Noul preşedinte al Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor (CONAS), Lukács Vilmos, speră să poată urni instituţia să realizeze procesul de acreditare al spitalelor, astfel încât până la sfârşitul lui 2015 să se finalizeze acest amplu proces. Nu e medic, dar se bazează pe specialiştii din instituţie şi pe experienţa căpătată la conducerea altor instituţii „împotmolite”: Compania Naţională de Investiţii şi Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare. Astfel că şi-a propus să avem acreditate, până la sfârşitul acestui an, cel puţin 50 de spitale. Acum avem cinci.
Sunteţi de o lună la conducerea Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor (CONAS). Ce faceţi, cum aţi găsit instituţia?
Încerc să îmi intru în atribuţiuni, în sensul bun al cuvântului. Trebuie să am o viziune consolidată, care să îmi dea suportul de cunoştinţe care să mă poată îndrepta către luarea deciziilor bune pentru „accelerarea” activităţii CONAS. Spun asta deoarece s-a produs aici o încetinire a activităţii normale. Pentru o perioadă s-a menţinut o stare de provizorat, care are, de fiecare dată, efecte negative.
Aveţi experienţă cu lucruri dificile, „blocate” – şi mă refer la Compania Naţională de Investiţii sau la Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, la conducerea cărora aţi fost.
Am o experienţă vastă în ceea ce înseamnă „deblocarea” unor instituţii. Eu consider că activitatea de aici, din CONAS, e o activitate pur managerială. Are rădăcini în meserie, dar managerul trebuie să cunoască nu neapărat foarte multe lucruri de specialitate, ci doar suficiente pentru a-şi crea filosofia de management şi a stabili procedurile, proceduri care sunt absolut necesare pentru buna desfăşurare a oricărei instituţii. Nu sunt specialist, încerc să-mi însuşesc noţiunile de bază din specialitate, dar pentru aceasta avem Corpul evaluatorilor şi Ministerul Sănătăţii, care au un rol foarte bine definit. Avem o metodologie de evaluare foarte clară, evaluatorii îşi cunosc meseria şi ne bazăm pe datele obţinute de la aceştia.
Mai concret, unde s-au blocat lucrurile?
Din câte am înţeles, exista o comunicare dificilă între Organul Colegial de Conducere şi conducerea CONAS, care a produs nişte „valuri” inclusiv până la nivelul spitalelor. Pe de altă parte, spitalele n-au înţeles foarte clar că limita anului 2015 nu înseamnă că se pot acredita până exact la sfârşitul acestui termen. Spitalele trebuie să urmeze programările făcute, să facă rost de fondurile de acreditare necesare şi binenţeles, să facă toate demersurile pentru implementarea standardelor stabilite de CoNAS. Sunt situaţii când spitalele au ezitat să respecte programările făcute anterior, şi situaţii în care chiar şi din partea CONAS-ului au fost deficienţe care au contribuit la ieşirea din graficul propus.
Care este situaţia în momentul de faţă?
La acest moment sunt acreditate cinci spitale. Avem alte şase spitale evaluate pregătite pentru a primi hotărârea de acreditare. Pe 28 martie a avut loc şedinţa de înfiinţare a Comitetului Director, care a înlocuit Organul Colegial de Conducere. Prin modificarea Hotărârii de Guvern s-a înfiinţat un alt organism în locul Organului Colegial de Conducere, cu atribuţiuni mult mai clar stabilite. Din păcate, nu am primit nicio nominalizare din partea Administraţiei Prezidenţiale. Comitetul Director este format din şapte membri, şi anume preşedintele CoNAS, reprezentantul Administraţiei Prezidenţiale (nu este nominalizat), câte o persoană din partea Academiei Române (Leonida Gherasim), a Colegiului Medicilor din România (Gheorghe Borcean), a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (Leonard Bărăscu), şi doi membri (reprezentanţi ai Secretariatului General al Guvernului) (Dragoş Condrea, respectiv Barna Gavril Bende). Deoarece nu mai e vorba de acelaşi organism, cel nou având atribuţiuni diferite, membrii trebuiau nominalizaţi din nou.
Care sunt spitalele care se află la finalul perioadei de evaluare pentru acreditare?
