Cardul național de sănătate va fi distribuit prin servicii poștale de către operatorul de servicii care va fi desemnat câştigător ca urmare a procedurii de licitaţie publică; în urma acesteia, se va încheia un acord pe următorii patru ani pentru distribuirea a aproximativ 13 milioane de carduri. Valoarea estimată a acordului – cadru este de peste 37 de milioane de lei.
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) estimează că până la finalul lunii septembrie a acestui an vor fi parcurse toate etapele pentru a putea începe distribuirea cardului de sănătate la nivel naţional, potrivit unui comunicat de presă.
Cardul va fi distribuit la domiciliul asiguratului şi predat titularului pe baza actului de identitate. După două prezentări la domiciliul asiguratului, dovedite pe bază de document justificativ, operatorul de servicii poştale va preda cardul naţional casei de asigurări de sănătate în raza căreia se afla domiciliul asiguratului.
Până în prezent au fost tiparite peste 11 milioane de carduri, iar procesul de tipărire va continua în următorii patru ani. Peste 950.000 de carduri vor fi tipărite pentru tinerii care vor împlini vârsta de 18 ani şi pentru persoanele care vor dobândi calitatea de asigurat în această perioadă.
Din 2015, decontarea se va face doar pe baza cardului
„In trimestrul patru al acestui an vom testa modul de funcţionare al cardului, astfel încât începând cu anul 2015, decontarea serviciilor medicale să se realizeze doar pe baza cardului naţional de sănătate. Toţi furnizorii de servicii medicale au posibilitatea să işi achiziţioneze cititoarele de carduri. Există pe site-ul CNAS o lista cu cititoare de card deja testate, dar competiţia rămâne deschisă”, a declarat Radu Ţibichi, preşeditele CNAS.
Proiect pilot cu centre de dializă
CNAS a demarat luna aceasta un proiect pilot de testare a cardului naţional pentru pacienţii aflaţi în servicii de dializă. Astfel, 79 de furnizori privaţi de servicii medicale de dializă au încheiat acte adiţionale cu CNAS şi urmează ca de săptămâna viitoare să deruleze acest proiect.
Peste 8.000 de carduri naţionale ale asiguraţilor care fac dializă în aceste centre au fost transmise caselor judetene de sănătate prin poşta militară. Casele de sănătate au distribuit aceste carduri asiguraţilor, iar furnizorii de servicii le vor activa la prima prezentare a acestora la centrul de dializă.
„Este un proiect pilot amplu, care se va desfăşura în toate regiunile ţării şi va cuprinde asiguraţi din toate categoriile sociale. Am considerat necesar ca înainte de a implementa acest sistem informatic la nivel naţional, să îl testam şi, în cazul în care sunt probleme, să le remediem”, a mai declarat Radu Ţibichi, preşedintele CNAS.
Rolul cardului naţional de sănătate, cel mai important proiect strategic al CNAS, este de a crește transparența și de a eficientiza modul în care sunt cheltuiţi banii în sistemul asigurărilor de sănătate.