Practica medicală impune prezentarea de cazuri! Prezentarea de caz trebuie considerată ca o observaţie ştiinţifică atent documentată şi reprezintă o sursă educaţională şi o resursă pentru cercetare. >>>
Structura generală a unei prezentări de caz include, în ordine:
1.titlul
2.rezumatul
3.introducerea
4.descrierea cazului
5.discuţii şi concluzii
6.indicaţii bibliografice,
la care ar fi bine de adăugat alte două lucruri încă puţin prezente în literatura ştiin-ţifică românească, şi anume: mulţumiri către persoanele care nu îndeplineau condiţiile de autor şi declararea conflictelor de interese.
Problema legată de faptul că se scrie greu şi, în consecinţă, multe cazuri rămân nepublicate, este corelată cu faptul că nu există un protocol de scriere care să fie exersat constant. Dacă veţi căuta pe Google cu sintagma “Tips on writing a manuscript” veţi obţine peste 5 milioane de adrese, dar mă voi limita numai la prezentările făcute de Prof. Stephen Durham la Conferinţele EAACI (faceţi o căutare pe Google cu cele trei entităţi subliniate). Pe scurt, sfatul lui este: ”Scrieţi de la sfârşit la început!”.
După ce aveţi toate datele disponibile despre caz (nu uitaţi de consimţământul informat al bolnavului!) şi aţi efectuat o cercetare relativ extinsă a literaturii şi aţi selectat un număr rezonabil de indicaţii bibliografice, după ce aţi ales revista în care vreţi să publicaţi şi cunoaşteţi stilul de publicaţie cerut, începeţi cu… ce este mai uşor: stabiliţi dacă veţi folosi figuri şi tabele! Puneţi trăsăturile cheie ale cazului în ilustraţii şi nu în tabele, pentru că tabelele sunt plictisitoare. Scrieţi legenda figurilor, conturaţi tabelele cu date numerice despre subiect, analize etc. şi scrieţi titlul şi legenda tabelelor. Nu duplicaţi figurile cu tabele!
Schiţaţi povestea cazului şi… aşteptaţi să scrieţi discuţiile. De ce să aşteptaţi? Pentru că scrierea discuţiilor despre caz trebuie să vă găsească alert, proaspăt, cu mintea limpede şi… aveţi chef să scrieţi, vă place ceea ce faceţi! Fiţi atenţi la primul şi la ultimul paragraf al discuţiilor pentru că aici se punctează! Apoi nu vă rămâne decât să scrieţi introducerea, să adăugaţi referinţele, să scrieţi rezumatul şi, la sfârşit, titlul! Nu uitaţi de mulţumiri şi declaraţi conflictele de interese, dacă există. Desigur, revedeţi de cel puţin trei ori manuscrisul şi cereţi părerea unor colegi.
Ceea ce poate fi simplu pentru unii poate fi dificil iniţial pentru alţii, dar metoda propusă de dr. Stephen Durham este uşor de folosit.
Prezentarea de caz, o poveste poliţistă
Aş adăuga că putem vedea scrierea unui caz ca şi cum am scrie o poveste poliţistă (“detective story”), pentru că spre deosebire de o nuvelă, o carte, o piesă de teatru (“a mistery”), povestea politistă are parametrii mult mai bine definiţi.1 Primul lucru când scrieţi un povestea unui caz este să vedeţi acea poveste ca pe o problemă de rezolvat de către cititori. Cazul trebuie să aibă destule informații pentru ca cititorii să înţeleagă care este problema, şi, după analiza informaţiilor, să poată accepta soluţia propusă, şi asta ca să păstraţi interesul cititorilor asupra cazului descris. O prezentare de caz se referă la o persoană, şi, de aceea, furnizaţi sufi-cientă informaţie contextuală despre un caz care este neobişnuit şi creează probleme. Există un “orar” al desfăşurării evenimentelor într-un caz şi, de aceea, expunerea se face pas cu pas, secven-ţial…
Avantajul de a scrie un caz clinic este că, nevoit fiind să legi experienţa cu pacientul de experienţa de publicare, trebuie să urmezi un protocol de scriere care, la rândul lui, îţi va dezvolta atât gândirea clinică, cât şi capacităţile de comunicare.2
Publicarea de cazuri are un impact semnificativ asupra literaturii medicale şi, de aceea, oportunităţile de a scrie trebuie create şi, de asemenea, cultivate.3,4 <<<