Avem cu documentaţie completă, la finalul procesului de acreditare, alte şase spitale. Conform programării iniţiale, anul trecut ar fi trebuit acreditate 23 de spitale. Pe unele le‑am reprogramat pentru 2012, pe altele pentru 2013. Lucrăm acum pentru a obţine numărul spitalelor care trebuie acreditate. Ajungem astfel la un alt punct nevralgic, şi anume la încadrarea în timp. Avem cu documentaţie completă, la finalul procesului de acreditare, alte şase spitale. Conform programării iniţiale, anul trecut ar fi trebuit acreditate 66 de spitale. Pe unele le-am reprogramat pentru 2012, pe altele pentru 2013. Lucrăm acum pentru a obţine numărul spitalelor care trebuie acreditate în anul 2012, aproximativ 140. Ajungem astfel la un alt punct nevralgic, şi anume la încadrarea în timp. Dispunem de un număr fix de salariaţi şi de un număr fix de evaluatori. Problema primordială este personalul evaluator din cadrul CONAS, deoarece aceşti specialişti trebuie să fie preşedinţii Comisiilor de evaluare, şi totodată cei care trebuie să prelucreze datele. Şi din acest punct de vedere suntem foarte limitaţi, nu avem suficienţi specialişti angajaţi pregătiţi pentru aşa ceva. Asta deoarece nu putem să ne permitem ca persoanele care au funcţii de conducere în CONAS să se ocupe şi de evaluarea propriu-zisă. Practic, evaluatori interni care pot fi preşedinţi de comisii sunt peste 10. Ajungem deci la necesitatea unei programări foarte eficace, la număr de zile chiar, pe care trebuie să o facem împreună cu spitalele, pentru că altfel nu putem reuşi. Lucrăm acum pe această programare, care trebuie să fie foarte riguroasă. Altfel nu vom putea face faţă!
Aveţi deci mai multe spitale care vor să se acrediteze decât personal disponibil ?!
Pe de o parte există această problemă de personal, pe de altă parte există şi o percepţie negativă a CONAS-ului, ca urmare a acestei perioade de provizorat, a neînţelegerilor din fostul Organul Colegial de Conducere, ş.a.m.d. Un alt obiectiv al nostru este să acredităm ideea că noi nu vrem să închidem spitalele, ci vrem să ridicăm la un anumit nivel standardele de calitate din serviciile medicale. Este lesne de înţeles că nu putem ajunge imediat la standardele din Uniunea Europeană, pentru că şi ei au ajuns acolo în 20 de ani. Dar măcar să fie stabilită o limită acceptabilă! Cele care sunt sub această limită acceptabilă a standardelor pot fi închise de către Ministerul Sănătăţii, însă nu de noi! Această respectare a standardelor nu necesită neapărat investiţii foarte mari, uneori e vorba de resurse umane şi/sau financiare rezonabile. De exemplu, în cele şase spitale de care vorbeam au fost identificate lipsuri, pe care acestea le-au remediat.
Unul dintre obiectivele noastre este să avem discuţii interactive cu managerii de spitale şi cu administratorii/finanţatorii spitalelor – consiliile judeţene, locale – pentru a avea, din ambele părţi, o percepţie corectă a ceea ce se vrea cu acreditarea spitalelor. Am avut anul trecut o întâlnire cu managerii de spitale şi vrem să continuăm să organizăm aceste întâlniri, pentru a menţine o legatură directă şi deschisă.
La cât putem evalua piaţa de acreditare?
În alte ţări activitatea instituţiilor de acreditare, inclusiv acoperirea costurilor pentru dezvoltarea metodologiilor noi sau pentru introducerea unor noi indicatori – pentru că e un lucru dinamic, care se dezvoltă – se acoperă din taxele de acreditare. Nu se ia din bugetul statului! Binenţeles că la început de drum fără acest lucru nu se poate. Costul pentru acreditare este de 240 lei/pat pentru ciclu de acreditare de 5 ani. În opinia mea sumele nu sunt mari, în străinătate sunt mult mai mari. Acum avem şi finanţare din bugetul statului, astfel că spitalele nu sunt împovărate cu taxe foarte mari.
Realist, la câte spitale acreditate putem ajunge la sfârşitul lui 2012?
