Televizorul suportă orice, hârtia aproape orice. Există o violenţă a imaginilor, a traficului, a limbajului, o agresivitate a mailurilor, o competiţie la semafor sau legată de o postare pe internet.
Există o alegere pe care o faci ca să îţi consumi energia… Să construiești, sau să distrugi?! Să te aperi, sau, mai bine, să ataci?! Să vorbești, sau mai ales să faci?!
„Multe flori sunt, dar puţine/ Rod în lume o să poarte,/ Toate bat la poarta vieţii,/ Dar se scutur multe moarte”, spunea Eminescu criticilor săi.
Am aflat recent, cu surprindere, că manualele recomandă antreprenorilor să-și promoveze produsele sau serviciile tot atâta timp cât au nevoie ca să le producă. Deci energia ţi-o împarţi în jumătate: o jumătate ca să construiești, o alta ca să povestești tuturor despre ceea ce ai construit. Pentru că altfel nu ai niciun beneficiu de imagine, de PR, și, nu-i așa, atunci de ce ai mai construit!
Obsesia imaginii, a ambalajului, a hainei, a faimei chiar, pentru unii, a ceea ce spun alţii despre tine, a ceea ce ai făcut și pe unde ai mai fost au venit odată cu exacerbarea mediilor virtuale și a modului extrem de facil și divers de comunicare.
Ne expunem, ok, dar avem și ce?!
„E ușor a scrie versuri/ Când nimic nu ai a spune,/ Înșirând cuvinte goale/ Ce din coadă au să sune”, spune marele poet.
Totuși, dincolo de cuvintele zornăitoare, aleg să spun că faptele vorbesc. Nu au consistenţa expandată a „veșmintelor vorbirii” – cuvintele, necesită o inimă frământată, „doruri vii și patimi multe”, efort și chin, încăpăţânare și determinare, putere fizică și rezistenţă psihică cu tona.
O creaţie e și un text, și o zi, și un plan de tratament, și o discuţie cu un pacient. Și o carieră de medic în străinătate, și un nou spital pe planșetă, pe care îl vrei ridicat în curtea celui vechi. Și o strategie de business, și una de imagine, și un program politic, și unul de voluntariat. Și dorinţa de a face bine oamenilor și a ajuta, deși ești prins într-o imagine comună, mizeră, cu care nu ai nicio legătură, de neprofesionist și șpăgar…
Așa cum alegi ce să vezi, să auzi și să simţi, alegi și să creezi.
„Pentru-a tale proprii patimi,
Pentru propria-ţi viaţă,
Unde ai judecătorii,
Ne-nduraţii ochi de gheaţă?
Ah! atuncea ţi se pare
Că pe cap îţi cade cerul:
Unde vei găsi cuvântul
Ce exprimă adevărul?” n
