Profesorul Alberto de Leiva, șeful serviciului de endocrinologie de la Spitalul Sant Pau din Barcelona, a ales să pledeze la nivel internațional cauza lui Nicolae Paulescu, descoperitorul insulinei, și să contribuie la recunoașterea meritelor sale în cadrul comunității științifice mondiale. Studiile și cercetările sale legate de Paulescu au fost subiectul celui de‑al doilea doctorat al prof. de Leiva. >>>
Cum de aţi ales să pledaţi cauza lui Paulescu ?
Am avut totdeauna un interes, încă de când eram rezident în endocrinologie, pentru că profesorul meu din Madrid îl menţiona, spunând despre el că este un om uitat, un om despre care nu ştim destul de multe.
Auzisem deci de Paulescu, dar nu am avut oportunitatea să citesc scrierile lui. Mai târziu, când am fost membru al executivului Asociaţiei Europene pentru Studiul Diabetului, am devenit din ce în ce mai interesat de personalitatea şi de munca lui Paulescu. Și în sfârşit, principala mea “obligație” de a afla mai multe despre savantul român a decurs din faptul că am fost membru al juriului care trebuia să acorde primul premiu internațional Paulescu, în 2003. Am fost şocat când, cu puțin timp înainte de eveniment, am primit o scrisoare de la preşedintele juriului, care spunea că decizia pe care o luasem de a acorda Premiul Paulescu profesorului Geremia Bolli a fost anulată din cauza unor probleme politice corelate cu Nicolae Paulescu. Am fost foarte supărat din cauza asta, şi mi-am spus că era obligaţia mea, ca membru al juriului, de a investiga lucrurile până la capăt. Aici am avut întotdeauna aceeaşi idee ca şi el, care spunea că inventatorii trebuie să fie recunoscuți după ceea ce au publicat, conform cronologiei evenimentelor. M-am simțit obligat așadar să ştiu mai multe despre personalitatea lui Paulescu, despre toate aceste probleme politice, care binențeles nu țin de domeniul ştiinţific. Am vrut să merg direct la surse, la informațiile originale. Şi de aceea i-am contactat pe prof. Nicolae Hâncu și prof. Constantin Ionescu-Tîrgovişte, care m-au ajutat să vin la Bucureşti şi să fac toate aceste investigații și cercetări.
Acest demers mi-a oferit posibilitatea să citesc mai multe despre istoria României, și despre cât de dificilă a fost situația politică în România interbelică. Pentru a judeca toate aceste tulburări politice este nevoie să fi informat şi să pui toată informația politică în contextul istoric.
Credeţi că este corect ca problemele politice să interfereze cu cercetarea ştiinţifică ?
Nu, n-ar trebui niciodată să interfereze. Există o serie de oameni de ştiinţă care consideră că atunci când un cercetător a avut acţiuni politice pe care ei le consideră inacceptabile, acesta nu trebuie să primească absolut nici o onoare, nici măcar ştiinţifică. Cred că e un lucru foarte controversat, şi admir în special poziţia prof. Nicolae Cajal, fostul președinte al comunității evreilor din România, care a spus, foarte clar, că nu putem amesteca politica cu ştiinţa. Iar importanţa ştiinţifică a lui Paulescu a fost atât de relevantă, încât ar trebui să i se acorde credit.
După șapte ani de cercetare, care e concluzia dvs.? Este descoperitorul insulinei ?
În succesiune, în cronologia evenimentelor, prima persoană care a făcut multe în acest domeniu a fost un german, George Zuelzer. Și-a publicat descoperirile între 1908 -1912 şi a avut primul patent, făcuse un extract pancreatic, acomatrolul, dar care fusese făcut în condiții foarte dificile…Cred că a avut un rol istoric foarte important. Apoi avem o serie de cercetători, în special Kleinen (SUA). Ceea ce Paulescu a făcut, cu adevărat, a fost primul studiu științific cu adevărat cuprinzător, derulat între 1900 și 1920; au fost 20 de ani de muncă intensă în acest domeniu, pentru a obţine un studiu extensiv, impecabil din punct de vedere experimental, pentru că era un chirurg experimental impecabil, și totodată un chimist clinician… Toate aceste titluri pe care le avea sunt reflectate în activitatea lui. Ştia despre chimie, despre biologie, chirurgie, şi foarte multe despre medicină. În opinia mea, el este cea mai importantă figură în istoria descoperirii insulinei. A descoperit extractul cu care a tratat animalele, nu a putut trata cu succes și oamenii, deşi a încercat, din cauza purităţii reduse a extractului la acea perioadă şi pentru că nu a avut alături ajutorul important al industriei farmaceutice a vremii. De aceea, aş spune că, în perspectivă istorică, Nicolae Paulescu este cea mai importantă figură. Fără să vorbim de Premiul Nobel şi de alte elemente!
Ați spus că în opinia dvs. Paulescu este cel mai important personaj din istoria descoperirii insulinei. Dar care e percepţia internațională ?
Nu, din păcate nu asta e şi percepţia generală la nivel internaţional. Percepţia generală e că insulina a fost descoperită de Banting și Best, şi Paulescu a fost unul dintre pionieri şi a făcut ceva cercetări.
Un mare istoric al acestui domeniu, Michael Bliss, canadian, care a scris o carte foarte bună, “The Discovery of The Insulin”, face o analiză foarte bună a ceea ce s-a întâmplat în Canada, dar fără să aibă o suficient de bună percepţie a ceea ce s-a întâmplat în Europa, şi, în special, în cazul lui Paulescu. E păcat, pentru că e un mare istoric şi toate celelalte aspecte sunt bine acoperite în carte… E păcat!
Ce putem face acum ?
Numai să diseminăm adevărul și să specificăm foarte clar, așa cum a specificat și Nicolae Cajal, că nu trebuie să amestecăm activitatea ştiinţifică cu problemele politice. Ceea ce Paulescu a spus despre evrei nu este acceptabil, dar trebuie să ținem cont că nu a fost implicat personal în activităţi violente, şi trebuie de asemenea să luăm în considerare istoria României şi tot ce s-a întâmplat în toți acei ani. Cu 10 – 15 ani în urmă nu ştiam atât de multe despre istoria României, acum ştiu, şi știu cât de puternice erau sentimentele antievreieşti la acel moment, în societate. Nu poţi să gândeşti rece, în afara contextului, în afara cadrului istoric și a evoluției sociale și politice.
Delia Budurcă
Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica