Ana Ignat, de la Centrul Medical al Universității Columbia, New York, ține în mână frâiele unui buget de peste 100 de milioane de dolari anual, este responsabilă de eficiența și performanța a câtorva sute de medici și cercetători, caută soluții pentru atragerea finanțărilor, urmărește obținerea și rezultatele programelor de cercetare. Inginer chimist, plecată în 1991 de la Timișoara, a reușit într-o lume în care competiția este lege. Spune că aici este și cheia avansului științific al Statelor Unite, unde Universitățile se bat pentru a atrage și păstra cei mai buni medici. >>>
Care a fost parcursul dvs profesional ?
Am plecat din România în 1991, pentru a urma o carieră și o situație economică mai bună.
Am schimbat de câteva ori profilul direct de activitate, dar am rămas apropiată științei cu care îmi identific intelectul și curiozitatea, eu fiind de formație inginer chimist.
Ați terminat chimia, cum ați ajuns să lucrați în domeniul medical ?
Chimia nu e la capătul opus medicinei. A fost o decizie dictată mai mult de limitările geografice și de mărimea statului american. În Timișoara, am fost Director de Desfacere, am iubit ceea ce făceam și am avut mari satisfacții din munca mea, din realizările mele și din relațiile cu colegii de muncă. Mi-am data seama că în Statele Unite, ca să pot dezvolta aceeași carieră, ar fi trebuit să fiu plecată de acasă 3 – 4 zile pe săptămână prin țară.
Familia e foarte importantă pentru mine, mai ales că am venit într-o țară necunoscută, fără rude, prieteni, fără ajutoare, cu o limbă nouă, deci am decis să stau într-un oraș, în New York City, și să folosesc baza mea de cunoștințe – chimia. Am fost acceptată la primul interviu pentru a învăța și a mă licenția în toate testele de laborator – de chimie, hematologie, virologie și microbiologie. Am fost recrutată apoi pentru a participa la lucrări de laborator pentru cercetare la Einstein University, după care am fost recrutată să creez și să conduc o bancă de specimene patologice. Următorul pas făcut a fost în administrație și finanțe, în Departamentele de Pediatrie și de Medicină de la Columbia University, unde sunt și în prezent.
Cum se pun problemele legate de finanțare într-o universitate americană ?
Problemele de finanțare sunt foarte complexe și multiple, mai ales într-o universitate. Misiunile sunt pe trei direcții: învățământul – în medicină, stomatologie, sănătate publică și nursing, activitatea clinică. Finanțarea este un aspect dependent de aceste trei misiuni de bază, la care se adaugă strângerea de fonduri pentru diferite proiecte.
Cu ce vă ocupați, în ce constăm activitatea și responsabilitățile dvs. ?
Mă ocup de activitatea operațională, de zi cu zi, a clinicilor unde vedem pacienții, de aplicațiile pe care le facem pentru câștigarea unor proiecte de cercetare, de finanțele departamentelor de care răspund. În responsabilitățile mele sunt și problemele de personal (angajări, salarii, promovări, obținerea de vize de lucru pentru străini, evaluarea performanței angajaților), probleme de buget – planificare, de urmărire și analiză a rapoartelor, de aprovizionare și de plăți. De asemenea, mă ocup de relațiile și contractele cu spitalele afiliate. Pentru noi de o importanță majoră este satisfacerea clienților. În cazul nostru, a pacienților!
Cum se pun problemele de cost-eficiență ? Medicii primesc un anumit buget, fac rapoarte de cost-eficiență ?
