Președintele Colegiului Medicilor, dr. Gheorghe Borcean, bănățean de origine, caută să respecte în activitatea sa principiul exactității din construcții: Gleich und Winkel. Adică “drept și în unghi drept”. Și prima “construcție” care trebuie finalizată este un Registru Unic al Medicilor “oglindă”, cerut de partenerii europeni și impus de migrația medicilor. Care va fi gata până la sfârșitul anului. Despre atribuțiunile CMR, dar și despre problemele la zi, creșterea salariului medicilor și introducerea cardului, în interviul următor.
Aveţi trei specialități – medic primar chirurg, ortoped, de medicină legală – două competenţe – management sanitar și endoscopie digestivă – şi un doctorat. De ce atâtea?
Istoria este cea a unui medic chirurg într-un spital mic, dar de urgențe, din Caransebeș. Chirurgia este pasiunea vieţii mele, pe lângă familia mea. Şi văzând că jumătate din cazurile de urgenţă sunt de traumă, mi-am spus că dacă tot fac acest lucru, să-l fac calificat. Și mai aveam un gând… Începuse după 2000 să se lucreze cu casa de asigurări, şi mă gândeam că va veni o zi când cineva va zice “acelui spital nu-i mai decontez serviciile de ortopedie-traumatologie pentru că nimeni nu este ortoped acolo”. Şi m-am făcut şi ortoped. E bine să priveşti bolnavul în ansamblu într-un spital de traumă. Nu o dată am făcut ruptura de splină şi fractura de braţ în aceeași şedinţă operatorie, am schimbat numai câmpurile şi instrumentarul. Nu o dată, având neurochirurg, am făcut şi abdomenul, şi osul, şi craniul în aceeaşi şedinţă, ca să facem tot ce trebuie făcut, atunci şi acolo, pentru omul acela, pentru un abord holistic al pacientului în urgenţă, în politraumă.
Cu medicina legală… am avut în preajmă, când am început să lucrez la Colegiu, un foarte bun prieten, Liviu Pocora, un om de o mare valoare profesională și umană. Era profesor de medicină legală şi decanul Facultăţii de drept de la Sibiu. Și, în admiraţia faţă de prietenul meu, am făcut medicina legală. 15 ani am condus Departamentul de jurisdicţie al Colegiului Medicilor. Am lucrat tot în Colegiu în apropierea unui alt legist pe care l-am admirat pentru mintea sa structurată, un alt legist de mare calitate, prof. Vasile Astărăstoaie, profesor de legală şi de bioetică.
Competența în management a venit de la sine, pentru că m-am aflat 22 de ani director al aceluiași spital, până în 2012, și mi s-a părut normal să aprofundez managementul unităţilor de sănătate publică, pentru a lucra cât de cât nemţeşte, în România lucrului bine făcut.
Dar nu sunteţi neamţ.
Nu, dar sunt din Banat! Revendic această calitate bănăţeană a lucrurilor făcute așezat, unul după altul, nu toate-odată, ca la pompieri. Şi făcute calificat. Adică, la noi, zidăria trebuie să fie Gleich und Winkel. Adică “drept şi în unghi drept”, după principiul zidăriei, cu compasul, cu firul drept şi cu echerul. Şi pentru asta am făcut toate acestea, ca să le fac aşa cum trebuie făcute, să nu spună cineva că sunt un amator.
Registrul Național Unic al Medicilor, impus de migrație
Cum aplicați aici, la Colegiul Medicilor, acest Gleich und Winkel?
CMR este o instituţie de drept public. Legiuitorul a hotărât să delege corpului profesional niște atribuțiuni ale statului, în domeniul practicii profesiei medicale. Ne-a dat temă să ne alegem, să ne votăm, să ne constituim organe de conducere pentru sarcinile trecute în legea de constituire a Colegiului. Acelea, și nu altele. Nu mai mult, nu mai puţin. Şi asta e activitatea pe care vreau să o desfăşor la Colegiu, în respectul a ceea ce ni se dă și ca obligaţii, dar şi ca drepturi.
Concret?
Sunt multe lucruri în atribuțiile Colegiului, şi nu au apucat toate să fie făcute, finalizate.
