Alexandru Mironov: Enigmatic, Pământul… în pielea goală

0

Lucrurile se schimbă cu o viteză amețitoare și imaginația creatorilor de SF este devansată de realitate. Mobilul este instrumentul de telepatie care ne-a schimbat viața, iar consecințele apariției erei internetului încă nu s-au împlinit… Partidele vor dispărea odată cu găștile lor, hackerii devoalează cele mai bine păstrate secrete, iar Pământul rămâne în pielea goală în fața cetățenilor lumii, liberi de războaie și interese meschine, căutând alte locuri de trai prin Univers… Așa arată viitorul în viziunea lui Alexandru Mironov, cunoscutul realizator de emisiuni de știință și scriitor de literatură de anticipație. Totuși, cel mai frumos moment este oferit de realitatea trăită: 22 decembrie 1989.

 

Cât de departe suntem, în 2013, de viziunea din desenele “noi în anul 2000”?

La momentul Sputnik-ului, în ‘57, avem primul meu concurs de scrimă la Sibiu, și am fost uluit să văd un satelit în jurul Pământului. Știam ceva fizică şi mi s-a părut că lumea s-a schimbat cu totul. În 1961, eram student la matematică când Gagarin a fost pe cer… A fost o adevărată sărbătoare. N-aveam nici cea mai mică îndoială că în anul 2000 vom fi pe Marte. Nu s-a ajuns acolo, deşi experimentul Appollo a fost o mare reuşită a civilizaţiei. Și nu s-a ajuns acolo din lăcomie.

Adică?!

Aventura Appollo a adus atât de mulţi bani civilizaţiei noastre – sateliţii de comunicaţii, de teledetecţie, militari – încât omenirea a fost ocupată să-şi îndese în buzunare câştigul imens… Şi s-a tot amânat. Au dispărut marii specialişti, a dispărut curajul… Santa Maria, Santa Lucia, goeletele cu care a plecat la drum Cristofor Columb n-au apărut exact când trebuia… S-a-ntâmplat însă altceva, s-a reaşezat societatea umană! Eu sunt scriitor de SF şi jurnalist de ştiinţă, dar cea mai SF întâmplare din viaţa mea este că am putut să mă urc cu buletinul în avion şi să plec în străinătate. N-aş fi gândit că se poate întâmpla. Pe Marte da, puteam să ajungem, dar să treci granița cu buletinul!… Am fost absolut uluit! S-a-ntâmplat în 96-97. Este, de departe, cea mai specială întâmplare din viața mea.

Nu suntem încă pe Marte, dar în 2019, câţiva specialişti din IT&C finanțează şi vor să trimită o navă care să ocolească Marte şi să se întoarcă acasă fără să amartizeze… aşa cum a fost şi cu Luna. Şi au întrebat public dacă sunt cupluri dispuse să se urce în navă, pentru că e vorba de 501 zile de zbor.

V-aţi duce?

Fără discuţie! Nu numai că m-aş duce eu, dar 38.000 de cupluri au răspuns afirmativ. Iată ce adânc e aventura înrădăcinată în spiritul omului! Iar lui Dorin Prunariu, dacă îi oferi un bilet numai dus, ar spune că pleacă. Eu cred că cei 520 de pământeni care au făcut ocolul Pământului ar pleca toți.

Programul Apollo a costat imens pentru vremea lui – 100 de miliarde de dolari. Dar erau bani care se puteau strânge. Acum sunt alte proiecte, mai puţin militarizate, la care participă mai multă lume… Nu mai e competiţia acerbă între SUA şi Rusia, însă sunt jucători noi – China şi India.

Comunicaţiile, telefonia mobilă?! Nu a prevăzut nimeni imensa lor dezvoltare în câteva decenii…

Acum 40 de ani Ray Bradbury a scris o povestire despre o societate în care toată lumea vorbea în autobuz, în dodii… A fost criticat, dar cam aşa e acum. Acest aparat pe care îl avem în mână, mobilul, este un aparat de telepatie. Sigur, sunt nişte maşinării intermediare între creierul meu şi al unui vorbitor de la Sao Paulo, dar el aude gândurile mele…

Credeţi în telepatie?

Nu neapărat, dar mi s-au întâmplat suficiente lucruri astfel încât să-mi dau seama că neobişnuitul se întâlneşte mai des decât credem noi, şi mai des decât ne spune experimentul. Omul de ştiinţă îţi acceptă o întâmplare dacă se poate experimenta. Ori, nu totul se poate experimenta!

 

Deja vu ați avut? Cum îl explicaţi?

Da, de multe ori! Cultura pe care o am în multe domenii face ca să se strângă multe cunoştințe care converg către ceva. Şi-atunci, când mă întâlnesc cu acel ceva, cred că a fost construit de creierul meu. Aşa mi-l explic! Când am ajuns prima dată la Paris, îl ştiam foarte bine din citit. Şi a fost exact cum mi l-am închipuit!

Poate aţi trăit altă dată la Paris… Credeţi în vieţi succesive?

