Practica medicală impune prezentarea de cazuri! Prezentarea de caz trebuie considerată ca o observaţie ştiinţifică atent documentată şi reprezintă o sursă educaţională şi o resursă pentru cercetare.
“Uneori analiza fenotipului unui singur pacient poate face posibilă descrierea unei afecţiuni necunoscute anterior… afirmaţia conform căreia ‘este nevoie de cel puţin două cazuri pentru a defini un sindrom’ dovedindu-se greşită… Sindroamele pot fi uneori descrise pe baza unui singur pacient; totul depinde de succesul analizei fenotipice a manifestărilor pacientului.”1
Acest articol se înscrie într-o serie dedicată prezentării de caz care, în era medicinei bazate pe dovezi, rămâne un instrument ştiinţific valoros nu atât prin stabilirea de noi evidenţe, ci mai ales prin generarea de ipoteze şi întrebări care stau la baza cercetării clinice, având totodată un potenţial incontestabil ca modalitate educaţională şi de diseminare a informaţiilor medicale.2
Dacă articolele precedente s-au focalizat asupra motivaţiei realizării şi publicării prezentărilor de caz, precum şi asupra conceperii şi structurării corecte a acestora în vederea publicării, acest articol are în vedere prezentarea unor elemente specifice, precum şi a unor condiţii vizând calitatea de autor al unei prezentări de caz.
În general, „autorul” este considerat a fi cel care a adus contribuţii intelectuale semnificative în publicarea unui studiu, iar poziţia de autor biomedical are importante implicaţii academice, sociale şi financiare.3 La momentul actual, multe publicaţii solicită detalii referitoare la contribuţia fiecărei persoane citate, ca autor al lucrării care a fost trimisă spre publicare. Editorii sunt încurajaţi să dezvolte şi să aplice o politică de colaborare menită a identifica persoanele răspunzătoare pentru realizarea lucrărilor destinate publicării, reducând astfel ambiguitatea contribuţiilor participanţilor. Frecvent însă rămâne nerezolvată problema cantităţii şi calităţii contribuţiilor, care califică o persoană drept autor.
Lista autorilor
Stabilirea listei autorilor şi a ordinii acestora este o etapă incipientă, importantă în scrierea unei prezentări de caz în vederea publicării. Lista numelor autorilor este urmată de precizarea apartenenţei la instituţii. Unele publicaţii prezintă suplimentar cele mai înalte titluri academice deţinute de autori.
Conform convenţiilor existente, primul autor este cel care aduce aportul cel mai important din punct de vedere al activităţii desfăşurate în scopul realizării prezentării de caz. Decizia de desemnare a acestuia este luată de comun acord de către toţi autorii. Aceştia trebuie să fie pregătiţi să explice ordinea în care sunt enumeraţi.4
Unul dintre autori este desemnat responsabil cu corespondenţa, fiind necesar să îşi prezinte datele de contact. Acesta deţine rolul principal din punct de vedere al intermedierii relaţiei între grupul de autori şi editor, pe perioada trimiterii şi a recenzării articolului la o anumită revistă, în vederea publicării. Autorul responsabil cu corespondenţa trebuie să se asigure că toţi autorii şi-au dat acordul asupra versiunii articolului trimis spre publicare. Ca reprezentant nominalizat al celorlalţi autori pentru relaţia cu editorul, el este primul răspunzător pentru respectarea instrucţiunilor pentru autori ale publicaţiei în cauză sau ale standardelor generale privind redactarea.5
Fiecare dintre autori este responsabil pentru susţinerea proiectului ştiinţific comun. Relaţia între autori trebuie să se bazeze pe susţinere reciprocă în vederea respectării standardelor de integritate.
