„Nu am făcut destul” – campanie pentru depistarea cancerului de sân

0

Actorii Dan Bordeianu şi Toma Cuzin, din serialul Las Fierbinţi, precum şi cântăreţul CRBL – Eduard Mihai Andreianu – sunt ambasadorii campaniei „Nu am făcut destul”, care are scopul de a îndemna femeile să facă investigaţiile necesare pentru a depista cancerul de sân. Fotografiaţi împreună cu mamele lor, cele trei personalităţi media au ales să atragă atenţia asupra creşterii riscului de camcer de sân odată cu înaintarea în vârstă.

„Acum e rândul tău să ai grijă de mama ta!” este mesajul campaniei care a fost aubliniat de Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, cu prilejul conferinţei de presă organizate cu prilejul Lunii de Luptă Împotriva Cancerului de Sân – luna octombrie.

Dr. Ştefan Curescu, medic primar oncolog la Spitalul de Urgenţă din Timişoara, a subliniat agresivitatea cancerului de sân HER2, care reprezintă 17% dintre cazurile de cancer de sân înregistrate, şi importanţa aplicării tratamentului personalizat, ceea ce îmbunătăţeşte prognosticul şi conduce şi la importante economii. Pentru femeile diagnosticate cu cancer de sân, testarea HER2 este gratuită.

Campania cuprinde atât spoturi radio de informare, cât şi panouri outdoor cu cei trei ambasadori alături de mamele lor.

Anual sunt descoperite în lume 1,4 milioane de cazuri de cancer de sân. În România sunt înregistrate aproximativ 8000 de cazuri de cancer de sân pe an şi 3100 de decese, însă mortalitatea este în scădere odată cu depistarea cancerelor în stadii mai precoce. Un fenomen îngrijorător este apariţia tot mai frecventă a cancerului la vârste tinere. Cele mai multe cazuri apar însă la femeile de peste 45 de ani.

About Author

Delia Budurca

Comments are closed.