REMEMBER

0

Numărul 17/mai 2011 al revistei Medica Academica oferă cititorului, odată cu alte prestigioase consemnări ştiinţifice, şi o întâlnire cu ideile şi concepţiile profesorului dr. Ion Bruckner, preşedintele Societăţii Române de Medicină Internă, sub semnătura redactorului Raluca Băjenaru. >>>

Descendent al unei ilustre familii medicale – tatăl său, memorabil şef al clinicii medicale a Spitalului “Prof. Dr. Ion Cantacuzino” şi director al Institutului de medicină internă „Prof. dr. N. Gh. Lupu”, iar mama, şefa secţiei de Boli infecţioase copii a Spitalului de Boli infecţioase Colentina – prof. dr. Ion Bruckner expune pe larg problematica actuală şi perspectivele specialităţii de medicină internă, în contextul actual al medicinii contemporane.

Mărturisesc că ideile exprimate au evocat, în memoria mea, un REMEMBER din urmă cu aproape jumătate de veac, când am avut una din şansele vieţii mele profesionale. Aceea de a-l fi întâlnit pe prof. dr. Ion Bruckner – tatăl – ca şef al Comisiei de examinare la Examenul de Stat – licenţă a grupului de absolvenţi repartizaţi la Spitalul clinic „Prof. dr. Ion Cantacuzino”. Era în septembrie 1961. Tema lucrării mele era „Metode de diminuare a iradierii încasate de examinatori şi bolnavi în timpul examenelor radiologice”. Lucrarea fusese întocmită după luni de determinări dozimetrice în Clinica de Radiologie a aceluiaşi spital şi reprezenta, în acel moment al dezvoltării medicinii, un studiu oarecum original. Conducătorul ştiinţific, şeful Clinicii de Radiologie, ancorat în activităţile politice ale vremii, n-a fost prezent la susţinerea lucrării, fiind trimis într-o misiune diplomatică. Deşi recunoscuse eforturile mele şi originalitatea acestei lucrări mi‑o notase doar cu nota nouă, susţinând că dacă i-ar fi dat zece, ar fi fost un material de publicat (?!!!). Aşadar, intram în faţa Comisiei conduse de prof. dr. I. Bruckner cu handicapul unui punct care conta enorm în ierarhizare şi în repartiţia la locul de muncă, pe ţară, aşa cum se făcea atunci.

Am ajuns la examen în faţa Profesorului, reputat prin severitatea şi corectitudinea sa. Nu-i fusesem student în facultate. Impunea prin prezenţa şi privirea sa pătrunzătoare, aproape paralizantă, inducând ideea unei Judecăţi Supreme. Citise cu răbdare lucrarea şi m-a întrebat, după câteva întrebări prin care s-a convins de cunoaşterea de către candidat a conţinutului, de ce a fost notată doar cu nota nouă. I-am explicat. Schiţând un zâmbet, mi-a comunicat că-mi urca nota la cea maximă – zece, restabilind, din convingerea adâncă a cunoscătorului, adevărul.

Cel de-al doilea moment şi totodată o şansă pentru mine de a învăţa din experienţa unui titan al medicinii interne româneşti s-a ivit peste două decenii de la momentul deja evocat. Atunci, după 17 ani de exil în provincie, revenisem în Bucureşti şi funcţionam ca expert – instructor la Centrul de Perfecţionare a Personalului Sanitar Superior şi, concomitent, la Clinica de pediatrie a Spitalului Fundeni. În cadrul activităţii îmi revenea şi organizarea şi coordonarea unor Programe de perfecţionare în probleme de management, combinate cu Actualităţi în specialităţile medicale de bază, printre care şi medicina internă. Participanţi erau şefi de Clinici de medicină internă şi medici primari şefi de secţie din spitale universitare şi judeţene. Mi-a venit ideea să-l rog pe prof. dr. Ion Brukner să-i primească pe aceşti specialişti. Mi-a dat întâlnire două zile mai târziu, la Institutul de medicină internă al cărui director era.

Am retrăit în acea zi emoţia din anul 1961, aflându-mă în faţa Profesorului. Am ascultat atunci un lung şi fascinant monolog. Mi-a mărturisit că întrucât predase întreaga carieră numai studenţilor, nu are experienţă în educaţia medicală continuă, adresată adulţilor. Totuşi, a acceptat în final să-i primească, şi timp de şapte ore a susţinut un regal al medicinii interne.

Atunci şi-a exprimat temerile în legătură cu efectele produse în urma derivării unor subspecialităţi –cardiologie, gastroenterologie, hepatologie etc. – prin care rolul integrator al medicinei interne urma să fie afectat. Susţinea că aceste subspecialităţi trebuie, pentru a fi eficiente, să se bizuie pe o bună cunoaştere a specialităţii – mamă, în vederea elaborării unui diagnostic corect şi a unei strategii terapeutice benefice pentru bolnavi.

Am retrăit aceste momente şi am regăsit în ideile şi concepţiile sale exprimate în interviul acordat de prof. dr Ion Bruckner – fiul nu numai un REMEMBER, ci şi îndeplinirea peste timp a unui legat testamentar care onorează. Şi din care se vede că şi conformismul îşi are uneori părţile lui bune, care nu trebuie ignorate. <<<

About Author

Prof. Dr. Sebastian Nicolau

Comments are closed.