Garanţi, autori onorifici, autori fantomă
La momentul actual, din ce în ce mai multe publicaţii solicită ca unul sau mai mulţi autori să fie citaţi drept “garanţi” ai lucrării. “Garanţii” organizează, supraveghează şi verifică desfăşurarea proiectului, contribuţia lor suplimentară fiind reprezentată de asigurarea integrităţii şi calităţii ştiinţifice şi profesionale a informaţiilor pe care lucrarea le aduce în atenţia cititorilor. Astfel, garantul are un rol precis definit, diferit de cel al primului autor sau al autorului responsabil cu corespondenţa.6
Un loc bine precizat în cadrul unui articol îl ocupă specificarea unor contribuţii de natură intelectuală care necesită recunoaşterea, dar care nu îndeplinesc criteriile pentru autori. Astfel, o persoană care s-a ocupat numai de colectarea datelor nu este justificat să apară ca autor. Astfel de contribuţii trebuie să apară în articol, la secţiunea “mulţumiri” însoţite de o descriere succintă, sub diferite titulaturi, după caz: “colectare date”, “sugestii”, “revizuire critică”, “operare calculator”, “suport tehnic”. Tot la secţiunea “mulţumiri” vor fi trecute diferite contribuţii de natură financiară sau materială. Este necesară obţinerea acordului pentru publicarea numelui persoanelor care pot să apară la această secţiune.6
Responsabilitatea este o calitate esenţială a autorilor unui articol ştiinţific. Din acest punct de vedere, prin scrierea unei lucrări ştiinţifice în vederea publicării, inclusiv a unei prezentări de caz, autorii trebuie să asigure o transpunere fidelă, obiectivă, onestă şi responsabilă a observaţiilor şi datelor ştiinţifice în manuscrisul pentru publicare şi să asigure răspunsul la orice întrebare sau nelămurire apărută după publicare. Oricare ar fi standardele urmate de autori, acestea trebuie să aibă ca fundament exprimarea “adevărului şi numai a adevărului”. Dincolo de orice, actul publicării reprezintă o “inscripţie sub jurământ, o mărturie” a autorilor.7
“Titlul de autor nu poate fi conferit; acesta trebuie asumat de către cei care îşi pot asuma şi responsabilităţile pe care le implică.”8 Aceste responsabilităţi se adaugă în mod inerent prerogativelor deţinute de autori.
Fiecare autor trebuie să aibă o implicare suficient de consistentă în realizarea lucrării, implicare care să îi permită asumarea publică a responsabilităţii în legătură cu conţinutul.
International Committee of Medical Journal Editors (ICMJE) a formulat câteva principii esenţiale în scopul definirii clare a criteriilor care trebuie îndeplinite de autori.9 Astfel, fiecare dintre autorii unei lucrări ştiinţifice, în general, şi ai unei prezentări de caz, în mod implicit, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
1. Contribuţie substanţială la conceperea şi design-ul lucrării, colectarea datelor sau analiza şi interpretarea acestora
2. Participare la redactarea lucrării sau la revizuirea acesteia din punct de vedere al conţinutului ştiinţific
3. Aprobarea finală a versiunii destinate publicării.
Pentru cercetarea ştiinţifică în general şi cercetarea clinică în mod particular, publicarea reprezintă o confirmare a valorii ştiinţifice, o validare a succesului şi totodată o condiţie pentru avansarea în carieră şi menţinerea rangului, pentru câştigarea unor burse sau obţinerea finanţării unor proiecte ştiinţifice. Potenţialul calităţii de autor în obţinerea unor beneficii determină potenţialul apariţiei de abuzuri. Astfel, deşi implicate cu totul secundar în anumite proiecte, unele persoane acceptă sau chiar solicită calitatea de autor, deşi implicarea lor minimă nu le permite să îşi asume responsabilităţile pe care le au autorii reali.10
Prin specificul său, o prezentare de caz nu poate avea decât un număr mic de autori, fiind în acest sens diferită de alte tipuri de lucrări ştiinţifice. Această regulă nu este întotdeauna înţeleasă sau respectată de către cei care scriu prezentări de caz. În acest sens, lucrarea intitulată sugestiv: “Does it take a Village to Write a Case Report?” arată tendinţa folosirii prezentărilor de caz ca modalitate incorectă de îmbogăţire a CV-urilor pentru persoane care nu au o implicare suficient de amplă şi nu îndeplinesc criteriile pentru autori.11
Lista de autori a unui articol determină două atribute importante: credibilitatea şi responsabilitatea. Aparent, creşterea numărului de autori determină o diminuare a responsabilităţii individuale prin divizarea acesteia la un număr mare de persoane, dar un număr prea mare de autori are ca rezultat o scădere a credibilităţii lucrării.12
Există situaţii în care în lista autorilor sunt incluşi în mod incorect aşa-numiţii “autori onorifici” sau persoane cunoscute pentru autoritatea ştiinţifică indubitabilă în domeniu, în scopul creşterii credibilităţii şi a şanselor de publicare, dar fără o implicare efectivă a acestora ca autori.13
Situaţia inversă este reprezentată de “autorul fantomă” care, deşi a participat la scrierea articolului şi îndeplineşte toate criteriile pentru a fi trecut în lista autorilor, este în mod intenţionat omis, primind de obicei o răsplată compensatorie.14
Când trimit un manuscris spre publicare, autorii sunt răspunzători pentru dezvăluirea relaţiilor personale şi financiare ce le pot orienta preferenţial activitatea. Pentru a preveni ambiguitatea, autorii trebuie să declare dacă există sau nu conflicte potenţiale de interese. Autorii vor face o astfel de declaraţie în manuscris, într-o pagină de notificare a conflictelor de interese, oferind detalii suplimentare, dacă este necesar, într-o scrisoare ce însoţeşte manuscrisul.15
Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica, luna Mai 2011
