Răsvan Popescu, preşedintele CNA: Susţinem campaniile care încurajează grija pentru sănătate

0

22-23aConsiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) este cel care are grijă de radioascultători, telespectatori şi de copiii lor, astfel încât aceştia să nu fie surprinşi de imagini sau limbaj licențioase, ba chiar aplică sancţiuni care anul trecut au depăşit două milioane de lei. În plus, CNA se implică cu convingere în parteneriate cu instituţii preocupate de starea de sănătate a populaţiei. Potrivit lui Răsvan Popescu, campaniile care pot convinge populaţia să-şi îngrijească sănătatea nu pot fi decât benefice. >>>

– Agenda CNA este una foarte încărcată. Ce semnificaţie are, concret, activitatea dvs. pentru publicul larg ?

– Activitatea curentă a CNA, ca unică autoritate de reglementare în spaţiul audiovizual, are în vedere responsabilitatea instituţiei faţă de public prin monitorizarea respectării prevederilor legale de către radiodifuzori, astfel încât libera exprimare şi respectul faţă de lege să creeze un climat sănătos în audiovizual. Pentru asta, în şedinţele publice ale CNA, care au loc în fiecare săptămână în zilele de marţi şi de joi, se analizează rapoartele de monitorizare întocmite ca urmare a reclamaţiilor primite din partea cetăţenilor sau a autosesizării direcţiilor de specialitate. CNA nu urmăreşte neapărat sancţionarea radiodifuzorilor, ci intervine atunci când legea este încălcată, iar sancţiunile sunt date în funcţie de gravitatea abaterii. Se ţine cont şi de sancţiunile date anterior pentru aceleaşi încălcări ale prevederilor legale. În ultimul an am constatat cu toţii o degradare a calităţii programelor, situaţie care s-a datorat, în mare măsură, şi crizei financiare prin care au fost nevoite să treacă atât televiziunile, cât şi radiourile. Sancţiunile CNA au fost pe măsura acestei degradări: în anul 2009 cuantumul total al amenzilor a fost de peste două milioane de lei. Tot de activitatea curentă se leagă implicarea directă a CNA în procesul de trecere la digitalizare. Facem parte din grupul interministerial care a finalizat Strategia privind tranziţia de la televiziunea analogică terestră la cea digitală terestră. În câteva cuvinte, digitalizarea va aduce mai multe canale TV în casa fiecăruia, în condiţii tehnice mult mai bune.

22-23cCampania Antifumat cu imaginea Mihaelei Rădulescu a fost una extrem de controversată. Cum comentaţi?

Nu suntem medici. Nu evaluăm eficienţa unor campanii de sănătate. Nu facem statistici în domeniu. Ştim cu toţii ce ravagii face fumatul. Dar cred că fiecare instituţie trebuie să aibă grijă să-şi îndeplinească propria misiune. Nu ne putem pricepe cu toţii, la fel de bine, şi la fotbal, şi la medicină, şi la politică, şi la audiovizual. Noi avem grijă să ne facem cât mai bine treaba în domeniul pentru care am fost înfiinţaţi.

– Care sunt criteriile de selecţie a campaniilor de sănătate sprijinite de CNA? Ce mesaj trebuie să transmită, ce arie de interes trebuie să acopere, care este publicul ţintă ?

– Pentru o parte din spoturile difuzate în prezent la radio şi la televizor, CNA este chiar partener în derularea campaniilor de sănătate, de exemplu în cea realizată împreună cu Societatea Română de Cardiologie şi Fundaţia Română a Inimii şi intitulată “Ai grijă de inima ta”. De altfel, pentru CNA acest proiect a fost o continuare a campaniei “Pentru un stil de viaţă sănătos”, lansată, în 2008 în colaborare cu IAA (International Advertising Association), prin care s-a încercat promovarea unui stil de viaţă sănătos printr-o alimentaţie echilibrată şi multă mişcare. În acest context, în septembrie 2009, membrii CNA au decis modificarea art. 138, alin. 5 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, astfel încât, zilnic, să fie difuzate, alternativ, mesajele deja cunoscute publicului: “Pentru o viaţă sănătoasă: consumaţi zilnic fructe şi legume,  faceţi mişcare cel puţin 30 de minute în fiecare zi, consumaţi zilnic minimum 2 litri de lichide, respectaţi mesele principale ale zilei, evitaţi excesul de sare, zahăr şi grăsimi.”

Având în vedere toate acestea, membrii CNA, bazându-se pe expertiza profesioniştilor din domeniul medical, au aprobat solicitările Ministerului Sănătăţii sau ale organizaţiilor şi ale asociaţiilor medicale de difuzare a spoturilor radio/TV aferente mai multor campanii de sănătate. Mesajul acestor campanii, precum şi publicul ţintă şi evaluarea eficienţei lor rămân, în mare parte, în sarcina managerilor din domeniul sănătăţii şi a celor implicaţi în organizarea unei campanii sau în producerea materialelor şi a spoturilor aferente.

Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica

Johana Toma, redactor

About Author

Medica Academica

Comments are closed.