La a 70-a aniversare a inaugurării Institutului de Antropologie „Francisc I. Rainer” (20 iunie 1940), readucerea în memorie a creatorului şi fondatorului său se constituie într-o datorie de omagiu şi de recunoştinţă.
Francisc I. Rainer reprezintă personalitatea de referinţă a antropologiei româneşti, şcoala creată purtând pecetea gândirii sale interdisciplinare, novatoare şi originale. În acelaşi timp, a fost un ilustru anatomist şi embriolog care a reorientat şi modernizat şcoala de anatomie din România.
Născut în 1874, într-o familie de intelectuali austrieci din Bucovina, cu cetăţenie austriacă, obţine certificatul de naturalizare ca român în 1904. Şcoala şi-o face la Iaşi şi la Bucureşti, unde în 1892 se înscrie la Facultatea de Medicină. A fost un elev şi un student foarte dotat, impresionându-şi profesorii cu erudiţia sa. Încă din facultate este primit de prof. Al. Obregia ca preparator la Catedra de histologie (1894).
Din acest moment evoluţia marelui savant poate fi împărţită în trei etape importante, dispariţia lui (4 august 1944) în plină perioadă de creaţie frângând brusc acest destin.
Prima etapă, din 1894, este perioada de formare ştiinţifică. Lucrează mult, cu o disciplină şi o nevoie de perfecţionare excepţionale. Din 1896 devine prospector la Spitalul Colţea. În paralel îşi continuă studiile de biologie generală. Se specializează în Elveţia, Germania, Anglia, Grecia. Îşi susţine teza de doctorat în medicină în 1903, primind distincţia Cum laude. În 1900 înfiinţează împreună cu I. Brukner „Societatea Academică” din Bucureşti şi participă la întemeierea revistei Annales de biologie. Începe să strângă materiale pentru colecţiile de anatomie, embriologie şi pentru celebra sa colecţie de cranii pentru antropologie.
În 1913 este numit profesor de anatomie descriptivă la Facultatea de Medicină Iaşi. Este perioada dedicată în special preocupărilor didactice şi formative. Rainer considera că îi revine misiunea spirituală de a face înţeleasă alcătuirea omenească în complexitatea sa bio-socio-culturală. Este convins că studiul omului numai din punct de vedere biologic îl plasează pe acesta într-o condiţie subumană, iar studiul doar din punct de vedere spiritual este incomplet, evidenţiindu-se astfel necesitatea unui studiu complex, interdisciplinar, bio-spiritual. Este convins de importanţa geneticii în înţelegerea formelor şi a funcţiilor organismului.
În 1920 este transferat în calitate de profesor, apoi devine şef de catedră de anatomie şi embriologie la Facultatea de Medicină Bucureşti. Din 1921 introduce un curs de antropologie artistică la Şcoala Superioară de Belle-Arte, iar în 1931 reorganizează Institutul Naţional de Educaţie Fizică şi Sport, unde introduce un curs de antropologie şi anatomie. În cursurile sale, reuşeşte performanţa de a integra învăţământul anatomic cu cel de cultură generală, viziunea sa despre anatomie fiind cu totul diferită de cea clasică. Revoluţionează şi modernizează anatomia studiind-o în legătură cu fiziologia. Realizează astfel legătura dintre formă şi funcţie, considerând că acestea constituie o unitate. Abordarea inovatoare a unei ramuri ştiinţifice medicale, considerată descriptivă, printr‑o metodă fenomenologică, îl face unic în pleiada de mari profesori şi savanţi ai începutului de secol XX. Dintr-o ştiinţă pe cadavre, anatomia devine o ştiinţă a organismului viu prin formularea „anatomia este ştiinţa formei vii”, plasată la intrarea în sălile de disecţii
Dr. Cristiana Glavce, c.s.gr.I., Directorul Institutului de Antropologie „Francisc I. Rainer” al Academiei Române, Membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale
Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica
