Dr. Sebastian Nicolau
La finele lunii mai, după un consult stomatologic, medicul, vechi prieten, mi-a recomandat, pentru executarea corectă a procedurii, efectuarea unei radiografii dentare panoramice. Am recurs la serviciile unui centru specializat din apropierea locuinţei, recent deschis.
În dimineaţa respectivă am ajuns la orele 9.00, oră la care activitatea unităţii trebuia să înceapă, dar lacătul din uşă m-a făcut pe mine şi pe alţi pacienţi mai matinali să aşteptăm aproape o oră. În cele din urmă a apărut un bărbat tânăr, în jur de 30 ani, încruntat, vădit nervos, întrebându-ne, înainte de a deschide uşa, ce dorim. Lămurindu-se, ne-a invitat pe rând să intrăm în sala în care se afla aparatul.
Când am pătruns în „sanctuar”, pe un ton iritat, mi-a spus să ocup poziţia de examinare. Cum radiografie panoramică nu mai făcusem până atunci, l-am rugat să-mi poziţioneze mandibula.
„Dacă nu ştiţi, nu trebuia să veniţi!” Am tăcut, cum fac, de regulă, în faţa mojiciilor, socotind inutil şi chiar periculos un dialog cu o astfel de fiinţă.
M-a aşezat în poziţia corectă, a declanşat aparatul şi, pe un ton poruncitor, m-a expediat în sala de aşteptare. După un timp m‑a chemat să-mi înmâneze radiografia şi să achit costul, pentru care nu mi-a eliberat vreo chitanţă. De altfel, ca şi predecesorilor.
Înainte de a părăsi unitatea nu m-am putut reţine să nu-i spun câteva cuvinte: „Sunteţi un om tânăr! Probabil un asistent medical! Şi de câţiva ani în meserie! Învăţaţi-vă să vă comportaţi cu pacienţii! Mai ales în sistemul privat, dar nu numai, altfel îi veţi pierde! Ei vă duc în spinare şi nu invers! Vă spun acestea pentru că eu însumi sunt medic! Păcat, mare păcat, că încă nu sunteţi om pentru semenii aflaţi în suferinţă!”…
Am ieşit în stradă cu radiografia în mână. „Şi-afară vântul bătea” a pustiu, răspândind stropi de ploaie, ca-ntr-o toamnă târzie şi tristă…
Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica
