În căutarea unei soluții pentru extinderea bolilor cronice sau a unui tratament eficient pentru hepatite, nu doar viitorul, ci chiar trecutul ar putea avea un răspuns, încă neexplorat. Homeopatia, una dintre cele mai mari descoperiri ale medicinii de la sfârșitul secolului 18-începutul secolului 20 ar putea trata afecțiuni cum sunt hepatitele sau astmul bronșic dacă i s-ar acorda creditul necesar și dacă s-ar face eforturile pentru a fi adusă la stadiul de știință medicală, afirmă Academician Dumitru Dobrescu, medic homeopat și autorul primului tratat de farmacologie homeopată din lume. Dacă toate informațiile consemnate în 200 de ani de homeopatie ar fi sintetizate conform practicilor științei, am rămâne cu o metodă de tratament și medicamente care sprijină forțele naturale ale organismului în procesul de vindecare, grăbindu-l și întărind sistemul imunitar. Paradoxal, deși medicamentele homeopate sunt singurele care pot exista potrivit legilor naturii, explică Academician Dumitru Dobrescu, în homeopatie nu s-a făcut aproape niciun fel de progres timp de 200 de ani.
De ce homeopatia nu a făcut progrese?
Așa cum a fost descoperită la început, a purtat amprenta cunoștințelor medicale ale epocii – era normal când nu era conturată încă nicio știință medicală modernă. Atunci, homeopatia a fost concepută ca metodă terapeutică pe baze empirice.
Doar 20% dintre informațiile existente în cărțile de homeopatie este validat științific…
Da, tocmai din această cauză. Bazându-se numai pe observații, au fost incluse în cărțile de homeopatie care au apărut de-a lungul timpului toate informațiile constatate în ceea ce privește metoda terapeutică – s-a observat un fenomen la un individ, s-a trecut acolo. Asta n-are nicio valoare, nici la unul, nici la cinci, poate nici la zece. Ca să aibă o valoare științifică, era necesar ca observațiile respective să fie în primul rând cuantificate, exprimate cantitativ și cantitățile respective să fie prelucrate statistic. Din această cauză, tinerii homeopați au foarte puține succese pentru că nu știu să facă selecția între ceea ce citesc, în timp ce homeopații cu experiență fac selecția înlocuind prin experiența lor lipsa criteriilor științifice.
Deci pe lângă faptul că trebuie să aștepte până își termină rezidențiatul pentru a începe practicarea homeopatiei, mai au nevoie și de o perioadă de studiu pe lângă un medic cu experiență.
Sigur că da, e nevoie de multă
practică…
Asta este lupta mea de fapt: homeopatia a fost inclusă în mod nejustificat în rândul medicinilor alternative. Ea nu e medicină alternativă decât așa cum se face acum – homeopatia empirică – dar ea trebuie să fie știință medicală.
Ce trebuie făcut?
Trebuie pornit de la ideea de bază – homeopatia nu poate exista fără medicamentul homeopat. Exact ca și la alopatie! În al doilea rând, trebuie făcută distincție netă între instrumentul terapeutic (medicamentul homeopat) și metoda terapeutică (modul de aplicare a instrumentului). Există o asemănare frapantă între alopatie și homeopatie: amândouă sunt metode terapeutice, amândouă sunt bazate pe câte un instrument. Diferența este în natura medicamentelor. Interesant este că cea mai mare parte a medicamentelor homeopate sunt preparate din substanțe care se folosesc și în alopatie.
Homeopatia, ca metodă terapeutică, nu poate fi știință medicală din moment ce este o aplicație. Știința medicală nu poate fi decât cea a instrumentului, a medicamentului – farmacologia, care are două ramuri: farmacologia alopată clasică și farmacologia homeopată modernă. Asta propun eu: ca, așa cum există de 200 de ani farmacologia alopată, să existe și farmacologia homeopată!
Am scris prima carte de farmacologie homeopată din lume, în 2007 – prima ediție în limba română. Acum există pe piață ultimele exemplare din ediția a treia, din 2011. A fost tradusă întâi în limba engleză în 2008 de căte Tarus Media și apoi în limba franceză, prin grija Boiron, în 2011.
Homeopatia, ca terapie distinctă față de alopatie, are niște legi de bază – legea similitudinii este cea principală, a asemănării. Aceasta permite descoperirea virtuților terapeutice ale substanțelor, astfel: se administrează o substanță în mod repetat unor organisme aparent sănătoase și se înregistrează simptomele manifestate. Această monografie a substanței respective poartă numele de patogenezie. Cărțile de homeopatie reprezintă colecții de patogenezii. Potrivit legii similitudinii, când un om se îmbolnăvește prezintă anumite simptome. Dacă simptomul are un corespondent în manifestările artificiale ale bolii produse la omul sănătos, atunci administrăm substanța respectivă preparată homeopat și simptomul se diminuează sau dispare.
Homeopatia tratează simptome, așadar.
