persoane care are nevoie și este compatibilă cu celulele respective. În România, aproximativ 500 de femei nasc zilnic, dintre care aproximativ 150 își stochează cordonul ombilical cu titlu privat, a afirmat dr. Victor Zota, din partea Agenției Naționale de Transplant.

În Institutul Clinic Fundeni se realizează transplanturi hepatice, renale, medulare și de insule pancreatice, unitatea tratând în proporție de peste 75% pacienți cu domiciliul în alte județe și în proporție de peste 20% pacienți preluați de la alte spitale din Capitală.