CMR: medicii din România doresc reforma

0

Medicii din România doresc reforma în sănătate într-o proporție covârșitoare, dar se opun unor “măsuri care ar putea crește riscurile în sistem” și unor “măsuri autoritariste, care exclud dezbaterile reale și politizează excesiv sănătatea”, se arată într-un comunicat de presă al Colegiului Medicilor (CMR), emis ca urmare a retragerii legii sănătății de către președintele Băsescu. Noua lege a sănătății, aflată în dezbatere publică până de 28 ianuarie, a fost retrasă de președintele Traian Băsescu în urma protestelor populației privind reforma în sistemul de urgență.
“Colegiul Medicilor din România a luat act act cu surprindere de retragerea legii privind organizarea și funcționarea sistemului sanitar din România, după ce în cadrul consultărilor a dat dovadă de maximum de deschidere către dialog în cadrul întâlnirii de la Ministerul Sănătății din 12 ianuarie, și a propus un calendar de consultări în vederea elaborării unui cadru legislativ care să asigure echitatea și performanța în sistem. Este dreptul inițiatorilor unei legi să și-o retragă, dar atunci când o retrag trebuie să fie sinceri și să nu utilizeze false motive”, se arată în comunicatul Colegiului Medicilor.
CMR afirmă că medicii din România au avut întotdeauna disponibilitatea de a participa la o asemenea reformă, iar afirmația potrivit căreia majoritatea medicilor nu doresc reforma nu reflectă realitatea.
„Este cel puțin ilar că după ce reprezentanții corpului profesional în întâlnire la Ministerul Sănătății și-au arătat disponibilitatea de a participa cu expertiza lor la o construcție legislativă solidă, tot ei să fie acuzați ca fiind unul din factorii decisivi care au determinat retragerea legii. Este foarte clar că atât timp cât medicii sunt nemulțumiți, personalul medical este nemulțumit, pacienții sunt nemulțumiți și lucrurile nu merg bine sunt necesare schimbări în sistem, dar în același timp, aceste schimbări trebuie făcute de o asemenea manieră încât să nu distrugem sistemul. În același timp, aceste schimbări trebuie să fie fundamentate, trebuie să le fie evaluat impactul, trebuie să fie explicate în așa fel încât să fie acceptabile și acceptate de majoritatea cetățenilor”, a declarat prof. dr. Vasile Astărăstoae, președintele Colegiului Medicilor din România.
CMR afirmă că este necesară o legislatie nouă în sănătate la redactarea căreia să participe societatea civilă, corpurile profesionale și reprezentanții pacienților, care să fie acceptată de toți factorii politici în așa fel încât să nu fie schimbată din 4 în 4 ani. CMR și-a arătat disponibilitatea de a participa la orice inițiativă civică sau instituțională de elaborare a unei legi cadru în sănătate.

About Author

Delia Budurca

Comments are closed.