Conf. dr. Alexandru Irimie, directorul Institutului Oncologic Cluj-Napoca: Minunile fac parte din viaţa noastră de fiecare zi

0

Conf. dr. Alexandru Irimie a reuşit să facă din Institutul Oncologic din Cluj-Napoca o instituţie de nivel european şi a pus România pe harta europeană a raportării şi cercetării în oncologie. “Cercetarea e pasul înainte pe care l-am făcut”, spune dr. Irimie, aflat la cârma unei instituţii care derula, în 2008, 36 de proiecte de cercetare. Deşi profesioniştii formaţi cu o uriaşă investiţie de efort pleacă încă peste hotare, lăsând în urmă un proiect perpetuu de a “reface potenţialul uman”, lumina speranţei din ochii pacienţilor reprezintă o sursă continuă de energie şi motivaţie. >>>

Credeţi în medicul manager? Dacă da, de ce? Și ce consideraţi că sunteţi mai întâi, medic sau manager ?

Cred că cel mai important aspect al caracterului nostru este acela de a fi OM. Am ales cu hotărâre şi devoţiune să fiu medic, pentru că deasupra tuturor criteriilor de profesionalism a stat dorinţa de a ajuta oamenii aflaţi în suferinţă. A fi manager e o profesiune deopotrivă complexă şi dificilă dacă îţi construieşti lumea în singurătate. Dacă însă construcţia se bazează pe oameni şi mai ales pe investiţia în oameni, atunci lucrurile devin mai simple şi ceea ce îţi propui, ca echipă, mai uşor realizabil. Mă bucur că am ocazia să spun că datorită rolului de manager – iată un cuvânt cosmopolit pentru frumoasa limbă română, de poveste – am încercat mereu să transform cuvântul “eu” în “noi”. Pentru că atunci când le arăţi colaboratorilor respectul pe care îl merită te vor răsplăti cu toate eforturile lor. Şi nu e doar o vorbă aruncată!

Cum a reuşit Institutul de la Cluj să devină institutul de prestigiu şi calitate de astăzi, care este explicaţia, corelat şi cu lipsa cronică de bani cu care se confruntă instituţiile sanitare din România ?

În primul rând, aş vrea să nu uităm că Institutul Oncologic, fondat la iniţiativa unui medic vizionar, prof. Iuliu Moldovan, ca „Institutul pentru Profilaxia şi Tratamentul Cancerului”, a fost unul dintre primele centre medicale de profil din Europa, iar sub bagheta inteligentă a profesorului Ion Chiricuţă, cel care a pus bazele epocii “moderne”, şi-a creat un renume de-a lungul deceniilor. Această reputaţie – şi sigur mă voi repeta – a avut o puternică legătură cu oamenii care şi-au dedicat o parte importantă a vieţii lor transformării percepţiei asupra acestei sfâşietoare boli.

Între pereţii Institutului pacienţii noştri au găsit şi în vremurile de restrişte, speranţa. E atât de important… Acum, în ultimii ani, noi am învăţat doar lucruri simple: să ne gospodărim banii, de cele mai multe ori puţini faţă de cât ne-am fi dorit să investim în pacienţii noştri, să motivăm oamenii să lucreze împreună cu noi – deşi e cea mai săracă investiţie pe care am creat-o, căci pleacă în căutarea unui mediu mai prielnic, să ţinem mereu uşa deschisă pentru pacienţi şi să fim la înălțimea aşteptărilor colegilor noştri. Sigur că, dincolo de vorbe, e o muncă com-plexă, nu aş vrea să spun grea, care cere nesfârşite ore dedicate clinicii, de la concepţia unui spital modern, la zbaterile zilnice, de multe ori consumatoare de energie. Am gândit fiecare pas cu răbdare şi efort, am învăţat din greşelile noastre atunci când le-am făcut şi am încercat să acordăm fiecăruia şansa şi locul potrivit.