Lucrăm acum intens şi punem presiune pe colegii noştri din ţară pentru realizarea Registrului medicilor, o sarcină primordială a Colegiului. Lucrăm la un Registru Naţional Unic al medicilor care să cuprindă toate datele cerute de lege – cnp, cod de parafă, muncă în public, privat, loc de muncă, sex, anul absolvirii, locul absolvirii.
Unde vă aflaţi în momentul de faţă?
Stăm binişor, adică dacă ne-ajută Dumnezeu, terminăm și îl aducem într-o formă de care să nu ne fie ruşine – în colaborare cu INS, CNAS, MS, care au nevoie de datele astea, care sunt în atribuțiile noastre – undeva până la sfârşitul acestui mandat. Înainte de Crăciun îl finalizăm.
Dar şi până acum era, Colegiul Medicilor nu funcţionează de azi, de ieri. Oricum îi aveţi pe toţi înscrişi.
Exista, dar nu în această formă. Unele Colegii au lucrat după un anumit program, cu un anumit format, altele cu un altul. Armonizăm datele din judeţe ca să avem şi o imagine sinoptică, statică, a medicilor, şi una dinamică, a plecărilor, a venirilor, a deceselor, imagine care există în Europa. Dacă urmărim datele sunt nişte diferenţe. Dar știu că ceea ce este astăzi de la noi este corect.
Câţi medici sunt în România în clipa de faţă?
Nu am cifra acum, dar undeva peste 40.000 suntem, până-n 45 000. Până în Crăciun îi vom număra și vom putea spune că Dna Dr Popescu, de la Botoşani, se află numai în ambulatoriu şi va ieși la pensie peste 6 luni, când împlineşte vârsta. Dacă nu se lasă de meserie din motive cunoscute numai de ea sau de către toţi. Sau dacă nu pleacă în străinătate. Acest flux migrator ne-a îndemnat – de fapt a fost o presiune europeană, care ne obligă să comunicăm cu cei de-afară pe astfel de teme, pentru că ei au o hartă a demografiei medicale de o precizie punctuală, ca la Ministerul de Interne. Și atunci te obligă, dacă ești într-o relație de parteneriat, să dai la aceeaşi precizie şi cu aceeaşi celeritate datele pe care şi ei le au la îndemână.
Newsletter cu deciziile în cazurile de greșeală medicală
Ce facem cu malpraxisul?
O altă sarcină, care funcționează mulţumitor, e cea de jurisdicţie a cazurilor de neconformitate medicală. Malpraxisul e altceva, după cum vorbeşte punctual legea, e despre dezdăunarea pacienţilor. Sunt şi reprezentanţi ai Colegiului Medicilor în comisiile de malpraxis de la DSPuri, dar nu este atribuţia Colegiului. Colegiul nu face dezdăunare, ci jurisdicția profesională a cazurilor de neconformitate, de greşeală medicală. Şi asta funcționează. A început mai în mod amator, apoi s-a structurat în modul acesta, acum există norme şi regulamente publicate, termene, o întreagă procedură.
Spuneţi că funcţionează, însă se cunoaşte foarte puţin de către pacienți, este un drept al pacientului…
…dar este un drept și al medicului! Omul a luat sancțiune şi a doua zi îl publici în ziar… De ce să îl pedepseşti de două ori? A luat deja sancţiune. Sunt zeci de sancţiuni care se dau la Colegiu și le știe cel care l-a reclamat și le știe și medicul.
Dar nu e normal să fie făcute şi publice?!
Nu! Tribunalul pune pe site sau la TV sentința care s-a dat?! Cine vine în şedinţă va afla. Dăm, recent, un newsletter în care publicăm decizii ale Comisiei, anonimizate – fără locul în care s-a întâmplat și fără numele celor implicaţi. Trimitem acest newsletter la medici, ca raportare despre ce se poate întâmpla într-o astfel de speță. Publicăm decizia, anonimizată, modul în care s-a soluţionat. Abia de o lună am început, şase cazuri am raportat. Aceasta este jurisdicţia cazurilor de neconformitate medicală. Am trimis 2 – 3 newslettere până acum.