Da, nu există diagnostice, există numai simptome. Aici a fost și cucerirea, dar și capcana în care s-a înfundat pentru 200 de ani homeopatia. Simptomele sunt manifestări de suprafață la scara organismului întreg, pot fi întâmplătoare. În secolul 21, se spune că medicina a coborât în celulă. Toate fenomenele patologice sunt analizate și rezolvate la nivel celular și molecular. Farmacologia alopată a fost unul dintre pionierii acestei evoluții, însă homeopatia nu a parcurs nicio etapă, a rămas la stadiul inițial, empiric.
Unde se integrează deci homeopatia în acest context?
Niciun simptom manifestat în organism nu este de sine stătător – își are originea în interiorul organismului, în țesuturi, în celule, la nivel molecular. Tusea începe la nivelul epiteliului bronșic și traheal, în interiorul celulelor epiteliale. Habar n-au homeopații să se gândească la așa ceva. Dacă e valabilă legea similitudinii pe organismul întreg, trebuie să fie valabilă și la nivel celular și molecular. Orice modificare la nivel celular provocată de o substanță sau de o boală poate fi modificată prin legea similitudinii. Astfel, homeopatia devine științifică pentru că modificările la nivel celular și molecular sunt decelabile prin testele biochimice și examenele anatomopatologice. Mare parte dintre modificările la nivel celular și molecular provocate de substanțele medicamentoase sunt cunoscute prin studiile de farmacologie. Avem un material imens care trebuie publicat și acesta va fi rostul farmacologiei homeopate. Prin asta se va înlătura balastul de 80% din patogeneziile neviabile și se vor descoperi lucruri extraordinare, medicamente noi pentru boli care acum nu au deloc tratament, sau care au tratament dar nu dă rezultate.
Homeopatia tratează doar o anumită gamă de afecțiuni? Este eficientă în toate?
Mai ales în cele cronice este extraordinară! Nu are eficiență în cancer, dar ca adjuvant poate fi folosită: am multe cazuri de cancer tratate cărora li s-a prelungit viața mult mai mult decât dacă ar fi făcut numai tratament alopat. Homeopatia este eficientă şi în afecţiuni care au şi modificări morfologice – în fibrom uterin, în chisturile de ovar, în mastoza fibrochistică.
Pe baza smilitudinii la nivel celular și molecular, am descoperit niște medicamente noi, printre care un tratament pentru hepatita cronică. Hepatita cronică cu virus B și C nu are practic tratament. Se fac tratamente, dar practic cazurile de vindecare sunt rare. Tripla terapie antivirală nu e introdusă la noi și nu pledez pentru ea. Nici nu știm cât este realitate și cât este mistificare din interese comerciale. Tratamentul princeps al hepatitei cronice – cel cu interferon este una dintre marile escrocherii ale medicinii din ultimul secol, văzut de pe pozițiile neutre. Eu am condus omologările medicamentelor românești și străine timp de 25 de ani. Jumătate dintre cei care încep tratamentul cu interferon trebuie să îl întrerupă, pentru că nu îl suportă. 25% din cei 50% care îl suportă – destul de greu – după 2-3 luni când fac testele de eficacitate constată că nu au avut niciun efect. Sunt non-responderii – 75% în total. Răspund 25%, care duc tratamentul de câteva mii de euro până la capăt. Mulți dintre aceștia au efecte adverse multiple și grele. Drept rezultat al tratamentului, la majoritatea dispare sau scade viremia și scade nivelul transaminazelor din sânge.
De asemenea, la cei mai mulți, după cura de un an de zile, în câteva luni – rareori peste patru – și viremia reapare și transaminazele cresc la nivel patologic. Eu am peste 180 de oameni tratați cu medicamentul meu – dintre ei, cel puțin o treime au două sau trei cure de interferon repetate și de fiecare dată a fost la fel. Nu se poate conta pe interferon decât pe faptul că în timpul tratamentului, pentru cei 25%, boala se oprește din evoluție, dar apoi continuă. La interferon s-au adăugat antiviralele. Lamivudina, ribavirina scl. – întâi o asociere dublă, apoi triplă. Antiviralele în principiu nu vor putea să vindece hepatitele – numai forțele proprii ale organismului pot să vindece organismul. Important este că antiviralele nu omoară virusurile – prin biologia lor, acestea nu pot fi omorâte în organism. Dacă sunt omorâte o parte din ele, acest lucru se realizează prin sistemul imun al organismului. Faptul că majoritatea bolnavilor odată infectați nu se vindecă este o dovadă certă că la organismele respective sistemele imune sunt ineficiente.
Are homeopatia un răspuns pentru această problemă?
Eu am descoperit un medicament care scade transaminazele patologice. L-am administrat la bolnavi și au ajuns la normal sau puțin peste normal. Chiar dacă viremia s-a menținut, deci și agresivitatea virusului, organismul a devenit mai rezistent. Asta înseamnă că boala nu evoluează. Potențialul homeopatiei este extraordinar. Avem circa un milion de bolnavi de hepatită în România; nu se va ajunge niciodată să li se facă tripla terapie tuturor.
Pentru articolul complet, vezi editia print Medica Academica, noiembrie 2013.