Derulaţi foarte multe proiecte de cercetare şi studii clinice. Puteţi să ne spuneţi mai multe despre acest subiect? În ce măsură această activitate a contribuit la dezvoltarea institutului ?

Cercetarea e pasul înainte pe care l-am făcut. Tradiţia Institutului Oncologic în cercetare a reprezentat o componentă importantă în ceea ce am creat noi astăzi în acest domeniu. Până la urmă, a face cercetare, dincolo de căutarea unor soluţii sau investigarea unor procese sau mecanisme biologice şi dezvoltarea unor noi teorii sau demonstrarea unor idei, înseamnă să fii mereu cu mintea deschisă spre căutare şi cunoaştere, să creezi teorii şi să le poţi demonstra. Profesiunea de medic este deschisă spre cunoaştere şi cercetare mai mult decât alte profesiuni. Am avut şansa să fim curajoşi. Am început încă din anii 2004 să concepem proiecte de cercetare, atunci când pentru prima oară după mulţi ani exista un suflu proaspăt în acest domeniu. Ulterior, numărul proiectelor câştigate a crescut, ajungând în anii 2007-2008 la peste 36. Alături de acestea, Institutul a agreat desfăşurarea unor studii clinice care, fără îndoială, au adăugat cărămizi în plus construcţiei de prestigiu şi calitate pe care ne dorim s-o ridicăm. Dar cel mai important, alături de realizarea unei infrastructuri de ultimă generaţie a fost înţelegerea concep-tului de cooperare şi colaborare. Cercetarea ştiinţifică din ultimii cinci ani ne‑a permis să creăm şi să fim parte a unor reţele de cercetare internaţională, să dezvoltăm parteneriate şi să creştem şansele de a face Institutul mai vizibil în lumea ştiinţifică şi medicală, dincolo de graniţe.

De ce sunteţi în special mândru în ceea ce priveşte activitatea Institutului Oncologic ?

Nu suntem măcinaţi de intrigi, nu ne pierdem timpul în a-i denigra pe ceilalţi. Mergem împreună pe un drum pe care îl construim în fiecare zi, ne motivăm unii pe alţii, ne respectăm unii pe alţii. Încercăm să învăţăm să ne facem cât mai bine profesiunea şi să anticipăm problemele. Ne ascultăm unii pe alţii, e o oportunitate de a face lucrurile mai bine şi mai aproape de criteriul excelenţei pe care ni l-am propus. Suntem egali în eforturile noastre pentru binele pacienţilor noştri. Oare e nevoie de altceva? Sigur, suntem un Institut cu o infrastructură unică în ţară atât în domeniul radioterapiei, cât şi în cel al cercetării, dar ce suntem fără oamenii dinăuntrul cetăţii? Este important că ne întâlnim cât mai des pentru schimbul de informaţii şi experienţă, dar şi pentru a reconstrui solidaritatea noastră internă. Nu suntem în competiție unii cu alții, iar comportamentul cooperativ măreşte şi beneficiile individuale în domeniul nostru. Munca în echipă şi solidaritatea sunt singurele configuraţii ale reuşitei sigure, iar acei care aleg calea construcţiilor individualiste pierd bătălia pe termen lung.

Tot mai mulţi specialişti din insulele de interdisciplinaritate născute în acestă luptă a societăţii cu cancerul arată că boala se dezvoltă de multe ori pe terenul suferinţei sufleteşti. Noi trebuie să ne susţinem unii pe alţii, să ne furnizăm energii de susţinere când ne copleşeşte frica de eşec sau sentimentul înfrângerii.

Dacă ar fi să alegeţi un moment, cel mai frumos din cariera dvs. prodigioasă, care ar fi acela ?