Pacienţii au impresia că îi apăraţi pe toţi medicii.
Sunt multe sancțiuni, dar fiecare și-o ştie pe-a lui. Pacientul de la Călăraşi care se plânge de medicul lui ştie că acesta a fost sanţionat. Pacientul primește decizia, are dreptul să vină cu probe, să îşi angajeze avocat. Are dreptul deschis la apărare și atac.
Educaţia medicală continuă este o altă sarcină a CMR.
Prin lege, medicul nu poate profesa dacă nu acumulează un anumit număr de puncte de EMC la un interval de timp. Dacă nu, când vine vremea licenţierii, nu capătă drept de practică. Şi atunci sunt creditate evenimentele, congresele, faptul că a scris o carte… Medicul este dator să raporteze.
Există situaţii când nu aţi reacreditat pe cineva din acest motiv?
Da, au fost colegi care au fost obligaţi, când a venit sorocul, să meargă în luna respectivă la toate congresele. A fost o mişcare a unui grup de colegi dintr-o zonă a ţării care au spus că ei nu fac acel lucru, pentru că au luat diploma, șamd. Şi au fost deferiţi Comisiilor de jurisdicţie, de disciplină, şi au fost sancţionaţi cu ridicarea dreptului de practică până la îndeplinirea normelor. Asta este, asta trebuie făcut, asta facem! Gleich und Winkel!
Mi se pare absolut normal să știe Casa când și unde s-a acordat un serviciu medical
Recent, aţi trimis o atenţionare la CNAS privind decontarea serviciilor, în urma introducerii cardului.
Da, am pus şi în newsletter, pentru că lumea ne întreabă: Dar ce faceţi voi pentru noi?! Avem un Departament social care are în jurisdicţie relaţia contractuală cu CNAS. În spatele notei sunt semnalări concrete de la membrii noștri, din practica exercițiului cu cardul. Noi nu spunem că “apreciem că nu e bine”, ci avem în spatele notei situaţii concrete, semnalate de colegi.
Cum consideraţi acest demers de reglementare al Casei?
Dacă nu ar fi primordială afirmaţia că sistemul acesta va stopa raportările false, excesul de servicii și marversaţiunile economico-financiare, dacă n-ar fi asta afirmația primară, ar fi ok. Aşa cum eu doresc să am un Registru Național Unic oglindă, în care să-i pot cere secretarei mele să spună despre doctorul Popescu de la Cenad, acolo unde cântă cocoşul în trei ţări, câți medici are pe lista de capitație, şi Casa dorește să știe exact și în timp real când şi ce serviciu medical s-a acordat. Mi se pare absolut normal. Cardul desigur se va-ntâmpla, există și în alte părți și trebuie să ne-aliniem.
Departamentul social se ocupă de contractul cu Casa, pentru că acesta vorbeşte, pe lângă partea economică, despre dreptul pacienţilor. Suntem partener contractual cu Casa de asigurări pe Contractul Cadru și pe norme. Sigur, nu iese întotdeauna cum vrem noi, dar nu iese întotdeauna nici cum vrea Casa. Tristețea e că nu este în funcţie de nevoi, ci de capacitatea de plată a Casei.
Nevoile de sănătate, în diagnosticul şi tratamentul bolilor, nu le ştie altcineva decât pacientul și medicul lui. Ceilalţi încearcă să intervină, să reglementeze aceste nevoi în funcție de banii pe care îi au a dispoziție. Dar nu stabileşte nevoia de sănătate, ci cuantumul pe care poate să îl deconteze din această nevoie. Nevoia de sănătate este individuală, pacientul are mai multe boli, nu se tratează dintr-un program. Pacientul este un întreg.
Dacă pacientul ar crede vreodată că se adresează unui doctor şi acela nu îi dă un tratament individualizat, ci standardizat, făcut de o Comisie căreia niciodată nu i s-a adresat, atunci s-ar duce la acea comisie, nu la doctor. Faci standarde, ghiduri, unele se pot deconta, altele nu… În acest context, doctorul este limitat în practica sa pentru că legea spune că doctorul prescrie în limita cunoştinţelor, a experienței și competenței sale, dincolo de orice limitare din afară. De îndată ce este medic în contract cu Casa de asigurări, se supune presiunilor acesteia.
