Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) cere implementarea de urgență a unui program de screening pentru cancerul de sân, după ce un proiect derulat de organizație în mediul rural, cu sprijinul voluntarilor de la Societatea Studenților din Medicină București, a arătat că 83,7% dintre femeile testate din mediul rural nu și-au controlat niciodată sănătatea sânilor.
Programul “Nu am făcut destul” a fost derulat în localități rurale din șapte județe (Dolj, Giurgiu, Ilfov, Dâmbovița, Călărași, Ialomița și Buzău) din sudul țării și a implicat testarea a 1.025 de femei care au fost consultate clinic în perioada octombrie – decembrie 2015.
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer și Liga Română de Cancer au organizat a cincea ediție a campaniei de informare cu privire la cancerul de sân și, pentru al doilea an consecutiv, a fost desfășurată o caravană în șapte județe din țară în cadrul căreia femeile au putut beneficia de examinări medicale gratuite ale sânilor. Rezultatele obținute susțin necesitatea implementării programului național de screening pentru cancerul de sân.
“Toate țările civilizate au programe naționale de screening, aceasta fiind și recomandarea UE. Este cazul ca România să se alinieze politicilor UE și să implementeze un program de screening pentru toate femeile cu vârsta cuprinsă între 24 și 64 de ani, în concordanță cu recomandările europene”, a spus Cezar Irimia, președintele FABC.
Dintre cele 1.025 de femei, 87 (8,5% din femeile testate) au fost depistate cu diverse probleme ale sânilor, 83,7% nu își făcuseră anterior niciun control medical al sânilor, 88% nu făcuseră niciodată o ecografie mamară sau mamografie. Doar 4,8% dintre femeile examinate au un istoric de cancer de sân în familie, iar 26% dintre femeile depistate cu probleme la sâni aveau vârsta de sub 40 de ani. În cadrul campaniei, în ultimii doi ani, au fost testate 2.027 de femei din 11 județe, adică 25% din țară, și au fost depistate 203 cazuri cu suspiciuni.
Dr. Cătălin Costovici, medic primar oncolog, Policlinica Washington, spune că îngrijorătoare sunt cazurile de femei la vârste tinere și foarte tinere, chiar sub 20 de ani, care aproape s-au dublat de la an la an.
25 de femei sunt diagnosticate zilnic în țara noastră cu cancer de sân, conform Globocan 2012. Statisticile din țara noastră înregistrează un procent al mortalității din cauza cancerului mamar de 36% (din cazurile diagnosticate), mai mare decât media europeană (29%) și chiar decât cea mondială (31%).