Mă bucur că mă întrebaţi acest lucru. Pentru că am bucuria să petrec în fiecare an un astfel de moment. Cel în care studenţii noştri se apropie de poarta Institutului cu flori şi gânduri bune, la absolvire. Deşi uneori mă apasă gândul că unii vor pleca departe să-şi caute împlinirea în profesie, mi-e drag să ştiu că au fost formaţi de noi cu multă pasiune, răbdare şi cunoaştere, îndrăznesc să afirm. Ştiu că într-un fel sau altul noi vom rămâne pentru ei un model în viaţă. Ce am fi noi fără copiii noştri? Mai mult, după cum ştiţi, încercăm să ridicăm la nivel de excelenţă şi standardele Universităţii medicale clujene.

Studenţii noştri sunt o carte de vizită care poate fi curată şi păstrată cu grijă, sau poate fi aruncată cu prima ocazie. Ne întrebăm, tot mai des, de ce pleacă? Oare pentru bani? Daţi-mi voie să mă îndoiesc că e unicul criteriu. Pentru că îşi doresc un mediu mai intelectual, mai creativ, mai efervescent ştiinţific, îşi doresc să inveţe şi să fie învăţaţi. La noi, cu toţi paşii înainte care se fac în fiecare zi, există greutatea şi lentoarea mişcării, multele vorbe şi mai puţinele fapte. Să ne gândim doar la performanţele unor colegi dincolo de graniţe, şi mai ales la faptul că mulţi dintre ei işi oferă expertiza pentru a ne ajuta.

Dar cel mai dificil ?

Nu cred că îmi este îngăduit să am momente dificile! Cred că trebuie să am energia, puterea şi înţelepciunea de a găsi soluţii pentru fiecare moment care ar putea fi dificil.

Experienţa mea de viaţă îmi spune azi că momentele dificile sunt ale mele, iar cele de succes sunt ale întregii echipe. Dacă ceva merge rău înseamnă că undeva am greşit. Am voie să învăţ din greşelile mele, dar n-am voie să le repet. Dacă vrem să creăm excelenţa, nu putem avea slăbiciuni.

Deşi la acest moment progresele medicinei au făcut ca, de foarte multe ori, cancerul să fie înfrânt, la momentul când aţi început cariera oncologia era o specialitate mult mai lipsită de speranţă pentru mulţi dintre pacienţi. Întrebarea ar fi de ce aţi ales o asemenea specialitate, foarte grea, atunci ?

Să devii medic ia mult timp: pregătirea pentru facultate, facultatea în sine, apoi rezidenţiatul şi specialitatea. Dacă ne oprim doar aici, deşi cariera medicală presupune o viaţă întreagă dedicate studiului şi cunoaşterii, ştim că alături de inteligenţă e nevoie de o minte extrem de organizată şi de o disciplină a învăţatului, ceea ce face diferenţa între mediocritate şi excelenţă. Eu am ştiut întotdeauna că vreau să fiu medic, mi-a plăcut să învăţ, am avut mereu curiozitatea de a şti mai mult în meserie şi, cel mai important, o puternică dorinţă de a-i ajuta pe cei în suferinţă.

Medicina este o profesiune plină de opţiuni! De la îngrijirea copiilor până la medicina de urgenţă, de la chirurgia oncologică la medicina internă, de la neurochirurgie la geriatrie, în medicină poţi alege mai mult decât în alte profesiuni. Să ajuţi un pacient cu cancer presupune un domeniu aparte care are nevoie de medici aparte, cu mult suflet. Sper că am demonstrat asta pacienţilor mei.

Am înţeles ce înseamnă să fii un medic bun: “E ca şi cum ai interpreta Mozart: prea uşor pentru începători şi prea dificil pentru virtuozi!”. Medicina, chirurgia, este într-adevăr o profesiune de virtuozitate, iar cea oncologică cu prisosinţă. Mă întorc o clipă la rolul de manager: dacă eşti serios în meseria ta de bază şi ştii să faci ceva bine, sigur e un atu în felul în care tratezi orice altă provocare, iar cea de a coordona oamenii în interesul lor e o mare provocare.

