Meningite cu virus West Nile

0

Anul acesta (mai-august), în România au fost înregistrate 16 cazuri de meningite/meningo-encefalite cu virus West Nile, dintre care șase decese (Bucuresti – 3, Buzau – 1, Braila – 1, Olt – 1), potrivit   datelor furnizate Ministerului Sănătăţii de către Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile.

Ministerul Sănătății subliniază că toate aceste cazuri, depistate și înregistrate în România, sunt cazuri sporadice și în momentul de față nu comportă riscul unei epidemii de amploare. De asemenea, recomandă autorităţilor locale să ia masuri de dezinsecție în localităţi, cât mai curând posibil, pentru a preveni răspândirea.

Majoritatea persoanelor infectate nu prezintă simptome, însă uneori pot apărea febră ridicată, durere de cap intensă, iar în cazurile severe, chiar şi simptome neurologice: rigiditate a gâtului, vărsături, erupţii cutanate pe piept, sensibilitate crescută la lumină, convulsii, frisoane, oboseală cronică, slăbiciune musculară.

Evitarea expunerii la țânțari, a zonelor cu multă vegetaţie şi umiditate ridicată (parcuri, păduri, ape stătătoare etc), utilizarea substanțelor chimice care îndepărtează țânțarii și a plaselor de protecție pentru locuințe, îndepărtarea recipientelor cu apă stătută și a gunoiului menajer sunt printre principalele măsuri de protecție.

About Author

Raluca Bajenaru

Leave A Reply