Acord de colaborare pe doi ani semnat între Ministerul Sănătății și Biroul pentru Europa al OMS

0
Ministrul Sănătății, Ladislau Ritli și directorul Biroului Regional pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Zsuzsanna Jakab au semnat astăzi, la Copenhaga, Acordul de Colaborare pentru următorii doi ani (2012-2013), între Ministerul Sănătăţii din România şi Biroul Regional pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului.
Priorităţile Acordului vizează  politica europeană de sănătate pe termen lung privind bolile netransmisibile, promovarea sănătăţii şi a unui stil de viaţă sănătos,  siguranţa sănătăţii şi a mediului, cercetarea şi inovarea în domeniul sănătăţii, precum şi consolidarea sistemelor sanitare şi a sănătăţii publice. În cadrul acestui parteneriat, vor fi dezvoltate şi introduse noi instrumente cu scopul de a spori accesul la produsele medicale (medicamente, vaccinuri, produse sanguine) şi tehnologiile specifice. De asemenea, vor fi implementate politicile optime de finanţare în domeniul sănătății, acordând o atenţie deosebită minimizării efectelor negative ale crizei financiare asupra sectorului sanitar.

România va continua să implementeze sistemul informatic medical european, convenit şi stabilit de comun acord cu Comisia Europeană, iar pentru a veni în sprijinul siguranței sănătăţii la nivel naţional şi regional, țara noastră va dezvolta planuri multisectoriale de implementare a Regulamentului Sanitar International, precum şi politici dedicate sporirii gradului de pregătire pentru epidemii şi posibile pandemii, se menționează în comunicatul de presă.

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.