Mai mult de 300 de femei angajate în sistemul sanitar au participat la cursuri de antreprenoriat și de utilizarea calculatorului, prin intermediul proiectului “O șansă pentru dezvoltarea carierei pentru femeile din domeniul sanitar”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 “Investește în oameni!”, derulat în perioada 2011-2013.
Prin intermediul proiectului, au mai fost organizate sesiuni de lucru pe tema egalității de șanse și de gen la care au participat peste 360 de femei din toate regiunile țării, a fost publicat un Ghid pentru dezvoltarea carierei adresat femeilor din domeniul sanitar, precum și o campanie de informare și creștere a conștientizării privind principiul egalității și promovarea carierei femeilor în sistemul de sănătate. De asemenea, a fost creată o rețea online dedicată femeilor din sistemul sanitar, prin intermediul portalului www.promovareata.ro, comunitate din care fac parte peste 2500 de persoane și a fost elaborată o cercetare privind segregarea de gen în sistemul sanitar românesc.
„Femeile sunt majoritare în sistemul de sănătate din România, însă sunt conduse de bărbați. În perioada de derulare a proiectului am observat că există o masă critică de asistente medicale dedicate profesiei, dar și faptul că există un deficit de management al resurselor umane în sistem (femeile-asistent medical nu sunt apreciate). Cum femeile au demonstrat deja că pot gestiona foarte bine lucrurile – atât financiar, cât și profesional, cred că trebuie și pot să facă un alt fel de viitor pentru acest sistem”, a spus Laura Grunberg, președintele Societății de Analize Feministe ANA.
Beneficiarul proiectului a fost Asociația ”Centrul Român de Inițiative”, un ONG care activează în domeniul consultanţei și implementării de proiecte europene de dezvoltare a resurselor umane, iar partenerii – Federația Sindicală Sanitas, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și altor Asistenți Medicali din România și Societatea de Analize Feministe ANA.