Ce știe tot satul, nu știe bărbatul

0

ediScandalul dezinfectanților a tras perdeaua deoparte de peste un adevăr care stătea lângă noi mare și oribil, dar cu care ne obișnuiserăm cu toții: minunatele, omniprezentele infecții nosocomiale, care există în realitate deși în statistici arătăm curați ca lacrima – n-avem aproape nici una, pentru că nu le raportăm! Ce poate fi mai simplu, nu?! Totuși oamenii mor și ăsta este un adevăr de netăgăduit.

Am scris de zeci de ori în presa specializată, oamenii au spus-o, profesioniștii au spus-o, dar iată că a trebuit să vină o privire proaspătă de-afară, din presa nespecializată, din partea unor oameni care nu trăiesc zi de zi între paradoxurile sănătății noastre cea de toate zilele. Oameni care nu s-au obișnuit cu “situația” și care au văzut știrea, acolo unde anormalitatea devenise normalul cu care ne obișnuiserăm.Și nu mai vedeam nicio știre, nici un paradox, decât o realitate de fiecare zi cu o singură provocare – adaptarea!

Am asemenea paradoxuri cu ghiotura, care derivă din paradoxurile de raportare, de finanțare, de licitații și achiziții publice, din legi noi și mai vechi, și sunt convinsă că dacă adunăm zece profesioniști din domeniul sănătății fiecare știe să spună imediat cel puțin un asemenea “paradox”. Oamenii le spun, profesioniștii le spun, dar nu se ia nicio măsură. Acceptăm mioritic o realitate care a căpătat un caracter imuabil, dar care nu este decât o caracatiță, moștenire de dată recentă din perioada capitalismului sălbatic prin care abia am trecut. Nici nu mai contează dacă este o mutantă a celei din perioada comunistă…

Încet-încet, prea încet pentru decesele evitabile care îngroașă statisticile, sper ca normalitatea să preia conducerea în fața anormalității devenite atotputernice în cât mai multe locuri. Sper ca valoarea să vorbească și să stea în lumină și minciuna să tacă, ascunsă rușinată prin colțuri. Sper ca furtul – de idei, de bani, de nume și de realizări – cu care ne confruntăm fiecare să nu mai troneze opulent, insolent, arogant. Să stea la locul lui, rușinat, la colț. Să înțelegem valoarea banilor noștri – cei mulți din taxe și impozite – și să cerem socoteală pentru ei. Până la ultimul bănuț.

Sau poate sunt numai o idealistă incurabilă și o visătoare care caut ordinea în haos și dreptatea acolo unde totul stă strâmb?!

Ufff, sper că acum dacă știe și bărbatul, o să fie mai bine!

About Author

Delia Budurca

Leave A Reply