Drumul către performanţa în sănătate durează trei ore. Trei ore de mers cu avionul în ţara despre care Organizaţia Mondială a Sănătăţii spune că ar avea cel mai performant sistem de sănătate: Franţa. Ce face ca un sistem medical să fie mai performant decât altele? Finanţarea este o condiţie necesară, dar nu suficientă. Sistemul american de sănătate o dovedeşte. Buna gestionare a banilor şi organizarea înţeleaptă a sistemului sunt esenţiale, dar în spaţiile dintre aceste coordonate brute ale performanţei în sănătate se strecoară câteva elemente care lipsesc din rapoartele obişnuite. Tarus Media mi-a oferit posibilitatea de a le descoperi, printr-o bursă de documentare în cadrul Assistance Publique – Hôpitaux de Paris.
CRISTINA BOBE, jurnalist HOTNEWS
Cultura sănătăţii
Sănătatea este o cultură în sine, pe care francezii o recunosc. Ea este fundamental diferită de alte bunuri de care omul dispune, iar această diferenţă este legată, în primul rând, de biologie. Putem pierde bani, locuinţe, dar este dificil de imaginat cum am putea să ne pierdem corpul. Deoarece corpul este locuinţa noastră universală, el trebuie îngrijit. Primul lucru de care francezii se interesează atunci când un străin intenţionează să se stabilească aici este starea sa de sănătate (controlul medical). Franţa nu pune la dispoziţie locuinţe, dar se asigură că fiecare imigrant care îi calcă pragul este sănătos. Nu numai imigranţii sunt subiectul acestui interes faţă de sănătate, acordat de francezi. De multe ori spitalele trimit medici pe teren, către membrii defavorizaţi ai societăţii. Astfel, doctorii se deplasează pentru a acorda îngrijiri medicale şi informaţii prostituatelor aflate în pădurile de la periferia Parisului.
Filantropia
Cultura sănătăţii este strâns legată de filantropie, iar Franţa moşteneşte o tradiție a îngrijirii medicale. Egiptenii şi grecii au dezvoltat pentru prima dată acest tip de instituţie (spitalul), însă originile sale occidentale se definesc odată cu apariţia, în perioada medievală, a celui mai vechi spital parizian: Hôtel-Dieu. Chiar dacă, în forma actuală, spitalul francez nu păstrează coordonatele celebrelor Vasiliade, primele aşezăminte medicale şi nici pe cele ale medievalului Hôtel-Dieu, continuă să existe un interes acordat îngrijirii medicale a săracilor. Medicii francezi, în special cei care lucrează în spitalele de la periferia Parisului, acordă o serie de îngrijiri care nu figurează în statisticile oficiale.
Viziunea
Ceea ce în sistemul medical francez se evidenţiază, iar în cel românesc nu există, este viziunea, dar şi importanţa acordată cercetării în ştiinţele umaniste. Mariana Lecarpentier, consultant în management spitalicesc al Ministerului Sănătăţii din Franţa şi cercetător în cadrul aceleiaşi instituţii, ocupă o funcţie care în România nu are niciun echivalent. Menirea persoanei investite cu această funcţie este aceea de a realiza studii sociologice, în urma cărora sunt descrise diferite fenomene existente în spitale, pentru ca, în final, să fie propuse sugestii care să aducă îmbunătăţiri. Este o funcţie la graniţa dintre ştiinţă şi practică, între cercetare şi aplicare. Acesta este doar un mod în care francezii demonstrează că au viziune în elaborarea unui sistem medical, însă există şi alte exemple. Între acestea se numără şi importanţa acordată plurispecializării. Spre exemplu, spitalele din Franţa beneficiază de existenţa unor comisii care reunesc medici specialişti din diferite arii medicale. Aceste comisii se adună în momentul în care trebuie luată o decizie importantă cu privire la viaţa unui pacient grav bolnav. După ce situaţia pacientului este evaluată prin prisma fiecărui specialist, un medic cu o pregătire pluridisciplinară, care deţine o viziune de ansamblu a întregului caz, decide modul de acţiune. Acest medic trebuie să ţină cont şi de mediul social din care provine pacientul, de profilul său psihologic, de situaţia sa financiară, relaţia cu familia etc. Soluţiile de vindecare trebuie adaptate unor coordonate psihosociale.
Ce lipseşte în toate sistemele medicale actuale?
Lipseşte o înţelegere a faptului că arta medicală este o artă a vindecării sufletului, că sănătatea nu este altceva decât un echilibru provizoriu între forţele vieţii şi alte forţe care i se opun. Medicina s-a dezvoltat prea mult într-un sens naturalist, supravalorizând viaţa biologică, ca şi cum aceasta ar fi singura formă de viaţă valabilă pentru om. Medicii tratează numai boli sau organe. Dacă adăugăm şi folosirea de metode diagnostice cantitative şi tot mai abstracte, ne putem explica, poate, depersonalizarea medicinei, creşterea dezorientării şi a solitudinii bolnavului. Iar Franţa este țara cu cele mai multe cazuri de depresie din lume. Poate că nu în zadar „contemporanii noştri îşi aşteaptă mântuirea de la medicină şi fac din medic un nou preot al timpurilor moderne, un rege cu drept de viaţă şi de moarte şi un profet al destinului lor”, după cum conchide Jean-Claude Larchet.
