Complexitatea, nivelul următor în medicina privată

0

Medicina privată se pregăteşte să intre cât de curând în zona de complexitate maximă, unde riscurile cresc deopotrivă. Este pregătită medicina privată să competiţioneze cu statul la nivel de complexitate şi, mai ales, poate un business creat cu trudă şi care vizează, până la urmă, profitul, să suporte impactul unor riscuri care pot scăpa de sub control? Despre provocările medicinei private, într-un interviu cu dr. Nicolae Marcu, directorul executiv al MedLife, un psihiatru care a devenit manager.

Vă ajută specialitatea dvs, psihiatria, în postura de manager ?

Enorm. Mă ajută și structura, şi formarea. Eu am trei funcţii principale: una de a duce sistemul medical în Medlife în zona de complexitate maximă, o a doua de mediere între zona medicală şi zona de strategie şi de finanţe, şi, cea de-a treia, de recrutare.

Să vorbim de complexitate. Medicina privată s-a dezvoltat în zone cu marjele mari și riscul mai mic. Unde suntem acum ?

Avem întrunite trei criterii de bază: o construcţie performantă şi un bloc operator complex, o dotare pe care multe centre din străinătate nu o au, şi personal care se bate de la egal la egal cu Viena, Parisul sau Londra. Și mai avem un lucru care lipseşte foarte mult la stat şi chiar la privat, un management medical şi strategic foarte bun. La nivel de complexitate pot spune că nu avem frică, în anumite domenii, să abordăm tot ce se abordează la stat, și mă refer la obstetrică-ginecologie, chirurgie plastică, chirurgie generală. Dar nu putem spune că operăm orice pentru că nu ne dorim ca pacienţii să ajungă în terapie intensivă.

Cum adică nu vă doriţi să ajungă în ATI ? A murit vreun pacient ?

Pacientul trebuie să fie un pacient atent selectat. Pentru că dacă apare o complicaţie, terapia noastră intensivă este o terapie accidentală, nu este o terapie calibrată pentru ca în orice moment, prin complexitatea pacientului, nu a problemei lui, să putem să-l ducem. Nu este corect să punem pacientul în pericol şi n-am dorit niciodată să avem o medicină de transfer. Adică spunem că facem orice, dar noi transferăm cazurile la stat…

Îşi poate permite o firmă privată să-i moară pacienţi ?

Cât timp nu este în culpă. Până la urmă medicina este o statistică, nu o matematică. Am descoperit că dacă sistemele de protocol sunt bine puse la punct, dacă pacientul este selectat, nu sunt probleme. Se moare şi la stomatologie, 1 – 2 cazuri din 100.000 de cazuri de anestezie în stomatologie are risc de deces pe scaunul stomatologic. Noi avem pacienţi oncologici, moartea este în spectrul acestei afecţiuni, nu poate fi dată la o parte.

Deocamdată cred că furnizorii privaţi nu-şi pot asuma, cel puţin din punct de vedere al imaginii în opinia publică, un grad de complexitate care să implice un risc major. Credeţi că va fi o evoluţie şi aici, vom ajunge la acest nivel de complexitate ?

Categoric, şi destul de repede, într-un an… Am vizitat un spital privat la Reims, cu 470 de paturi. Au undeva între 9 – 12 decese pe lună. Dar fac chirurgie cardiovasculară, fac neurochirurgie, fac oncologie…

E o normalitate, până la urmă! Drama este să moară o mamă la naştere, dar în spitalele de stat se întâmplă şi asta… În Spitalul de pediatrie vom aborda cazuri complexe în chirurgie. Sigur că nu e un lucru uşor de spus, dar să ştiţi că m-aştept la deces. Spitalul va avea aproape 100 de paturi… Dorinţa mea este să fie un centru de excelenţă, aşa încât să nu-mi fie frică să-mi operez copilul, dacă va avea nevoie, acolo. Bugetul va fi undeva la 9-10 mil. euro, sper să fie gata la 1 mai. Acum suntem în recrutare.

Vreți să deschideți un spital lângă Spitalul de Urgență Floreasca. De ce acolo ? Nu e deja prea înghesuială, mai e loc ?

Avem 100 de locuri de parcare, mult mai mult decât celelalte spitale din zonă. Dacă oferim o alternativă viabilă, de ce nu? Acolo o să avem numai adulţi, chirurgie generală, ortopedie, urologie, orl şi o secţie de primiri urgenţe. Dar sunt urgenţe cu o anumită specificitate, nu e marea urgenţă, nu e accidentul rutier, nu e politrauma…

Astea le lăsaţi la Floreasca

Nu putem duce asta… Pe noi ne interesează urgenţele mici – o entorsă, o plagă prin tăiere, gips după patinoar… De ce să vă duceţi la Floreasca dacă aveţi un picior scrântit, să staţi o oră pentru că sunt alţii înainte cu urgenţe mari şi corecte, şi să plecaţi nervoasă, după patru ore, cu un ghips, în loc să staţi 20 minute.

