Cursă contra cronometru pentru salvarea miocardului: Jumătate dintre decese survin în primele trei ore după simptomele de infarct

0

Aproximativ 15.000 de români fac anual infarct, iar cei mai mulți ajung la spital destul de târziu, în primele trei-șase ore după apariția simptomelor. De asemenea, doar un pacient din cinci sună la 112 în prima oră după infarct, arată un studiu prezentat de Fundația Română a Inimii în cadrul conferinței de presă dedicate campaniei „Acționează acum. Salvează o viață. Infarctul nu poate aștepta”, parte a programului „Stent for Life” – o inițiativă comună a Asociației Europene de Cardiologie Intervențională (EAPCI).

Costul tratamentului unei persoane cu infarct – aproape 2.000 de euro


Campania se adresează publicului larg și își propune să informeze oamenii asupra primelor simptome ale infarctului și asupra importanței acționării rapide prin apelarea de urgență la 112. Studiul, desfășurat în perioada aprilie-iunie 2012 a mai arătat că 56% dintre românii care au suferit un infarct nu au sunat la 112, dar au ajuns la spital cu propriile mijloace. „Cel mai lung timp care se pierde când vine vorba de salvarea unei vieți este întârzierea cauzată de faptul că pacientul nu se gândește că ar putea avea un infarct și vine la spital prea târziu. Dacă desfundarea arterei coronariene nu se face într-o oră, miocardul devine tot mai greu de recuperat”, a explicat prof. dr. Dan Deleanu, medic cardiolog interventionist la Institutul de Boli Cardiovasculare Prof.dr. C.C. Iliescu. Vârsta medie de producere a infarctului este de 58-59 de ani la bărbați și de 67-68 de ani la femei. Costul tratamentului unei persoane cu infarct se ridică la aproape 2.000 de euro, bani care ar putea fi economisiți prin prevenirea apariției acestei probleme de sănătate. „112 e un sistem foarte complex, aflat în serviciul populației care permite să se facă transferul pacientului în siguranță către centre mai mari, fiind astfel o chestiune de minute, nu de ore. Singura condiție este să fie apelat”, a spus Raed Arafat, Subsecretar de Stat în Ministerul Sănătății, prezent la eveniment.

România are zece centre de angioplastie, Turcia – 267

În România, rata mortalității ca urmare a infarctului miocardic a scăzut la sub 10% în 2011 de la aproximativ 13,5% cât se înregistra în anii 2005-2008, a menționat dr. Gabriel Tatu – Chiţoiu, preşedinte Societăţii Române de Cardiologie. Reducerea mortalității este legată de organizarea Programului Național de Tratament Invaziv al Infarctului și de o rețea de nouă centre de intervenție pentru infarct (patru în București, două în Cluj și Târgu Mureș, câte unul în Iași și Timișoara). „Ar trebui să existe câte un centru în fiecare spital județean. Organizarea sistemului de management al infarctului miocardic nu depinde de PIB. Drept dovadă, țări precum Cehia și Polonia sunt mai bine organizate decât Marea Britanie, Belgia sau Franța. Pentru comparație, în Turcia există 267 de centre, iar în Cehia care e cât Transilvania noastră, există 30 de centre. Prioritatea în prezent este schimbarea angiografelor pentru a ne asigura că nu clachează la volumul de solicitări. Ar fi nevoie de achiziționarea a cinci angiografe în următorii ani și din 2014 ar trebui să crească numărul de centre. La Craiova ar fi nevoie de două, încă unul în Moldova și un altul la Constanța”, a spus prof. dr. Dan Deleanu.

Deficit de medici intervenționiști

O altă problemă este legată de deficitul de medici intervenționiști a cărei rezolvare ar putea fi un program de training dedicat tinerilor intervenționiști și derulat cu sprijinul Ministerului Sănătății și al Societății Române de Cardiologie. Centrele care pregătesc medici cu această specialitate sunt în București, la Institutul Fundeni, În Cluj, la Institutul Inimii și în Târgu Mureș, urmând ca și Timișoara, Iașiul și alte două centre din București să înceapă derularea acestui program. „Este singurul program de formare de competență deblocat în ultimul an de Minister. Pentru un centru de angioplastie este nevoie de cel puțin patru specialiști, iar formarea unui medic intervenționist durează doi ani”, a explicat prof. dr. Dan Deleanu.
Programul “Stent for life” a fost lansat în 2008 pentru îmbunătățirea accesului pacienților cu infarct la tratamentul potrivit. Inițiativa este susținută de zece țări europene: Bulgaria, Portugalia, Turcia, Spania, Italia, Franța, Serbia, Egipt, România și Grecia.

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.