Acțiune: vin Fondurile Structurale în Sănătate!

0

În interiorul Uniunii Europene este din ce în ce mai recunoscută importanţa contribuţiei sănătăţii la dezvoltarea regională sustenabilă. Se ştie  că sănătatea este un factor cheie pentru dezvoltarea economică şi coeziunea socială, contribuind la bunăstarea şi prosperitatea cetăţenilor europeni. Astfel, în EU’s Cohesion Policy, investiţiile în sistemul de sănătate sunt incluse explicit, punându-se  accentul pe infrastructura sănătăţii.

Autorităţile locale şi regionale sunt responsabile atât pentru serviciile din sănătate cât şi de sistemul de sănătate, în consecinţă aceştia sunt actorii cheie în ceea ce priveşte problemele din sănătate, cunoscând cel mai bine piaţa locală şi nevoile populaţiei. UE afirmă că pentru a avea o strategie europeană de succes şi pentru ca obiectivele acesteia să fie implementate corect, trebuie implicate toate autorităţile regionale şi locale ale ţărilor membre în domenii ca health promotion, forţa de muncă sustenabilă în sănătate, inegalităţile şi investiţiile în sănătate cu ajutorul fondurilor structurale de la UE.

Toată lumea vorbeşte de fonduri structurale. Preşedintele Băsescu afirma că nu ne permitem multe din aceste fonduri structurale din cauza bugetului, însă puţini sunt cei din domeniul sănătăţii care ştiu că acestea pot fi  folosite în beneficiul activităţii lor curente.

Ceea ce m-a făcut să fiu optimistă şi să consider o problemă importantă de discutat în cadrul unui Forum Internaţional la Bucureşti, în luna noiembrie, a fost întâlnirea de la DG Regio – Bruxelles cu Aura Răducu, Programme Manager – EU Policies Romania. Am aflat astfel că există bani europeni pentru sănătate şi că, dacă există un proiect bine făcut, nu este nicio problemă în a obţine finanţare. Evident, dacă ai informaţiile necesare, pentru că pentru a accesa şi beneficia de aceste fonduri structurale trebuie să răspunzi unor provocări cum ar fi: expertiza asupra cum funcţionează FS, găsirea proiectului adecvat, asigurarea sustenabilităţii operaţiunilor, găsirea resurselor umane, asigurarea unui impact strategic al investiţiei.

Pentru a creşte investiţiile în sănătate şi a maximiza beneficiile în următoarea perioadă, DG SANCO îşi propune să introducă aceste priorităţi în sănătate în viitoarele reglementări vizând FS, şi să sprijine statele membre și regiunile să includă sănătatea în planul de dezvoltare naţională şi regională – să devină o prioritate acolo unde acest lucru nu se întâmplă.

Organizarea unui astfel de eveniment la Bucureşti, cu oficiali şi specialişti de la Bruxelles şi nu numai, adresat nu numai sistemului de sănătate românesc dar şi celui regional, este deosebit de oportună mai ales în acest an. Ne propunem astfel să aducem o soluţie şi să explicăm cum putem profita de ea în condiţiile în care se vorbeşte, în principal, de criză… sau de crize. Distinsul dr. Mircea Olteanu spune că această criză, cel puţin în sănătate, este permanentă. Aşa că este timpul să venim şi cu soluţii proactive. Lucrurile nu pot fi decât mai bune.

• Investiţiile în sănătate în 2011,

• Oportunităţi ale FS în modernizarea eficientă a zonelor rurale,

• FS dedicate infrastructurii în sănătate,

• Lecţii învăţate în ţări cu istoric în accesarea FS,

• Coordonarea autorităţilor locale şi regionale din domeniul sănătăţii din perspectiva accesării fondurilor structurale,

• Dar şi informaţii tehnice privind paşii de urmat şi proiecte favorabile FS

Sunt câteva din temele pe care specialişti internaţionali le vor dezbate la Bucureşti la sfârşitul unui 2010…interesant, şi în care nu ne-am plictisit!  <<<

MARIA VASILESCU

director general Tarus Media

maria.vasilescu@tarus.eu

About Author

Comments are closed.