Fiecăruia după nevoi – medicina e o profesie liberală
Aș zice că e o lume ideală, cea pe care o prezentați…
Nu-i chiar aşa. Lumea asta ideală a fost până la apariţia caselor de asigurări. În mod normal, în afară de riscurile majore ale existenţei – decesul, marile infirmități – fiecare om trebuie să-şi reglementeze singur relaţia cu sistemul sanitar. Odată cu apariţia bazinului de bani apare şi nevoia de suprareglementare, de liste… tentaţia la corupţie. Pentru că dacă n-ar exista această sumă de 6 miliarde pe an la casa de asigurări, a FNUASS, n-ar exista nici oamenii care să se-nţepe la acel bazin.
Fiecare să-şi ia după nevoi, spuneţi…
Exact, și asta face parte din natura liberală a profesiei medicale – a da fiecăruia după nevoi, atât și nu mai mult decât are nevoie – Gleich und Winkel. De îndată ce apare tentaţia de a se înţepa la bazinul de bani, poţi să îi dai şi mai mult, şi ce nu-i trebuie, numai să te-nţepi.
O altă sarcină a Colegiului este de reprezentare a corpului profesional în fața societăţii. Ar trebui să o fac în mod constant, continuu, într-un mod profesional, dar pentru asta ar trebui o structură. Ai mult de transmis, dar ca să ajungi în presă, în televiziuni, trebuie să ai o ştire de scandal.
Nu există o piață a morții și a vieții, a invalidității și a sângerării
Sunt destule “știri de scandal”.
Da, dar nu asta e tot ce se-ntâmplă… Nu numai ştirile acelea de la Curtea de Argeş sau faptul că nepoata lui Prunariu a murit de meningită, mult mediatizate… A murit pentru că aşa se moare în lumea asta – nu poţi să fii nici cinic, dar nu poţi să fii nici încurajator.
Este o discuţie de bioetică, aici. Moartea este percepută astăzi ca un eşec al medicinei. Dar nu-i aşa, moartea e moarte în sine, e un sfârşit al vieţii. Că ea survine de vârstă sau din cauze diferite este o discuţie care trebuie purtată cu societatea. Ori societatea, aşa cum este acum, este o societate consumeristă, în care credem că orice se poate cumpăra. Dar marfa aceasta nu e de vânzare.
Moartea, cel puţin așa cum se vede în societăţile moderne, acolo unde începem să ne încadrăm şi noi, cel puţin ca şi concepţie, se vede cam așa: “moartea e atunci când medicina nu mai poate face nimic”. Nu, moartea există în sine, este acolo. Şi modul în care se percepe profesia astăzi, de prestări de servicii, este falsă. Prestări de servicii este un termen economic, de piață. Ca sa fie așa ar trebui să fie cerere și ofertă, să fie o piață. Ori nu există o piață a morții și a vieții, a invalidității și a sângerării… Asta nu există, medicina este o profesie liberală, de mare umanism.
La privat, cazurile rentabile economic
Dar orice companie privată se uită în termenii aceştia, de cerere şi ofertă.
Nu în mod aprioric şi obligatoriu. Vă spun că prestarea medicinei în acest mod antreprenorial, în care cineva investeşte un milion de euro într-o instituţie medicală şi de acolo trebuie să scoată profit nu este, în mod obligatoriu şi aprioric, cel mai bun lucru. Nici nu critici această situație pentru că nu poți critica liberul acces. Iacătă că atunci când cineva vine la tine, iacătă faci un ban.
Indiferent cine va veni să-mi spună, dintre proprietarii marilor lanţuri de instituții medicale private, că o face pentru oameni şi binele lor, aș spune că o face şi pentru asta, dar în principal pentru profit. Cel care investeşte un milion de euro într-o instituţie nu o face pentru oameni, ci pentru profit.
Pe lângă faptul că în instituţiile private nu mor oameni.
Pe lângă asta, regula este ca în instituţiile private să meargă acele cazuri care sunt rentabile economic. Iar atunci când se întâmplă necazuri ele se transferă la instituţia publică.
