În incinta Institutului Cinic Fundeni se inaugurează vineri, 27 mai, Centrul de Excelență în Medicina Translațională, rod al unei investiții de 9,7 milioane de euro, realizată cu finanțare europeană.
Proiectul a fost co-finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională în baza contractului de finanțare încheiat cu Autoritatea Națională de Cercetare Științifică în calitate de Organism Intermediar.
Valoarea totală a proiectului este de 43,65 milioane lei, din care 34,96 lei reprezintă asistenţa financiară nerambursabilă.
„Inaugurarea acestui centru este o dovadă că cercetarea medicală românească a căpătat vizibilitate şi a început să articuleze unele premize, care să ducă la un sistem coerent şi bine structurat, deoarece avem încă vârfuri în domeniu, care pot produce rezultate, unele chiar foarte importante. Principalele direcţii de cercetare pe care le vizăm sunt în principal analiza tumorilor maligne, în căutarea de remedii pentru boli care încă nu au soluţii, şi aici ne vom axa pe oncogenomică şi proteomică”, a declarat Prof. univ. dr. Irinel Popescu, directorul acestui proiect.
Medicina translaţională este legătura strânsă dintre cercetarea fundamentală şi cea clinică, asigurând ca rezultatele noilor tehnologii medicale dezvoltate să îşi găsească finalitatea la patul bolnavului. Investiţia realizată va permite specialiştilor să abordeze aceste patologii nu numai prin prisma practicii clinice de zi cu zi, ci şi sub aspectul cercetării fundamentale.
În cadrul proiectului a fost realizată clădirea Centrului de Excelență în Medicina Translațională, care are patru laboratoare centrale – Chirugie experimentală, Gastroenterologie şi hepatologie, Biologie Moleculară, Anatomie Patologică – la care se adaugă spaţii de studiu, învăţământ, cu o suprafaţă desfăşurată de 3.500 mp. Dotarea Centrului include echipamente de vârf în cercetarea biomedicală, cu peste 200 de echipamente medicale achizițonate. Centrul de Medicină Translațională reprezintă și o oportunitate de a atrage tineri specialiști, cercetători, dar și infrastructura necesară pregătirii studenților.
Pentru Institutul Clinic Fundeni centrul reprezinta premisa unor viitoare parteneriate în cadrul unor programe de cercetare naționale și internaționale. Noul Centru poate contribui la implementarea rezultatelor cercetării preclinice în practica clinică, în domenii ca oncogenomică, genomica transplantului sau terapiile celulare. Afecţiunile vizate sunt cancerele digestive şi pulmonare, infecţiile virale şi bacteriene, bolile metabolice, afecţiunile hepatice şi ale tubului digestiv.