Oare dacă am aduna toți bolnavii de diferite boli și toate procentele și morbiditățile și mortalitățile și apoi am ține și cont că fiecare are cel puțin 1,5 comorbidități, oare de câte ori am depăși populația?! Eu aș zice că, în lipsa unor erori majore, numai de două ori.
Mai pe claritate, ca sa zic așa, și să mă scuzați pentru limbajul nonconformist, gen, oare câte milioane de bolnavi am fi în țara noastră? Oare nu încercăm să redefinim limitele sănătății, ale normalității? Oare nu încercăm să obținem tinerețea veșnică, fericirea fără de fisuri și sănătatea beton? Oare nu cumva vrem să încercăm să păcălim moartea, să amânăm cât mai mult până la uitare deadline-ul, în lipsa căruia însăși viața și-ar pierde sensul?!
Revenind la adunarea simplă pe care v-o propuneam la început, cu toate procentele de toate bolile, să ne reamintim să fim sănătoși, să ne simțim sănătoși, în acea stare de sănătate relativă, de echilibru instabil foarte ușor de perturbat și care se re-echilibrează în fiecare moment. Starea de normalitate e sănătatea, nu boala. Starea de normalitate e să poți să alergi și să te ghemuiești, nu să capeți forma scaunului și a fotoliului cu telecomanda pe braț. Starea de normalitate e aerul proaspăt, apa curată care iese din pământ, ambalajele care putrezesc și se prefac în pământ nou.
Și s-o propunem și pacienților noștri. Da, e bine să fii conectat la tine, să te miști, să te alimentezi corect, să te odihnești și să te iubești, dar să fii și conștient și să te bucuri de darurile sănătății tale. Sunt oameni care merg la medic și din medic în medic și vor neapărat să plece cu un diagnostic, să li se dea niște pastile, o rețetă de buline, în loc să meargă mai degrabă la un psiholog, sau cel puțin să vorbească cu un prieten, deschis, la o cafea, despre sufletul bolnav care îi subminează corpul.
Însingurarea. Tristețea. Lipsa de speranță. Depresia. Alte boli, alte procente. Dacă le adăugăm oare la bolile fizice, obiective, ale corpului, să zicem, cu aproximările de rigoare, de câte ori mai crește totalul? Dacă adăugăm și durerile de suflet, psihologice, câte comorbidități se mai adaugă fiecăruia dintre noi? Poate nu le avem încă bob numărat pentru că nu sunt, încă, suficienți psihologi.
Să încercăm să facem, din suma zilelor noastre, cu mult mai mult decât o simplă adunare.