Corupători şi corupţie în medicina românească Scurt compendiu nonconformist

0

Puterea corupe! Puterea absolută corupe în mod absolut! (Winston Churchill)

Dr. Sebastian Nicolau

Fenomenul corupţiei se pierde în negura vremurilor. În istoria ţării noastre corupţia reprezintă, din nefericire, o tristă tradiţie seculară. Exemplul cel mai concludent îl reprezintă câştigarea domniei prin cumpărarea acesteia de la sultan. Cine dădea cei mai mulţi saci cu bani căpăta domnia, dar urzelile erau cvasipermanente! Şi asta, secole întregi! >>>

Corupţia face casă bună cu linguşeala, proces nelipsit în zilele noastre. Fuga de la un partid sau altul din „decepţie ideologică” este concludentă, iar cumpărarea voturilor începe să devină o practică aproape morală. Susţinerea bănească în alegeri nu face decât să devină treptat calea către putere, ducând la perpetuarea cercului vicios. Se ridică astfel frauda la rang de virtute.

Corupţia şi mita îmbracă în lumea contemporană aspecte imposibil de cuprins datorită multitudinii şi complexităţii manifestărilor în toate domeniile vieţii sociale. Ne oprim numai la două dintre ele, educaţia şi sănătatea, şi numai cu exemple aleatorii alese dintr-un ocean de mizerii morale ale căror martori cotidieni suntem.

Astfel, într-un recent text publicat pe care l-am intitulat „Amurgul apostolatului”, evocam pe marginea dezbaterii asupra „Legii educaţiei”, strigătul de disperare al elevilor şi părinţilor către profesori, inspectorate şi minister, intitulat „Manifest pentru şcoala viitorului”, care confirmă faptul că limita răbdării omeneşti în acest domeniu a fost demult depăşită. Printre cele 20 de cerinţe ale documentului, se numără: „Nu ne mai băgaţi pe gât manuale agramate sau neacreditate numai pentru că le-aţi scris dvs! Nu ne mai cereţi bani cu nemiluita! Lăsaţi să decidem noi ce cadouri vă dăm! Nu mai faceţi meditaţii după program, contra-cost, care să suplinească nepredarea materiei la orele de curs!”

Nu ne-am fi oprit asupra acestor „monstruozităţi morale” dacă, mutatis mutandis, ele n-ar fi prezente şi în institutele sanitare cu „particularităţi specifice” şi cu alte personaje.

Ar fi cel puţin o ipocrizie dacă le‑am escamota, atât timp cât unele dintre ele – cum sunt mita, corupţia, traficul de influenţă – n-ar fi depăşit de multă vreme contururile noastre geografice, iar tentativele de prevenţie n-ar fi rămas în stadiul unei triste şi dezgustătoare “timidităţi”, în faţa căreia legile promulgate şi existente, dar neaplicate, sunt neputincioase.

50_51_1

Suntem, fără îndoială, îndreptăţiţi să punem o primă întrebare: Pe când un astfel de „manifest” va fi elaborat şi pentru învăţământul universitar, inclusiv pentru cel medical, al cărui amurg al apostolatului îl trăim?

În cele ce urmează supunem reflecţiei – şi de ce nu şi acţiunii conştiente a „omului răspunzător”, cum îl definea Antoine de Saint Exupéry – câteva gânduri dintr-un manuscris intitulat „Medicii credincioşi”:

“Nu, nu este vorba în mod absolut de cei ce intră în biserică, pentru că nu toţi aceia pot fi numiţi, în virtutea adevărului pur, credincioşi. Şi nici de cei ce în momente de exacerbare mediatică se încolonează în nesfârşite pelerinaje…Credinţa, gândesc, este cu totul altceva decât amintirea Naşterii şi a Învierii Domnului, când o parte din cei ce vin în Casa Sfântă se înarmează cu aparate foto şi video şi haină mentală de picnic. După cum rugăciunea nu poate fi altceva decât taina comunicării, nu a mulţimii colective, la o dată anume, scrisă cu roşu în calendar, ci a omului singur cu Divinitatea. Moment în care spiritul uman eliberat de constrângerile exterioare se tânguie sau se bucură în propriul său «zid al plângerii».

Mi-am pus întrebarea – pe 1 noiembrie 2009 -, câţi medici au ştiut şi s-au rugat, nu în sens bigot, ci al credinţei profesionale şi al Jurământului depus, la cei celebraţi în această zi, „Sfinţii Mucenici Cosma şi Damian, Sfinţii Doctori fără  arginţi”, trecuţi la loc de cinste în Cartea Cărţilor.

Şi pentru că nu sunt sigur că existenţa lor pământească este cunoscută, cred că nu este de prisos s-o evocăm, nu numai cu pioşenie, ci mai ales cu credinţă într-un ideal pierdut, acoperit de vremuri cu rugina lor ucigătoare.

About Author

Leave A Reply