Toată lumea scrie și vorbește acum despre sistemul sanitar, este subiectul la modă în media, și acum moda e să scrii maxim de rău. Toate știrile media au același tipar, că nu sunt bani, dar că se fură major în sistemul sanitar, că medicii sunt hoți și corupți, prost pregătiți, dușmanii nr. 1 ai pacienților. E cumva și normal să se audă asemenea scrâșnete, deoarece, până la urmă la presiunea crizei financiare care încă ne bântuie, pare că se mai schimbă câte ceva într-un sistem care a rămas împietrit din alt timp, fiind cel mai puțin atins de schimbări după Revoluție. Am spus schimbări, pentru că n-aș vrea să folosesc cuvinte mari și demult demonetizate ca “reformă”. Reforma despre care toată lumea vorbește, dar pe care nimeni n-a văzut-o!
Așa cum cad scheletele fabricilor rămase prin centrul Bucureștiului, cu zgomot, după ce fiecare cărămidă din pereți a fost furată de țigani, la fel se aud zgomotele neplăcute ale prăbușirii șandramalei. Ceva schimbări s-au mai produs, dar prea puține, nimic cu adevărat de structură, în afară de faptul că am devenit furnizori consacrați de inteligență medicală pentru celelalte țări ale Europei. Când vezi târgurile de medici, abia acolo vezi cât de tare, cât de îngrozitor troznește șandramaua.
Problema e că șandramaua care cade într-o zonă gri a Bucureștiului nu prinde pe nimeni dedesupt, dar nu este cazul sistemului sanitar. Așa bolnav cum este el însuși, funcționează în primul rând cu oameni, medici și asistenți, care fac o muncă eroică, în condiții de război, după cum spunea una din personalitățile medicale intervievate în acest număr. Cuvintele încep să fie puține, dar sunt oameni care muncesc imens, de trei –patru ori mai mult decât ar fi normal, obosiți, tracasați, care fac o muncă plină de riscuri și sunt supuși greșelii, pe care nimeni nu-i apără, dar pe care toți îi acuză!
Te și miri cum de continuă să-și facă datoria fiecare pe acolo pe unde e, pentru că da, sunt probleme, sunt greșeli, dar în marea lor majoritate sunt oameni care își fac datoria cât de bine pot, la maximul capacității lor, și pentru care acum e cu atât mai greu cu cât societatea îi pune cu spatele la zid. E o meserie în care trebuie să dai, și în care nu primești mai nimic, în orice caz nu e momentul pentru recunoașterea publică a eforturilor tale.
De-aici imensa frustrare a multor medici, perplexitatea și frica pacienților, neîncrederea, suspiciunea. Nu e numai un sistem sub asediu, dar și o relație agresată, în vreme de război și ea.
Dar așa cum cele mai groase ziduri și cele mai dure închisori au căzut neputiincioase în fața libertății interioare, și cele mai cumplite asimetrii tragice au fost învinse de armonia muzicii regeneratoare, putem reconstrui cu munca de fiecare zi mai întâi încrederea, și apoi sistemul. Un sistem transparent, limpede, eficient, în care să nu așteptăm ca medicul să-l înlocuiască pe Dumnezeu, dar în care acesta să poată da măsura întreagă a profesionalismului său. Un sistem în care valoarea să-și recâștige locul central, iar eficiența să funcționeze inclusiv în recunoașterea valorilor.
Noi, Medica Academica, continuăm să mergem împotriva curentului general al media reclădind încrederea, aducând în lumină opinii și experiențe de viață și profesionale valoaroase, prezentând modele inspiraționale de la noi și de afară, concentrându-ne pe partea plină a paharului, cea care, în ultimă instanță, ne ostoiește, cu adevărat, setea. <<<
Delia Budurcă
Editia print luna decembrie 2010