Nu în asta, dar sunt convins că efortul pe care îl face materia ca să se auto-organizeze, să se diferenţieze şi să devină din ce în ce mai subtilă, până la viu… – câtă diferenţă este între o galaxie în formare şi un creier, de exemplu…?! Tot efortul ăsta nu poate fi degeaba! În ceea ce aş numi eu conştiinţă umană se investeşte prea mult, şi aş identifica – o spune Mihai Drăgănescu – un câmp al cunoaşterii în jurul nostru. O nouă sferă, din care, cu antenele noastre, ne tragem informațiile…

Şi la care contribuim… Dacă vorbim de SF în medicină, care sunt limitele?

Până acum 10 -15 ani limitele erau destul de clare – nu se va putea prelungi viaţa dincolo de 80 – 90 de ani. Ori, de când au fost evidenţiate celulele stem, din ce în ce mai mari sunt încercările de a le stăpâni şi folosi, ceea ce înseamnă medicină regenerativă. Aceasta, alături de medicina preventivă – şi aici trebuie să luăm exemplu de la britanici şi chinezi, care au un alt fel de medicină preventivă – şi medicina personalizată sunt cele trei mari transformări pe care le văd. Prof. Irinel Popescu mi-a spus, de pildă, că el nu crede că celulele stem vor fi repede puse în funcţiune. Poate că nu! Însă există încercări. Un esofag din celule stem sau un țesut miocardic sunt o extraordinară mână de ajutor. Și acţiunea asupra sistemului imunitar, chiar dacă nu-l ştim şi nu-l vom şti niciodată în totalitate, va însemna o nouă medicină.

Cum vedeți şansa publicațiilor de nișă?

Medica Academica e adresată specialiştilor, în timp ce Știință și tehnică spune povești de știință, cu scopul de a-i „fermeca” pe adolescenți! Eu asta fac!

Şi am avut răsplata asta, în care oamenii îmi spun: eu m-am făcut inginer din cauza dumitale, a cărţii cutare, a emisiunii cutare. Când un tânăr deştept alege să nu se ducă la management, la marketing, la avocatură, unde nu te duci decât după bani, ci la matematică, medicină, la universităţi tehnice, consider că pentru mine, ca educator, este un câştig imens. Fără ingineri o societate nu poate trăi, nu mai spun fără medici!

Populaţia lumii creşte la minte… Şcoala nu mai este doar între pereţii clasei, nu e de-ajuns lecţia de matematică. Ori eu am în jur atâtea posturi de televiziune. Am internetul care dă peste mine, am radioul care-mi susură la ureche… Dacă sunt bine orientate, şi unele sunt, atunci şcoala lumii e peste tot.

Ce facem cu tinerii care se hrănesc cu programe TV de o calitate îndoielnică?

Dacă Parlamentul ţării mele şi Consiliul Naţional al Audiovizualului ar interveni hotărât întrebând Partidul Părinţilor ce ar trebui înainte de orice, acesta ar spune: educaţie! Deciziile care s-ar lua atunci nu ar fi refuzate de nicio televiziune, pentru că nici televiziunea, nici radioul nu vor să se vorbească de rău de ele, ci vor respectabilitate. O oră de educaţie pe zi, într-un fel sau altul, inclusiv pentru sănătate, ar trebui făcută permanent. La noi educaţia sexuală nu se face absolut deloc – şi copiii nu ştiu cum să se ferească, cum să se bucure de sexualitate. Ar trebui să dăm pudibondismul la o parte şi să începem să o facem. Iar educaţia vârstei a doua şi a treia este aproape obligatorie, pentru că această categorie de vârstă costă cel mai mult societatea!

Speranţa de viaţă pe Pământ este de 71 de ani. În 2050 va fi 84, în 2100 de 92,3. Pentru că anii teminali – de la 88 la 92 – sunt cei mai scumpi pentru societate, va trebui ca lumea să fie antrenată să-şi schimbe stilul de viaţă. Speranţa de viaţă a intelectualilor este cu şapte ani mai mare decât a omului mediu, pentru că intelectualii duşi la şcoală citesc, ascultă, înţeleg şi îşi duc conştient viaţa. 7 ani din unica şi irepetabila ta viaţă îi câştigi acolo!

Ce e Atlantikron?

În această vară au fost 420 de persoane. Cosmonautul Dumitru Prunariu ţine lecţia de cosmonautică, prof. Leon Zăgrean are cortul lui, în mijloc, şi în fiecare dimineață au întâlniri cu publicul pe temele creierului și alte domenii. Sunt 20 de profesori de mare clasă, pe care îi selectăm după profesionalism şi spectacol. Să fii în stare să fii spectaculos, să atragi oamenii… Într-o insulă din mijlocul Dunării, pentru zece zile, în august, se instalează internetul, se așează corturile, iar clasele sunt sub copaci. Copiii români au cele mai lungi vacanțe din lume. Societatea contează nu numai pe IQ, ci şi pe CQ, de la Curiosity, şi pe un indice de aventură.

Atlantikron a început ca tabără de SF în 1989, dar succesul e dincolo de orice imaginaţie. A venit un moment, prin 1999, când ne-am hotărât să fie mai multă ştiinţă, şi acum deviza e Știinţă şi Imaginaţie. Acesta e şi genericul emisiunilor mele.

Pentru textul integral vezi ediţia tipărită Medica Academica, octombrie 2013.

About Author

Delia Budurca

Leave A Reply