Pentru noi e acum foarte important să terminăm cele patru spitale: de pediatrie, cel din Brașov, Spitalul de cardiologie şi chirurgie vasculară de la Obor și Floreasca. Primele trei vor fi gata la 1 mai, iar Floreasca în 2012. Spitalul de la Obor va avea un echipaj mixt, român, francez și din Statele Unite.

Au început medicii să aibă încredere în privat. Au văzut că se dau salariile, au văzut condiţiile de lucru, că avem forţa să aducem pacienţi. Au început să vină numele mari și de-afară. La Băneasa avem medici români care vin de-afară şi au început să dea consultaţii şi medici de anvergură internaţională, vine un cardiolog de la Viena. E un proiect al managerului de la Băneasa, pentru că fiecare poate să facă în legea noastră ce vrea. Legea noastră înseamnă respectarea actului medical, creşterea complexităţii, siguranţă. El propune, face buget, spune în cât timp ajunge la breakeven.

Poate fi medicina asta, de business, o medicină de înaltă performanţă ?

Medicina e şi statistică. O afecţiune pediatrică gravă apare cam la zece hernii şi apendicite. Cele 10 hernii şi apendicite, financiar, pot acoperi și costurile unei atrezii de esofag, de exemplu…

Un medic de valoare nu va veni niciodată să facă numai hernii. El vrea să aibă libertatea să ducă o plajă chirurgicală cât mai amplă, şi, datorită şi statisticii medicale, reuşim să ducem şi 75%, să zicem, zonă normală, şi 25% zonă foarte complexă. Dintre copii, 90% au vegetaţii adenoide sau amigdale şi aproximativ 10 la sută necesită intervenţii complexe.

Este posibil ca în favoarea acestei complexităţi să renunţaţi la profit ?

O facem. O intervenţie de neurochirurgie care trebuie să fie 20 – 30 000 a fost făcută la noi în condiţii impecabile cu 3 000 de euro. Nu e meritul Medlife, dar am fost şi noi acolo…

Următorul nivel este cel al complexităţii, al provocărilor ?

De doi ani spunem că trendul este să ajungem la complexitatea statului. Noi suntem calibraţi să avem venituri mai mici doi – trei ani, facem investiţii importante, vrem să ajungem la complexitatea statului.

Unde vedeţi sistemul privat pe termen mediu ?

Va fi egal cu sistemul de stat. Poate undeva 75 – 25%… undeva se vor echilibra. Statul nu mai poate să coboare mult. Nu mai are cum. Măsurile care încep să se ia, deşi vor avea un impact într-un an – doi, sunt bune. Să te opreşti să arunci bani într-o gaură neagră, într-un spital care n-are medici, n-are pacienţi, e o primă măsură bună. E o măsură bună coplata. Este o măsură bună să dea spitalele către primării şi să externalizeze managementul.

V-ar interesa ?

Ne-am gândit la a administra spitale. Dacă nu ar plana ideea că vom face bani furând statul, cred că m-aş băga mâine. Dar cum scot eu ideea din capul oamenilor că n-am să mă duc acolo să fur statul, ci să fac profit? Noi avem 8% afaceri cu statul, şi dacă banii ni se dau peste un an nu avem o problemă. Trăim din pacienţii cash, din abonaţi.

Cât e salariul mediu în Medlife ?

Sunt medici care au peste 10.000 de euro venituri pe lună. Dar majoritatea au între 2.000 şi 6.000 de euro pe lună. Un medic de valoare are o bază fixă, plata gărzilor, şi are o plată pentru fiecare lucru pe care îl face suplimentar. Pot fi investigaţii în cabinet, o intervenţie chirurgicală, să fie mâna a doua la o intervenţie. Nu mă interesează un chirurg eminent care ţipă prin sală sau care se uită de pe un fotoliu uriaş la bietul pacient. Nici nu vreau să-l văd.

Ati lucrat la stat ?

Da, în Spitalul Obregia, opt ani.

Ce-aţi spune despre perioada aceea? Sunteți recunoscător ?

Total recunoscător. Că am lucrat şi m-am format la Obregia şi am avut norocul să lucrez în echipe incredibile. Am lucrat într-o secţie unde mă duceam cum mă duc la munte – cu plăcere, cu relaxare… Experienţa mea în zona de stat a fost foarte caldă, foarte bună, performantă, făceam cercetare, aveam echipe, lucram egal pe pacienţi, nu am avut atitudini neprofesionale sau necolegiale. Am fost un norocos…

Unde e psihiatria românească comparativ cu Europa ?

Egală. Nu avem nimic în urma lor, ei poate au această gândire ca zona de psihiatrie să fie în spitalele generaliste, şi atunci au o mai mare posibilitate de a investiga pacientul din punct de vedere somatic. Pot face o paletă mai mare de analize rapid. Avem acces la medicaţie egală, n-avem atâtea PET-CT-uri.

Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica – martie 2011

About Author

Delia Budurca

Comments are closed.