…Da, Italia este frumoasă! Prin antichitatea sa milenară, prin Evul de Mijloc din Quatro şi Cinquecento care a dat cariatide eternităţii umanităţii de dimensiunea lui Leonardo da Vinci, Michelangelo Buonarroti şi lista este nesfârşită, şi parcurgând secolele până-n zilele noastre, prin forţa industrială şi economică ce a deschis drumul celor peste 60.000.000 locuitori ai săi, ce şi-au găsit un binemeritat şi acceptat loc în „GRUPUL CELOR 8 MARI AI LUMII” CONTEMPORANE. >>>
D
a, Italia este frumoasă, generoasă, primitoare, ospitalieră, chiar fascinantă prin oamenii săi ce şi-o iubesc fanatic, oriunde ar fi, între hotarele sale sau ale lumii. Prin toate acestea, Italia devine un exemplu, model de urmat pentru tot restul lumii.
Aşa se face că la sânul cald al Romei şi-au găsit hrană şi adăpost, temporar sau definitiv, şi cei peste un milion de români, plecaţi din ţară mânaţi de nevoi sau interese. Numărul lor nu este cunoscut exact deoarece mulţi dintre cei aduşi de bejenie nu se înscriu la autorităţile locale ce diriguesc forţa de muncă sosită. De fapt, în mare sunt trei categorii de „sosiţi” din România: cei cu contracte de muncă temporare, legale, bilaterale, o a doua categorie – „veniţii” la întâmplare care lucrează „la negru” prin complicităţi cu localnicii, care, dacă sunt descoperiţi, sunt aspru sancţionaţi de statul italian – şi cea de-a treia categorie, reprezentată de cei veniţi pentru expediente facile şi fraude, ale căror tegumente sunt sau nu colorate. Această sistematizare ad-hoc este facilă şi desigur, prin artificialitatea sa, urcă estimativ numărul românilor din Italia către două milioane.
În cele aproape trei săptămâni cât am avut şansa să stau, graţie unor pieteni de demult stabiliţi de 2-3 decenii în Italia, am avut posibilitatea să întâlnesc conaţionali din toate cele trei categorii enunţate. S-ar putea ca unele din observaţiile ce le voi insera în continuare să stârnească oarece interes pentru cei ce doresc să continue valul hemoragic al emigrării. Iată-le, aşadar!
N-aş putea spune, ca fenomen general, că în Italia există xenofobie, antisemitism sau fenomene de respingere / rejet faţă de străinii VENIŢI SĂ MUNCEASCĂ CINSTIT. De altfel sunt sute de mii, poate milioane de astfel de veniţi din întreaga lume. La mijlocul lunii iunie, când m-am aflat în Nordul Italiei, sosiseră peste 40.000 de libieni cărora statul italian le asigura hrană, adăpost şi o sumă modică pentru mici cheltuieli. Iar numărul lor creştea în ritmul zilnic de 600-800.
Desigur, existau şi probleme şi griji legate de fenomenele de criză pentru care oficialităţile luaseră măsuri ce afectau populaţia. La toţi compatrioţii n-am întâlnit, chiar la cei din această categorie, mulţumire deplină. Nostalgia dezrădăcinării îi mistuia pe toţi, fără excepţie. Integrarea se face cu dificultate, copiii au probleme cu şcolarizarea şi cunoaşterea limbii şi a istoriei locurilor, iar părinţii efectuează munci de multe ori străine calificării lor din ţară. Dacă bărbaţii găsesc locuri de muncă, nu fără dificultate, femeilor le este mult mai greu. Nu sunt rare situaţiile în care profesoare, educatoare, învăţătoare efectuează menaj la familii de vârstnici, în obligaţii intrând şi plimbarea animalelor de companie din aceste familii.
La multe din marile intersecţii se află cerşetori români, cu bună stare de nutriţie şi validitate, purtători de pancarde cu „NO PANE”, implorând automobiliştii şi trecătorii care nu-i privesc cu milă, ci cu dezgust, continuându-şi drumul…
Surprinzător, printre ei se află şi mulţi mutilaţi şi malformaţi. Nu mi-am putut explica prezenţa lor acolo, convins că în ţară beneficiau de protecţie şi ajutoare sociale. Unii compatrioţi mi-au spus că o parte dintre ei sunt transportaţi în microbuze de persoane dubioase care-i aduc, îi cazează în condiţii sordide câte 6-8 într-o cameră, îi răspândesc în punctele de cerşit, îi adună seara, le confiscă banii, iar în ziua următoare totul se reia de la capăt.
Se înţelege că astfel de situaţii dăunează şi ţării de baştină, şi celei care le-a acordat adăpost!
Desigur, problemele conaţionalilor noştri sunt multiple. La un venit – în cel mai fericit caz – acum în jur de 1.000 euro, din care să-şi rezolve hrana, îmbrăcămintea şi chiriile, care sunt de minimum 300 de euro, nu pot fi fericiţi. De altfel toţi spun că dacă ar avea venituri similare în ţară, s-ar întoarce la cei a căror lipsă o resimt dureros.
…Cum spuneam la începutul acestor rânduri, Italia este într-adevăr frumoasă, iar Domul din Milano, pasajul Victor Emmanuelle, Opera Scala, Sacra Monte di Varese, Campo di Fiore din Varese, Lago Magiore şi multe alte imagini de pe retină mă vor urmări mereu. <<<