2012

0

Anul 2011 a fost anul de pregătire psihologică pentru anul următor, 2012. Nu mai sunt bani, medicii pleacă, calitatea serviciilor medicale lasă de dorit, copiii mor dintr-o fractură, cazurile grave stau și așteaptă oficialitățile. Inegalitatea de șanse în fața sănătății este mai pregnantă ca oricând.

La fel ca înaintea oricărei mari privatizări postdecembriste cu care deja ne-am obișnuit, imaginea publică asupra sistemului/ companiei/ instituției este la cel mai scăzut nivel, lucrurile merg cel mai prost posibil, iar singura soluție se află în mâini private. Piața imobiliară este și ea la cel mai jos nivel posibil, criza ne ajută în continuare, așa că reformarea sistemului de sănătate are toate condițiile de început favorabile.

Nu spun că “marea privatizare din sănătate” va fi un lucru rău. Sper că va fi un lucru bun, că va așeza lucrurile într-o ordine firească, oamenii vor fi mai egali în fața bolii și a morții și că banul nu va deveni zeul care va face diferența între viață și moarte – nu că acum n-ar fi – ci doar va introduce principiile economice și ordinea legilor pieței în sistemul de sănătate.

Sper că statul va avea puterea și înțelepciunea (?!) să verifice totul și să facă mai binele cetățenilor, astfel încât “victimele colaterale” în acest proces, atât de amplu și practic fără precedent în economia românească, să fie cât mai puține. Poate un precedent ar fi reforma pensiilor, însă în noul experiment, pe sănătate, rezultatele, eșecurile și anomaliile se vor vedea imediat. Iar contorul va fi reflectat statistic în procente, însă se va măsura în vieți.

Și anul ăsta a fost sfârșitul lumii. Pe 11.11.2011 a fost unul – nici nu mai îmi amintesc cum l-am petrecut – un altul este prevăzut încă de civilizația mayașă în 2012. Nu știu dacă plăcile tectonice se vor topi accelerat și dacă orașele se vor scufunda în magmă fierbinte, ca într-un film plin de suspans, dar se simte cum căldura publicitarilor energizează ecranele, într-o cursă a seducției unui pacient român sărac, aiurit, amețit, dezorientat. Și cursa va continua!

În filmul cu topirea magmei “terra ferma” era prin podișurile înalte din China. În sistemul de sănătate “terra ferma” e în calitatea oamenilor care compun sistemul. În rezistența cu care au continuat să facă binele pe care l-au putut face, până unde l-au putut face.

Și am încercat și noi, Medica Academica, să fim această oază de rezistență, de calitate, de excelență. Să punem într-un con de lumină profesioniștii, carierele exemplare, experiențele deosebite, ideile interesante. Să arătăm ce și cum au făcut alții care au depășit deja momentul sfârșitul lumii. Ca să ajungem să-l trăim.

În sănătate! <<<

About Author

Delia Budurca

Comments are closed.