Dorinţa de a trăi cât mai mult şi mai sănătos a fost un motor extrem de puternic în toate societăţile umane. Din mitologie, pornind de la patriarhii biblici care au trăit sute de ani, povestea lui Ghilgameş nu este decât istoria aventurilor unui muritor în căutarea secretului nemuririi. Alexandru cel Mare a cucerit lumea în speranţa găsirii aceluiaşi izvor al nemuririi. Mai recent, în istoria redescoperirii Americilor, Cristofor Columb (Cristobal Colon după numele său real) a avut, în afara ţelului declarat economic, şi un ţel ascuns, acela al descoperirii izvoarelor tinereţii veşnice, plasate, după cum credea el, undeva în zona Bimini sau în peninsula Yucatan. >>>
Cercetătorii moderni au aflat câte ceva despre modul în care se pot folosi rezervele biologice cu care suntem înzestraţi de la naştere pentru a beneficia de o viaţă mai lungă şi mai sănătoasă. Utilizarea unor diete speciale, a unui anumit stil de viaţă, echilibrarea şi substituţia hormonală, folosirea busterilor de hormoni de creştere, folosirea celulelor stem şi a altor ingredienţi naturali şi/sau sintetici, ale căror efecte au fost dovedite prin studii, cum ar fi apa sărăcită în deuteriu, extractele de alge, veninul de viperă ş.a.m.d. reprezintă doar câteva din căile care se deschid în faţa omenirii în speranţa îndeplinirii visului lui Ghilgameş.
Un anume tip de Apă, un anumit şi ascuns izvor sau fântână au fost dintotdeuna bănuite că ar reprezenta unul dintre secretele nemuririi, sau cel puţin al unei vieţi lungi şi sănătoase (zeii, conform mitologiei, beneficiau atât de apa din fântâna tinereţii, cât şi de un principiu alimentar special, “mana”).
Studiile asupra apei au arătat secrete uluitoare şi în acelaşi timp au pus în faţa cercetătorilor noi mistere, foarte greu de descifrat.
Apa, substanţa pe care o întâlnim peste tot în jurul nostru şi cu care suntem atât de obişnuiţi încât o considerăm un lucru fără o valoare deosebită, apa, pe care o putem risipi după bunul nostru plac, este în realitate o substanţă miraculoasă, cu proprietăţi excepţionale, fără de care viaţa nu ar fi posibilă. Toţi savanţii acceptă că viaţa a luat fiinţă în Oceanul Primordial, adică în apă. În viaţa intrauterină şi în copilărie apa reprezintă 70% din greutatea corpului. La vârsta adultă coeficientul de apă din organism scade la 60%, iar pe măsură ce îmbătrânim ne “uscăm“ atât la figurat, cât şi la propriu.
Fenomenul vieţii lungi şi sănătoase este influenţat de calitatea apei, adică de proprietăţile apei: structura spaţială a atomilor şi sarcinilor electrice componente, compoziţia ionică şi izotopică şi conţinutul informaţional al apei (informaţia neentropică şi entropică). Îmbătrânirea organismului uman, ca şi apariţia multor boli – unele tipuri de scleroze, cancerul, astmul etc – sunt legate de îmbătrânirea apei din interiorul organismului.
Îmbătrânirea apei din organism duce la degradarea structurii sale (dispoziţie tetramoleculară dipolică în faze duble). (NOTĂ: Din punct de vedere structural, fizic, cea mai stabilă asociaţie în apa lichidă este tetramerul H8O4, în care 4 molecule de apă (H2O) sunt legate la un loc („ca vreascurile într-un snop”), generând o structură spaţială botezată tetrahedron compact. Cele 4 molecule de apă sunt fixate în tetrahedron prin legături speciale, dependente de proprietăţile ionului de hidrogen (H+) din structura moleculelor de apă. Tetramerii de apă sunt legaţi într-o manieră compactă= tetrahedron, care generează o stare fizică specială, în proporţii egale semicristalină şi semilichidă. Această stare permite convertirea unei structuri în cealaltă, generând o variabilitate maximă şi favorizând reacţiile biochimice din organism şi controlul lor foarte uşor, astfel încât reacţiile biochimice caracteristice vieţii, şi care în laborator se pot produce doar în condiţii particulare de presiune şi temperatură, se pot produce în corpul viu la condiţiile normale de temperatură şi presiune ale mediului înconjurător, permiţând existenţa vieţii. Atunci când în molecula de apă atomul de hidrogen (H) este înlocuit prin izotopul său greu, cu masă dublă, deuterium (D), particularităţile funcţionale ale apei se schimbă, apa respectivă manifestând acţiuni biologice inhibitorii. Cu cât o apă este mai pură, adică are un conţinut mai redus de deuterium, cu atât funcţiile biologice ale sale sunt mai benefice asupra vieţii.
Iniţial, apa cu conţinut scăzut de deuterium, generatoare de efecte biologice de întârziere a îmbătrânirii umane, a fost descoperită studiind obiceiurile populaţiilor longevive din Iacuţia şi Abhazia. Aceste două populaţii, despărţite în spaţiu de peste 5.000 km, aveau în comun, ca stil de viaţă şi obiceiuri alimentare, doar băutul de apă rezultată din topirea gheţarilor. În studiile asupra apei de gheţar, cu un conţinut redus în deuteriu, efectele biologice au fost atât de importante încât au fost considerate ca reprezentând o descoperire de importanţă capitală, care a justificat declanşarea unei competiţii fantastice de cercetare pentru obţinerea în laborator şi pe scară industrială a apei cu conţinut cât mai scăzut în deuteriu.
Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica, luna Octombrie 2011.
