Al treilea război mondial pare ca se duce pe faze, pe sezoane sau putem spune “pe niveluri”, ca la jocurile video, pentru că vedem cum acestea încep și se sfârșesc la date fixe, de parcă lucrurile sunt programate ce și cum să se miște, să înceapă sau să se sfârșească. Nebunia digitală, nebunia mediatică și războiul declarațiilor, al orgoliilor și al lipsei de morală se întețesc până la cote absurde, iar realitatea – aceeași! – este înfățișată în feluri diferite, uneori chiar antagonice, așa încât omul simplu – și mă refer în special la cel care nu are răgazul de a fi inițiat, și nu neapărat “simplu” ca instrucție – simte că îi fuge pământul de sub picioare, pradă disonanțelor cognitive.
De fapt aici e și miza, a autorităților dar nu numai, ca oamenii să rămână la nivelul emoțiilor, să nu mai gândească ci doar să simtă, pe tărâmul vast și clocotitor unde legile rațiunii și ale logicii sunt abolite. E dezamăgitor să constați că presa e biciul șfichiuitor care mână masele într-o direcție sau alta, iar cuceririle psihologiei și psihoterapiei, în loc de a fi folosite spre binele oamenilor, sunt utilizate pentru teroare și pentru reducerea ființelor umane la o masă de manevră.
Trestiile gânditoare se înclină cu grație sub noianul vântului emoțional care urmează o pasăre sau alta, slobozită doar cu puțin înainte.
Ce poți face tu, biată trestie care nici nu ai imaginea de ansamblu, și care abia prin înălțarea spiritului poți să mai adaugi profunzime perspectivei?!
Primul pas și cel mai greu e conștientizarea situației – pentru că avem toate filtrele care ne împiedică.
Apoi încercarea de a te detașa de imperiul emoțiilor și de a rămâne egal, într-o căutare a liniei de mijloc niciodată ușoară, și cu atât mai grea pe nisipuri mișcătoare.
Apoi pașii mici dar continui în zonele în care ai control, inclusiv înaintarea prin proiecte și prin zile, care trebuie cucerite cu optimism și de partea binelui încet, încet, una câte una.
