APC România: Decontarea serviciilor medicale ar trebui să se facă prin adeverință, cât și prin cardul de sănătate pentru o perioadă de un an

0

 

Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România atrage atenția asupra categoriei de pacienți din mediul rural, cu venituri foarte mici, vârstă înaintată și stare precară de sănătate, fără experiență privind folosirea unui card cu cod pin și propune anumite completări la actele normative privind cardul de sănătate.

Una dintre solicitări se referă la folosirea în paralel, timp de un an de zile, a sistemului actual de acces la servicii de sănătate decontate, bazat pe adeverinţă, concomitent cu cardul de sănătate. De asemenea, APC România consideră necesară realizarea unei campanii naţionale de informare şi educare a pacienţilor pe durata unui an, „campanie care să înceapă în cel mai scurt timp şi care trebuie realizată împreună cu cele mai active asociaţii non-profit cu expertiză în domeniul serviciilor medicale”, se arată într-un comunicat de presă. O altă solicitare este legată de prelungirea termenului necesar pentru eliberarea unui nou card de sănătate de la 30 de zile la 60 de zile, în situaţia pierderii, furtului, schimbării de nume şi a altor aspecte ce ţin de funcţionarea acestuia, atât din punct de vedere legal, cât şi tehnic.

“Statul român, prin intermediul celor două instituţii, Ministerul Sănătaţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, trebuie să acorde importanţa cuvenită funcţionării sistemului naţional de sănătate şi să se implice în rezolvarea aspectelor de natură tehnică, precum şi în informarea şi educarea pacienţilor. Conform raportului ”Puterea pacienţilor europeni – opţiuni şi implicaţii” – publicat la Bruxelles, Romania ocupa locul 30 din cele 50 de ţări europene avute în vedere la realizarea cercetarii, în ceea ce priveste nivelul de informare şi educare al pacienţilor. Alfabetizarea pacienţilor cu privire la drepturile lor este esenţială, iar sănătatea nu trebuie să depindă de puterea de cumpărare a acestora” a precizat Președintele APC România, conf. univ. dr. Costel Stanciu

De asemenea, APC România propune „abilitarea legală a medicilor de familie pentru preluarea  rezolvării problemelor ce ţin de situaţiile de înlocuire a cardului de sănătate, în schimbul încasării de către acesţia a taxelor aferente acestui demers, la care se adaugă cheltuielile poştale şi un comision de 10% aplicat la cheltuiala totală generată de inlocuirea cardului”, se mai menționează în comunicatul respectiv.

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.