Spre deosebire de alte organe, ficatul dispune de abilități regenerative deosebite, fapt ce îi permite să răspundă prin refacerea masei celulare în condiții de injurie. Această capacitate este suficientă pentru a reface funcționarea normală în majoritatea injuriilor acute obișnuite și în asemenea situații nu sunt de obicei necesare intervenții medicale. Terapiile regenerative în hepatologie au drept scop creșterea mecanismelor reparatorii hepatice în anumite situații în care capacitatea de regenerare hepatică este afectată.
Regenerarea hepatică
În absența unei injurii, în condiții bazale, unul din 3 000 de hepatocite se divide pentru a menține constantă masa hepatică. În condiții de injurie acută sau de pierdere a masei hepatice prin hepatectomie, proliferarea hepatocitară este dramatic crescută, pentru a asigura refacerea organului. La animalele de laborator, într-o săptămână se poate regenera până la 75% din ma-sa hepatică. Regenerarea parenchimatoasă după pierderea necrotică sau chirurgicală de parenchim hepatic provine din diviziunea directă a hepatocitelor și a colangiocitelor. La șoarecele tânăr de laborator, 95% din hepatocite pot intra în ciclul celular în primele trei zile după hepatectomie. Deși termenul de regenerare hepatică este utilizat, refacerea masei hepatice după hepatectomie este, în realitate, o formă de creștere compensatorie a ficatului restant.
Răspunsurile regenerative și tipul de celule implicat diferă în funcție de severitatea și cronicitatea injuriei hepatice. Deși hepatocitele și colangiocitele reprezintă prima și cea mai importantă sursă regenerativă a ficatului și pot reface masa celulară după injurii toxice sau după hepatectomie, un compartiment de celule hepatice stem/progenitoare poate fi implicat în regenerarea hepatică în condiții de injurie cronică.
Primele evidențe în legătură cu existența și activarea unui compartiment de celule stem/progenitoare hepatice au fost oferite de modelele murine de proliferare a „celulelor ovale”. Principiul general de activare a „celulelor ovale” are la bază o acțiune combinată a unei injurii hepatice asociate incapacității hepatocitelor de a prolifera ca răspuns la injurie. Aceste celule ovale joacă, probabil, un rol minor în regenerarea hepatică, cu excepția situației în care proliferarea hepatocitară este afectată sau extenuată. Până la ora actuală nu se cunoaște dacă „celulele ovale” există ca atare la nivelul țesutului, sau rezultă din alte tipuri de celule hepatice adulte, precum celulele ductelor biliare, după injurie. Și în studiile efectuate la om s-a constatat că inhibarea capacității de proliferare a hepatocitelor adulte conduce la activarea unui compartiment de celule stem/ /progenitoare hepatice. Activarea acestor celule a fost asociată unei varietăți de afecțiuni hepatice. A fost recent demonstrat faptul că, în stadiul cirotic al afecțiunilor hepatice cronice, hepatocitele devin senescente, cel puțin parțial, datorită scurtării telomerelor, ca rezultat al unei activități proliferative pe parcursul a 20-30 de ani de boală cronică. Acest fapt conduce la activarea compartimentului de celule stem/progenitoare hepatice și, în anumite situații, are legătură cu dezvoltarea hepatocarcinomului și a colangiocarcinomului. Nu este însă cunoscut dacă celulele progenitoare hepatice sunt un marker al stărilor maligne hepatice sau poartă doar un risc crescut de transformare malignă, comparativ cu celulele parenchimale.
Dr. Răzvan iacob, Asistent universitar – Catedra de Gastroenterologie și Hepatologie Fundeni
Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica
