Casa Națională de Asigurări de Sănătate salută decizia Ministerului Sănătăţii de a solicita Deţinătorilor de Autorizaţie de Punere pe Piaţă sau reprezentanților acestora să îşi actualizeze, până la data de 10 martie 2015, toate preţurile la medicamentele de uz uman, potrivit unui comunicat de presă al CNAS.
Pentru multe dintre medicamentele de uz uman, reactulizarea preţului nu s-a mai realizat în ultimii cinci ani, iar la unele medicamente, reducerea de preţ va ajunge până la 20%. Prin această măsură se pune în aplicare Ordinul Ministrului Săntăţii nr. 75 emis în anul 2009 care prevede că preţul medicamentelor trebuie să fie mai mic sau cel mult egal cu cel mai mic preţ al aceluiaşi medicament din 12 ţări: Republica Cehă, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Slovacia, Austria, Belgia, Italia, Lituania, Spania, Grecia şi Germania.
Prin reevaluarea preţurilor la medicamente se estimează că se va realiza o ecomonie substanţială în anul 2015, fonduri care vor rămâne în sistem şi vor fi utilizate pentru finanţarea terapiilor inovatoare.
“Acest lucru va reprezenta un beneficiu real pentru sistem. Practic, vom putea trata un număr mai mare de pacienţi cu aceleaşi costuri, iar diferenţa de bani pe care o vom economisi astfel, o putem utiliza în sistem pentru tratamentele inovatoare. Mă refer aici la tripla terapie, interferon free şi nu numai. Chiar dacă avem aceşti bani, vom încheia contracte cost-volum-eficienţă care să asigure accesul la aceste tratamente unui număr cât mai mare de bolnavi”, a declarat Vasile Ciurchea , preşedintele CNAS.
Reducerea prețului la medicamente influențează accesul pacienților la tratament
Pe de altă parte, Dan Zaharescu, directorul executiv al Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM), solicită Primului Ministru organizarea unui forum de dezbatere asupra finanțării sistemului de sănătate. Procentul de 25% în plus la prețul medicamentelor din România față de alte țări europene este considerat nerealist de către ARPIM.
„Membrii asociației noastre sunt de acord cu alinierea prețurilor la medicamente cu prețurile din țările invocate de dumneavoastră, în condițiile legii. Dar în această situație, este onest, echitabil și obligatoriu ca statul să asigure companiilor producătoare de medicamente în România aceleași condiții ca cele existente în țările din Uniunea Europeană, respectiv eliminarea taxei clawback (care în acest an a ajuns la aproape 30% din cifra de afaceri a fiecărei companii producătoare de medicamente), calcularea prețului la medicamente utilizând cursul de schimb valutar folosit la alcătuirea bugetului pentru anul în curs (și nu cel din anul 2012, așa cum se întâmplă acum), actualizarea listei de medicamente în mod real și continuu, alocarea unui buget pentru medicamente la un nivel comparabil cu cel al țărilor Uniunii Europene”, a afirmat Zaharescu. Acesta a subliniat că deciziile luate ar putea influența accesul pacienților români la medicamente în condițiile în care scăderea prețurilor sub nivelul existent va face medicamentele din România extrem de atractive pentru comerțul intracomunitar și, în același timp, indisponibile pentru bolnavii din România.
„Potrivit Constituției României, statul are obligația să asigure și să garanteze cetățenilor dreptul la ocrotirea sănătăţii. Cu toate acestea, în ceea ce privește asigurarea cu medicamente pentru pacienții din România, statul român își îndeplinește numai 70% din această îndatorire fundamentală, întrucât în acest moment, aproximativ 30% din cheltuielile cu medicamente sunt asigurate și finanțate de către producătorii de medicamente, prin taxa clawback pe care aceștia o plătesc începând cu anul 2010”, a mai spus președintele ARPIM.
Chiar și la nivelul actual al prețurilor, Ministerul Sănătății a fost nevoit să suspende temporar distribuirea în afara teritoriului României a unui număr de 22 de medicamente (inițial, în anul 2013), ulterior a unui număr 41 de medicamente (în anul 2014), se mai menționează în comunicatul ARPIM.