Directiva privind dreptul pacienţilor la asistenţa medicală transfrontalieră, act normativ care vizează facilitarea accesului la servicii transfrontaliere sigure şi de înaltă calitate, precum şi cooperarea între statele Uniunii Europene în domeniul sănătăţii, a fost adoptată la 19 ianuarie 2011 de către Parlamentul European, ca urmare a unui proces de consultări şi dezbateri care au avut ca rezultat promulgarea unei variante simplificate faţă de propunerea iniţială a Comisiei Europene din anul 2008. >>>
Astfel, noua directivă armonizează reglementările din statele Uniunii Europene privind dreptul pacienţilor la tratament transfrontalier şi stabileşte direcţia în care se intenţionează să se dezvolte serviciile medicale din aceste state, fără a aduce multe noutăţi substanţiale.
Necesitatea elaborării unui cadru legislativ unitar în domeniul medical s-a datorat, în principal, faptului că sistemele medicale din statele membre au devenit din ce în ce mai interconectate, necesitând găsirea unor soluţii comune la probleme comune. Jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie recunoscuse deja dreptul de a se trata în străinătate al cetăţenilor Uniunii prin mai multe decizii, dar fără ca aceste ecouri să fi fost asimilate în legislaţiile statelor membre, iar Tratatul de la Lisabona din 2009 prevedea expres ,,cooperarea dintre Statele Membre pentru îmbunătăţirea complementarităţii serviciilor de sănătate în regiunile transfrontaliere” (art.152).
Centre de Contact Naţional pentru informarea publică
Astfel, printre cele mai importante noutăţi aduse de către directivă se numără înfiinţarea unor Centre de contact naţional. Conform directivei, fiecare stat membru este obligat să înfiinţeze un punct de informare public referitor la dreptul la servicii medicale transfrontaliere, care să ofere informaţii legate de drepturile pacienţilor, de costurile şi conţinutul tratamentelor accesibile în străinătate. Drept urmare, cetăţenii români vor avea acces gratuit la informaţiile furnizate de Centrul de contact naţional referitoare la drepturile lor şi la serviciile de care pot profita în cazul în care intenţionează să se trateze în străinătate.
De asemenea, directiva stabileşte obligaţiile minimale ale statului membru în care se efectuează tratamentul şi proclamă principiul nediscriminării din motive de naţionalitate aplicabil tuturor pacienţilor din alte state membre.
Totodată, directiva reglementează recunoaşterea reţetelor medicale în întreaga Uniune Europeană, indiferent de ţara în care au fost prescrise.
Însă aceasta nu aduce modificări semnificative în ceea ce priveşte procesul de rambursare a costurilor de tratament. Cetăţenii UE pot beneficia de rambursarea costurilor legate de asistenţa medicală transfrontalieră, dacă tipul de tratament sau costurile acestuia se regăsesc printre prestaţiile medicale la care are dreptul persoana asigurată în statul de origine.
Autorizare prealabilă pentru spitalizare de mai mult de o noapte
Directiva prevede un sistem de autorizare prealabilă în cazul în care asistenţa medicală solicitată implică spitalizare timp de cel puţin o noapte, necesită utilizarea unei infrastructuri sau a unui echipament medical foarte specializat şi costisitor sau implică tratamente care prezintă un risc deosebit pentru pacient sau pentru populaţie.
Orice refuz al autorităţii competente de a acorda autorizarea prealabilă va trebui să fie justificat. Spre exemplu, în cazul în care tratamentul ar reprezenta risc pentru pacient sau dacă asistenţa medicală ce urmează a fi acordată nu respectă normele de calitate şi de siguranţă, refuzul poate fi considerat întemeiat, statul de origine fiind îndreptăţit să nu emită autorizarea prealabilă.
Astfel, pacienţii români vor putea alege doar între servicii care nu includ spitalizarea şi vor trebui să suporte diferenţa dintre costurile din străinătate şi cele din ţară.
Urgenţele, acoperite de cardul european de sănătate
Directiva reprezintă o soluţie pentru pacienţii care se află pe o listă de aşteptare, pentru cei din regiunile de graniţă şi pentru cei care suferă de boli rare şi necesită un tratament specializat.
În ceea ce priveşte tratamentele de urgenţă apărute cu ocazia vizitării unui alt stat membru, acestea vor fi acoperite în totalitate de cardul european de asigurări sociale de sănătate, atât timp cât ele sunt incluse pe lista tratamentelor gratuite pentru rezidenţii din ţările vizitate.
Directiva nu se aplică serviciilor de îngrijire pe ter-men lung destinate pacienţilor care necesită în-grijire zilnică, alocării şi accesului la organe în scopul transplantului şi nici programelor de vac-cinare a populaţiei împotriva bolilor infecţioase, care sunt exclusiv menite să protejeze sănătatea populaţiei pe teritoriul unui stat membru. <<<