Va mai avea timpul răbdare?

0

În acest an s-au împlinit două decenii de când prin Rezoluţia ONU 45/01 iunie 1991 s-a hotărât ca ziua de 1 Octombrie să devină Ziua Internaţională a Vârstnicilor. Ca stat cu drepturi şi obligaţii depline al ONU, Parlamentul a aprobat Legea 363/2003 privind finanţarea activităţilor ocazionate de sărbătorirea în România a Zilei Internaţionale a Vârstnicilor. >>>

Raţiunea pentru care organizaţia mondială a luat această hotărâre a fost determinată de argumente multiple între care şi faptul că starea de sănătate a populaţiei lumii cunoaşte o treptată ameliorare. Boli care odinioară decimau omenirea au fost limitate sau sunt în curs de eradicare (ciuma, holera, poliomielita), iar altele ca tuberculoza, malaria, SIDA, cancerul şi alte boli cronice nu şi-au găsit încă rezolvarea, cu toate eforturile materiale şi ştiinţifice ale comunităţii internaţionale.

Consecinţele sunt reflectate în indicatorii demografici ai Planetei, din care semnalăm scăderea mortalităţii şi morbidităţii generale şi a celor din vârsta copilăriei, a mortalităţii la naştere şi prin boli infecto-contagioase. A crescut, îndeosebi în ţările dezvoltate, durata medie de viaţă şi calitatea acesteia, aceşti indicatori intrând tot mai mult în aria de preocupări a politicilor sanitare ale guvernelor şi parlamentelor. Un spirit de solidaritate tot mai pronunţat impune colaborarea mondială în faţa noilor provocări şi sfidări ale mondializării.

În acest context se situează în prim-plan şi problema populaţiei vârstnice, numărul acesteia fiind în continuă creştere. Procentul tinde, aşa cum arată prognozele demografice pentru următoarele două decenii, către 25-30% în ţările dezvoltate şi peste aceste cifre către mijlocul secolului XXI.

Fără îndoială că acest fenomen necesită măsuri coerente, complexe, de ordin economic, politic, medical şi social care să le asigure vârstnicilor un trai decent şi o calitate a vieţii care să conducă în mod firesc către un final demn al vieţii. Prelungirii activităţii umane productive, prin ridicarea vârstei de pensionare în condiţiile crizei economice actuale, a cărei durată şi efecte nu sunt întru totul previzibile în numeroase ţări, i se adaugă percutant celelalte îngrijorări cărora, dincolo de vorbe şi demagogie, nu li s‑au găsit încă soluţii credibile.

Dar care este situaţia persoanelor vârstnice în lumina Documentelor Internaţionale existente, şi în ţări ale lumii în care problema nu ocupă un loc central în politicile statale, aşa cum este şi cazul României?

În apropierea Zilei Internaţionale a Vârstnicilor, Federaţia Naţională a Sindicatelor Pensionarilor din România, membră a Federaţiei Europene a Pensionarilor – FERPA şi CNSRL Frăţia, a organizat pe 16 septembrie 2011, la Predeal, o masă rotundă cu tema “Pensionarii români în perioada actualei crize economico-financiare” cu participarea cvasitotalităţii preşedinţilor sindicatelor pensionarilor din ţară şi a membrilor Consiliului Naţional al Federaţiei.

Cu acest prilej numeroşi vorbitori au semnalat, uneori pe un ton vehement, măsurile modeste şi incorecte ale autorităţilor române, în frunte cu conducerea Statului şi Executivului. Aceştia au subliniat în repetate rânduri, oficial, că pensionarii reprezintă un mare consumator de fonduri de asistenţă socială, cei 4,9 milioane fiind vinovaţi de efectele crizei economico-financiare şi în detrimentul forţei active de muncă, de 4,2 milioane de persoane. Mai mult chiar, vârstnicii, evident marginalizaţi, şi din care un procent important se află la limita subzistenţei, sunt o piedică în ascensiunea tineretului. Se uită, prin crearea unei veritabile diversiuni, că această grupă de vârstă a creat, prin munca onestă de zeci de ani şi prin contribuţii băneşti, investiţii şi bunuri materiale vizibile pe tot parcursul ţării. Se mai uită că, din incompetenţă sau cauze oculte, în ultimii 20 de ani, prin lichidarea unor mari obiective industrial, s-au aruncat în şomaj şi au fost disponibilizaţi sute de mii de salariaţi, numărul acestora scăzând dramatic odată cu anemicul şi discutabilul proces de privatizare.

Acestea şi încă multe alte cauze au fost subliniate de participanţii la “masa rotundă” de la Predeal. De altfel, dacă ar fi să ne referim şi la situaţia medicilor pensionari, aceasta nu este departe de cea a marii mase de vârstnici. Pensii impozitate, amputate, contribuţii suplimentare la asigurări de sănătate, lipsa unor drepturi specifice, cum ar fi prioritatea la consultaţii şi internări în unităţi sanitare pe care le-au slujit cu credinţă şi devotament zeci de ani, lipsa accesului la materiale sanitare şi medicamente au făcut ca în prezent existenţa celor 15 mii de medici pensionari, din care două treimi au pensii în jur de 1.000 lei lunar, să fie cu totul precară.

La rându-i, Ministerul Sănătăţii i-a abandonat, iar demersurile efectuate de Asociaţia medicilor pensionari de a i se găsi un sediu pentru club şi organizarea unor activităţi cultural-intelectuale, precum şi a câtorva saloane în numeroasele spitale desfiinţate, ca şi “case de retragere” pentru cei rămaşi singuri, n-au găsit nici un ecou.

Acesta este, “în fapt”, situaţia cu care este întâmpinată în acest an ziua de 1 octombrie. Pentru Persoanele Vârstnice, ea are prea puţine pâlpâiri de lumină.

Cine ştie dacă în viitor va fi altfel?

Şi oare câtor dintre cei ce suntem în prezent timpul le va mai oferi un răgaz? <<<

About Author

Prof. Dr. Sebastian Nicolau

Comments are closed.