Sancţiunile CMR nu sunt lapidarea în piaţa publică, arderea pe rug, tragerea în țeapă și spânzurarea
Cum percepeţi imaginea medicului în România, comparativ şi cu alte state, poate şi în contextul frustrării pe care mulți medici o percep.
Este, în opinia mea, un moment trecător. Este această efervescenţă mediatică prin care se pune presiune pe corpul profesional pornind de la un principiu just – un lucru neconform s-a petrecut, în responsabilitatea cui a fost? Pentru că responsabilitatea nu e întotdeauna a medicului. Ce se putea face pentru omul acela mai mult în locul acela, cu dotarea aceea și cu oamenii de acolo, și acest lucru trebuie discutat… Nu în termeni de: “criminalii care l-au lăsat pe acela să moară”.
Lucrurile se judecă după regula locului, a timpului, și a omului cu pregătire medie pentru acel loc și acel timp, a dotărilor care sunt… În timpul acela şi în locul acela, atât putea gândi un medic cu pregătire normală.
Există această imagine a Colegiului, că îi apără pe toţi medicii, deopotrivă, şi îi acoperă și pe cei care greşesc.
Dar aceasta este imaginea adevărată, pentru că e Colegiul medicilor, constituit, printre altele, și pentru ca să-i apere pe medici. Ei sunt sancţionabili şi sunt sancţionaţi. Dar sancţiunile pe care le dă Colegiul Medicilor nu sunt lapidarea în piaţa publică, arderea pe rug, tragerea în țeapă și spânzurarea. Nu! Sancţiunile sunt prevăzute în lege – mustrare, avertisment, vot de blam, amendă, suspendare pentru o perioadă limitată sau ridicarea calităţii de membru al Colegiului. Noi nu băgăm nici medici la pușcărie, nu dăm nici amenzi de milioane de lei.
Câţi medici au fost suspendați?
De când există Colegiul Medicilor sunt zeci de medici cărora li s-a suspendat activitatea sau care au fost suspendați pe o perioadă limitată. Astea sunt sancțiunile Colegiului.
Decembrie 2015 – alegeri la CMR. Sau poate nu.
Ce se întâmplă în decembrie?
Este sfârşitul acestui mandat, și ne aflăm în acestă situație în urma demisiei preşedintelui, prof. Vasile Astărăstoaie. Am fost ales eu, unul din cei trei vicepreședinți. Acest mandat pe care ar fi trebuit să îl finaliăm cu toţii în decembrie a fost trunchiat de demisia fostului președinte.
Deci în decembrie se schimbă garnitura?
Nu neapărat. Legislația actuală spune că numărul mandatelor e limitat la două, situația asta se regăsește și pentru Colegiul Farmaciștilor, al Dentiștilor, pentru Asistente și Moașe, și atunci ne punem problema că a fost pusă această limitare în mod politic. Pentru că pentru o funcție eligibilă ar trebui ca fiecare să poată candida de câte ori vrea. De ce la Parlament sau la Consiliile locale să nu fie această limitare, ei de ce pot candida de o sută de ori. Punând astfel problema, pentru ce ar trebui să avem o astfel de limitare?!
Există și opinia că sunt niște funcții tehnice. Însă există poziții care pot deveni și politice.
Există o mișcare de lobby pentru a schimba legea, nu numai pentru noi, ci și pentru dentiști, farmaciști, sunt în Parlament mai multe initiative. Sunt bucuros că actualul ministru nu a dat o Ordonanță de urgență ptr această modificare, ci a lăsat lucrurile în Parlament. Să vedem dacă trece în timp util. Pentru că s-ar fi putut înțelege că există o înțelegere între politic și o structură colegială.
“Numai gestul medical nu e cotat, nu costă nimic”
Cum vedeți interzicerea “plicului”?
Nu e nicio noutate, aici. Există vreo trei legi succesive care spun că medicul nu e funcționar public și “nu poate fi asimilat acestuia”. Această ultimă sintagmă este de la începutul acestui an, și nouă ni s-a părut că este o mare izbândă a corpului medical în legea 95. Și mai e legea drepturilor pacientului care spune că pacientul poate să ofere medicului. Legislatorul a recunoscut, deci, această practică.
