Părinții care pleacă în concediu însoțiți de copii ar trebui să aibă în bagajele de vacanță și o trusă medicală care să îi ajute să gestioneze posibilele incidente neașteptate legate de sănătatea copilului, afirmă medicii pediatri.
,,Un concediu înseamnă o schimbare de mediu pentru copii. Fiecare dintre ei poate reacţiona diferit la noul program, la schimbările apărute în alimentaţie, la aerul curat de munte sau la excesul de soare de la mare şi de aceea este bine ca părintele să fie prevăzător şi împreună cu medicul pediatru să stabilească o listă de medicamente la care ar putea apela în caz de urgenţă.” a declarat dr. Evelina Moraru, medic pediatru la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Sf. Maria Iaşi.
Cel mai important este că părinții să consulte medicul pediatru sau medicul de familie înainte de a alcătui această trusă medicală de concediu. “El ştie cel mai bine istoricul medical al copilului, ştie cum reacţionează acesta la anumite medicamente, care sunt dozele potrivite şi modalităţile de administrare. Noi insistam asupra acestui mesaj pentru că cele mai des întâlnite afecţiuni în concediu sunt răcelile sau stările febrile, iar studiul făcut de ARPIM la începutul acestui an arata ca simptomele sau afecţiunile cele mai des tratate fără recomandarea medicului sunt tusea – 57%, febra – 53%, nasul înfundat -51%. Intervenţia corectă în aceste cazuri este esenţială fiindcă erorile pot determina agravarea sau chiar accidente nedorite.” a declarat Cristian Lutan, Director Executiv Adjunct Asociaţia Romană a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM).
Antitermicele ar trebui să fie nelipsite din trusa de concediu, în cazul în care copilul face febră mare, alături de antihistamice – pentru episoadele de alergie sau de urticarie care sunt atât de frecvenţe şi de antivomitive – pentru că alimentaţia inacdecvata, schimbarea mediului său chiar raul de maşina îi pot provoca celui mic stări de greaţă sau ameţeli, afirmă medicii. În plus, familia trebuie să ştie care sunt primele măsuri utile în caz de diaree, mai ales la copii mici care se deshidratează mai uşor.
Părinţii cu copii de vârsta mică trebuie să se informeze care sunt serviciile disponibile în caz de urgenţă, astfel încât, dacă cel mic se îmbolnăveşte şi boala persista mai mult de trei zile, ei să poată lua legătura cu cel mai apropiat spital şi să meargă la camera de gardă. De asemenea, este important ca părinţii să menţină legătura cu medicul pediatru pe toată durata concediului în cazul în care apar probleme.
Înainte de a pune medicamentele recomandate de medic în trusa de concediu, părinții ar trebui să se asigure că sunt încă în termenul de garanție dacă sunt luate din sertarul de acasă. Dacă sunt depozitate în condiţii improprii, medicamentele îşi pierd din eficienţa şi de aceea este important ca părinţii să acorde atenţie la condiţiile de păstrare, fie în maşină, unde temperaturile depăşesc cu mult 22 de grade, fie în camera de hotel. Medicamentele trebuie ţinute departe de căldura soarelui. În plus, trusa de concediu trebuie să fie păstrată în locuri unde nu este accesibilă copilului pentru evitarea intoxicaţiilor accidentale.
Pentru părinţii care aleg să calatoareasca împreună cu copiii într-o destinaţie exotică, trusa medicală nu este suficientă. Ei ar trebui să discute cu medicul pediatru pentru a vedea dacă sunt necesare anumite vaccinuri sau chiar analize speciale înainte. Copiii nu pot experimenta experienţe culinare deosebite, iar în cazul în care au rău de maşină sau urcă în avion, nu se vor administra medicamente preventiv decât dacă medicul le recomandă.