Care sunt principalele proiecte în ceea ce privește activitatea Institutului ?

Să refacem potenţialul uman. Sunt realmente îngrijorat că trec luni şi ani şi în loc să putem aduce adevăraţi profesionişti, sau oameni tineri care acum se formează, noi reuşim să îi îndepărtăm şi pe cei care sunt cu noi în acest moment. Încercăm să găsim soluţii pentru rezolvarea acestei probleme, deşi nu întrevăd nimic deocamdată.

Să ne reconstruim Secţia de Hematologie e o altă urgenţă.

Să acredităm Institutul în rândul Centrelor Comprehensive de Cancer Europene, să publicăm cât mai performant din cercetarea fundamentală şi translaţională este mai mult decât o prioritate.

Cred mult în ceea ce facem în fiecare zi în Institut, cred în fiecare proiect ca într-o nouă construcţie, deoarece am convingerea că trebuie să facem din oncologia clujeană un brand în medicina românească.

Dar din punct de vedere profesional, medical ?

Să devin un medic mai bun, considerând că excelenţa în profesiune nu are limite, aşa cum bine spunea Petre Ţuţea: “Medicina este arta vindecării, care teoretic nu are nici o limită”.

Profesia de medic este o provocare continuă şi pentru a putea să răspunzi performant trebuie să fii mereu alert, informat cu tot ceea ce este nou, nu ai voie să te plafonezi, nu-ţi poţi permite să te opreşti. Profesia de medic este o continuă devenire.

Consideraţi că există minuni ?

Cred în miracole. Copiii mei sunt miracolul din fiecare zi a vieţii mele.

Cred în minuni de fiecare dată când tânăra femeie de acum 20 de ani, cu ochii plini de disperare şi lacrimi în glas când îmi spunea că trebuie să trăiască, că nu-şi permite să moară pentru că are copii mici de crescut, revine la control cu zâmbetul pe buze şi scoate mândră din poşetă fotografia fiului la absolvire, a fiicei mireasă fericită sau chiar a primului nepot şi mă întreabă “Vă mai aduceţi aminte, D-le doctor…?” Cum să nu-mi aduc aminte! Îmi aduc aminte de fiecare în parte şi după 20 de ani le ştiu spune pe nume!

Minunile fac parte din viaţa noastră de fiecare zi. Trebuie doar să aveam ochii, mintea şi sufletul deschise pentru a le putea vedea şi înţelege. <<<

Conf. dr. Alexandru Irimie

2001-2006, 2009 – prezent, director al Institutului Oncologic Cluj-Napoca (IOCN)

2006-2009 – director medical IOCN

Iulie 2010 – prezent, prorector, UMF “Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca

2008 – prezent, şef de Catedră, Catedra de Chirurgie Oncologică UMF Cluj-Napoca

febr 2010 – prezent, preşedintele Comisiei de Oncologie Medicală din Ministerul Sănătăţii

1996 – prezent, medic primar Chirurgie Generală

2007 – masterat în Managementul serviciilor de sănătate

2005 – doctor în medicină, cu lucrarea “Cancerul tiroidian în agregare familială”

1977 – absolvent al UMF “Iuliu Haţieganu” ClujNapoca

participant sau coordonator în 23 de proiecte de cercetare

Ordinul Naţional pentru Merit în grad de Cavaler (2009)

Premiul “Iuliu Haţieganu” pentru lucrarea “Chirurgia complicaţiilor în ginecologia oncologică”, acordat de Academia Română

Îmi aduc aminte de fiecare pacient în parte şi după 20 de ani le ştiu spune pe nume.

“Nu cred că îmi este îngăduit să am momente dificile. Cred că trebuie să am energia, puterea şi înţelepciunea de a găsi soluţii pentru fiecare moment care ar putea fi dificil.

36 de proiecte de cercetare se aflau în desfășurare la IOCN în perioada 2007 – 2008

About Author

Delia Budurca

Leave A Reply