Cum trebuie să fii ca să marchezi istoria? Să însemni ceva pentru următoarele generaţii… Din milioane de oameni este ţinut minte unul singur… A făcut el cele mai remarcabile gesturi? Este vorba de karma? Are natura umană nevoie de eroi, de modele? Cum a rămas Florence Nightingale cea mai importantă asistentă din istoria medicinei militare?
Acest personaj, care la prima vedere pare o eroină ce a reformat sistemul sanitar în secolul 19, căreia i-au fost dedicate şi un muzeu în Londra, şi multe alte forme de elogiere, este atacat totuşi de diverşi analişti/ comentatori/ cârcotaşi cum că nu ar sta chiar aşa lucrurile. Pe de o parte, Florence este cea mai cunoscută infirmieră din istorie care a reformat sistemul medical, în special pe cel spitalicesc militar. Zic unii că acest Personaj Victorian controversat este un mit creat de presa populară a timpului, în vremea războiului din Crimeea… Oricât de devotată ar fi fost această femeie meseriei ei, ar fi putut oare marca istoria dacă nu ar fi provenit dintr-o familie înstărită, cu conecţii şi influenţă şi promovată de presă? A fost important faptul că a avut ca prieten apropiat un secretar de război puternic ancorat politic? Cât a contat faptul că guvernul britanic a trimis-o tocmai pe ea în Crimeea pentru a-i îngriji pe soldaţii englezi răniţi în război, condiţiile de îngrijire fiind mizere? De ce tocmai pe ea? Pe lângă talentul şi empatia cu care a îngrijit bolnavii, Florence a avut îndrăzneala să se mai şi certe cu medicii militari, jignindu-i grav pe medicii seniori din armată, medici recunoscuţi pentru realizările lor şi cu multe diplome.
Ceea ce se remarcă, spun aceiaşi cârcotaşi, este faptul că mult din reputaţia şi faima ei a fost construit şi susţinut de presă. Disperarea după audienţă/ cititori a făcut ca presa timpului să exagereze multe dintre problemele războiului. Niciun alt război nu a mai fost atât de bine reflectat în presă, cu detalii senzaţionale şi poveşti scandaloase. Putem spune deci că Florence Nightingale a marcat şi începuturile presei tabloide.
Trimiterea ei în Crimeea, împreună cu 38 de asistente medicale, a fost mai mult un exerciţiu de public relations decât o acţiune cu rezultate. Pentru început, fiecărei asistente îi reveneau 84 de pacienţi, după care, în câteva luni, numărul răniţilor s-a dublat, numărul asistentelor rămânând însă neschimbat. Cu greu putem vorbi despre eficienţa îngrijirilor – condiţii mizere, asistente puţine… Unii spun că Nightingale a făcut mai mult rău decât bine în cadrul acelui spital din Scutari. Totuş i, presa i-a creat imaginea de înger salvator, transformând-o în celebritate, pentru care s-a constituit chiar un „fan club”, ţinând cont de numărul impresionant de scrisori primite. „Ţara este cu mine!” afirma ea într-unul din discursurile publice, „nu mă poate da nimeni afară din armată”. Astfel a devenit ea o autoritate în procesul de reformă a medicinei militare. A construit şcoala medicală, a construit un spital militar… Sau nu, că şi aici sunt neclarităţi… Cert e că Nightingale s-a luptat să demonstreze că rata mortalităţii în spitale a crescut din cauza alimentaţiei proaste şi a supraîncărcării cu soldaţi răniţi, cerând… reformarea sistemului. După ce s-a întors din Marea Britanie, ea a început să colecteze dovezi pentru a le prezenta Comisiei Regale pentru Sănatate în Armată pentru că majoritatea soldaţilor au fost omorâţi de condiţiile proaste din spitale. Această experienţă a influenţat-o şi mai târziu în carieră, ea susţinând mereu importanţa condiţiilor de trai. Ca urmare, a contribuit la reducerea mortalităţii în armata britanică pe timp de pace, îndreptând atenţia asupra aspectelor ce ţin de igiena în spitale.
Este fascinant cum un astfel de personaj, despre care auzisem şi citisem numai de bine, apare totuşi în publicaţii de specialitate cu o cu totul altă imagine… negativă de data aceasta. Care este adevărul? Cum putem şti? De fapt… chiar contează?
Cert este că avem nevoie de eroi şi Florence este unul special… De data aceasta… femeie.