Eu am speranţa că vom avea acreditate cel puţin de 50 de spitale. Trebuie să facem graficul pe date foarte exacte, şi astfel am speranţa că putem ajunge la această cifră. Uneori se dă şi o perioadă de conformare. Sunt foarte mulţi indicatori – peste 2000 – care determină evaluarea în vederea acreditării. Aceştia sunt prelucraţi astfel încât în urma analizei să se poată stabili nivelul de acreditare al spitalului. Un lucru este foarte clar: nu putem să cădem sub anumite standarde. Este deosebit de important să finalizăm evaluarea spitalelor, pentru că atunci putem avea o viziune de ansamblu despre situaţia generală a spitalelor din România. Avem numai impresii, după ce a perceput fiecare ca pacient sau din alte surse. Dacă vom avea această situaţie evaluată, vom putea îmbunătăţi indicatorii. Degeaba venim acum şi punem o ştachetă foarte sus, că nimeni nu sare. Altă soluţie nu există! În felul acesta putem să avem o imagine completă, şi putem să ridicăm apoi standardele.
Ce spitale sunt acreditate?
Sunt acreditate Spitalul „Matei Balş”, Spitalul „Cantacuzino”, dintre spitalele mari, apoi Spitalul Clinic de Urgenţă din Moineşti, care are un număr mare de paturi, Spitalul Militar din Cluj şi Spitalul „Euromedica” Baia Mare. În prezent se lucrează la raportul de evaluare în vederea stabilirii nivelului de acreditare pentru Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu”, Spitalul Judeţean de Urgenţă din Slobozia, Spitalul Orăşenesc Bolintin Vale, Spitalul Municipal din Câmpina, Spitalul „Pelican” din Oradea şi Spitalul Clinic Căi Ferate Constanţa.
S-a vehiculat şi ideea preluării CONAS‑ului de către noua instituţie pentru evaluarea tehnologiilor medicale. Care e opinia dvs.?
Din punctul meu de vedere acest lucru trebuie foarte bine discutat şi analizat. Trebuie să ştim foarte clar ce se vrea şi până la ce nivel de profunzime se vrea să se facă această evaluare. Practic este vorba de o altă ramură a medicinei – instalaţii şi aparatură care trebuie să corespundă unor parametri tehnici. Dacă este vorba de omologarea pe baza unor performanţe tehnologice deja prescrise pe plan european, este mult mai simplu. Dacă trebuie să facem noi aceste normative, care să însemne omologarea, atunci problema este foarte grea. Dacă se va lua hotărârea că nu acceptăm decât standardele în vigoare în Uniunea Europeană şi nu mai jos, e clar. Dar dacă lăsăm o piaţă deschisă, cum s-a întâmplat la noi şi pe alte domenii, atunci avem o confruntare între produse. Necesitatea de a omologa această aparatură e reală.
Înţeleg că aţi vrea mai întâi să funcţioneze CONAS-ul şi mai apoi să preluaţi şi alte responsabilităţi.
Exact, trebuie să funcţioneze, mai întâi! În Uniunea Europeană un proiect se pregăteşte timp de 2,5 – 3 ani şi implementarea lui se realizează în şase luni – un an. La noi este exact invers! CONAS-ul a delegat trei persoane ca membri permanenţi în Comisia de discuţii pe noua lege a sănătăţii. Noi analizăm acum ambele alternative, şi dacă preluăm şi alte sarcini, şi dacă nu. Pentru că există aparatura medicală, apoi sunt activităţi medicale care nu sunt acoperite, şi se pune problema dacă este nevoie sau nu să fie acoperite. De exemplu, activitatea medicilor de familie sau activitatea UPU, care – aceasta din urmă – e standardizată, dar nu e acreditată. Se pune şi problema preluării statisticii medicale de la Ministerul Sănătăţii sau nu.
Am găsit aici o situaţie similară ca la Compania Naţională de Investiţii. Acolo era un colectiv tânăr care voia să lucreze, dar lucrurile erau blocate. Soluţia se află în crearea unor proceduri de lucru bune, astfel încât lucrurile să se mişte. Apoi merg mai uşor. Perioada de început e mai lentă, pentru că procedurile se creează în timp.
Pentru textul integral vezi ediţia print Medica Academica, aprilie 2012.