În vederea acestor două texte existau mai multe procese de luare de mită, în țară. Mai multe Instanțe din țară care judecau spețele acelea au simțit nevoia unoi precizări, și procurorul șef le-a răspuns. Este o Notă de îndrumare a procurorului-șef al Înaltei curți, opozabilă instanțelor care au cerut-o. Da, în virtutea articolului 75 din Codul Penal, unde spune că profesiile care sunt reglementate și controlate de către stat, și este și cazul medicilor, fapta se încadrează după natura ei juridică. Și-atunci căile de modificare ar fi: ori se introduce în Codul Penal la art. 75 o sintagmă care spune “indiferent de natura penală a faptei”, ori alta care spune că se exceptează de la natura penală a faptei profesiile reglementate sectorial – medicii, avocații, arhitecții, farmaciștii – profesii de natură liberală.
Relația mea de căpetenie nu e față de stat, ci față de pacientul meu. Odată ce statul mi-a delegat atribuțiile, eu sunt răspunzător față de pacient.
Modificarea în Codul Penal nu ar însemna o oficializare a șpăgii. Noi nu dorim lucrul acesta. Noi dorim… Există peste tot în lume niște tarife, pentru că toate se taxează – schimbat cearceafuri, etc – numai gestul medical nu e cotat, nu costă nimic, pentru că luăm salariu. Ori în România plata mea orară e derizorie, cam cât o sticlă de cola.
Cum ar trebui?
Ar trebui ca fiecare gest medical să fie cotat, să știm cât costă o oră de rezecție cerebrală, etc. Nu neapărat ca să îi iei omului niște bani, dar ca să știe cât valorează acea muncă. Eu fac ce face și un service pentru o mașină, aducă manopera. Piesele înseamnă altceva, la fel și TVA-ul.
Astfel se poate face plata pe criterii de performanță.
Ăsta e un obiectiv mai îndepărtat. Noi dorim astăzi și solicităm, peste tot, o creștere uniformă a salariilor. De la asta plecăm. După care o să vorbim despre criteriile de performanță pe care să le stabilim în mod obiectiv. Este scandalos ca salariul de încadrare al unui medic în prag de pensie să fie 500 de euro. Toată lumea trebuie să crească, o dată, după care stabilim criteriile de performanță după care unora, peste asta, le mai creștem salariul.
Cât ar trebui să fie această creștere?
Dacă cineva m-ar întreba astăzi la cât, aș zice că la valoarea din Europa. Dar străinii au ajuns aici prin performanța societății, dar asta e problema celor care intră în campania electorală. Problema noastră este să ajungem să dăm pacienților noștri ceea ce au nevoie în mod real, nu așa, stabilit contabilicește.
Ce ați schimba, dacă ați putea, care ar fi prioritatea nr. 1?
Aș reconstrui relația de încredere între medici și pacienți. Această profesie se bazează funciarmente pe încredere, și nu neapărat pe încredere umană, ci pe încredere ca instituție socială. Nu sunt motive întemeiate astăzi să asistăm la această descreștere catastrofică a încrederii societății în ceva – în armată, biserică, în clasa politică și în sistemul sanitar.
De când a început medicul să fie decredibilizat? Putem spune că după Revoluție, sau dinainte?
Dinainte, mult dinainte de Revoluție. Deși nu am făcut studii, pentru că sunt instituții specializate, văd că încrederea e pe cale de dispariție în tot, nu numai în sistemul sanitar sau în medici. Când eram copil trecea medicul și ridicau toți pălăria pe stradă. Aș reface încrederea în sistem și în profesioniștii din sistem, obligându-i pe aceștia din urmă să se comporte așa cum așteaptă lumea de la ei. Ar trebui ca noi să venim în întâmpinarea partenerilor noștri, pacienții, și să ne purtăm cu ei așa cum ei ar dori să o facem. Ca să le fie medicilor bine. Și eu cred că aș putea face-o… E o cale lungă, dar cred că aș face-o, fiindcă deja mă gândesc la ea. “Cinstește-i pe părinții tăi ca să-ți fie ție bine”, așa scrie la Decalog.