Costurile și eficiența sunt urmărite constant. Medicii nu primesc un buget, dar fiecare department își face un buget la care aderă. Administratorii au foarte multe sisteme la îndemână pentru a urmări eficiența fiecărui medic, și lucrează în colaborare cu medicii pentru a mări eficiența și încasările și a reduce costurile. Se fac rapoarte de “profit și pierdere” per medic și per department. În activitatea clinicilor, se fac rapoarte per medic care arată câți pacienți noi și câți pacienți urmăriți au fost văzuți, ce grad de dificultate de vizită s-a trimis pentru încasare la casa de asigurări a pacientului. Dacă e un pacient nou, vizita e categorisită “pacient nou” (timp îndelungat cu pacientul, de obicei o oră); dacă e o vizită de “follow-up”, timpul petrecut cu pacientul este de 20-30 minute (asigurările plătesc diferit aceste tipuri de vizite). Dacă e o vizită complexă sau simplă (depinde de simptome, care trebuie discutate și tratate) se plătește diferit. Asigurările sunt foarte complexe și ratele diferă între firmele de asigurare și între contractele cu diferiți medici. Se fac raporte cu costuri (overhead) și multe statistici care ajută la luarea deciziilor de angajare a unui anumit număr de medici. De asemenea, este posibil ca dacă nu se ajunge la eficiența dorită, unii medici să nu primească reînoire de contract. Contractele sunt anuale.
Ce considerați că ar trebui să învețe universitățile românești din experiența universitară americană ?
Universitățile românești sunt dedicate misiunii de învățământ și nu au clinici proprii pe care să le administreze, ceea ce întrerupe continuitatea mediului academic după terminarea Facultății de Medicina. Mă refer la rezidenți și fellows (n.red: specializarea de după rezidențiat). Cercetarea este o componentă foarte importantă pentru avansul științei medicale și pentru colaborarea cu companiile farmaceutice pentru a testa noi medicamente și tratamente, cât și pentru publicarea de articole de specialitate. Aceste aspecte ar trebui adaptate și dezvoltate și de universitățile românești.
Dacă ar fi să preluați sau să consiliați o universitate românească din același domeniu, care ar fi primele lucruri pe care ați dori să le implementați ?
Nu am suficiente date să cunosc situația curentă a universităților românești, dar aș putea recomanda să se facă analize de eficiență similare cu cele din universitățile americane, și să fie adaptate pe scară largă cele trei misiuni, de învățământ, de cercetare și de activitate clinică.
Ce credeți că ar trebui făcut în România pentru ca sistemul universitar medical să recupereze din decalajele care îl despart de sistemele avansate din vestul Europei și, respectiv, din SUA ?
Din păcate mulți medici sunt educați în România și decid să plece și să lucreze în alte state pentru un salariu mai mare. Este o mare pierdere pentru sistemul medical românesc. Cei foarte capabili – adevăratele talente – trebuie reținuți și încurajați să rămână în sistemul medical românesc. Dar trebuie să fie stimulați atât intelectual, profesional, cât și financiar. Dacă nu este satisfacție, medicii buni nu vor sta în țară și alte țări vor beneficia de munca și inteligența lor.
Care considerați că este cheia dezvoltării sistemului medical universitar american ?
Fără îndoială, competiția! Este o constantă competiție pentru a atrage medici buni, cu renume, sau care promit că vor avea un viitor strălucit. Un centru universitar trebuie să fie competitiv prin ceea ce oferă pentru a atrage medici talentați și pentru a-i reține pe termen îndelungat.
Ce colaborări aveți cu România ? Cum credeți că se pot acestea dezvolta ?
Nu avem colaborări cu instituții sau cu cercetători sau medici din România. Sperăm ca prin conferințele care vor fi organizate în România să reușim să vedem mai multe prezentări ale cercetătorilor români care ar putea conduce la colaborări în viitor. Dacă evenimentele sunt organizate în România, mai mulți medici și cercetători vor avea posibilitatea să-și prezinte lucrările. Sper ca aceste conferințe să stimuleze medicii care sunt încă în pregătire sau rezidențiat să aleagă o carieră care include și cercetarea. <<<
Se fac rapoarte de “profit și pierdere” per medic și per department
Delia Budurcă
Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica, luna Decembrie 2010
