Revista noastră găzduiește un amplu material cu tânărul medic Dan Duda, nimeni altul decât fratele Alteţei sale Regale, Principele Radu al României. Prin activitatea sa bogată în domeniul cercetării medicale pe care o desfăşoară dincolo de Ocean, românul Dan Duda participă la decodificarea celor mai ascunse secrete ale unei boli ce înspăimîntă astăzi omenirea: cancerul.
Mentorul, lider mondial
Mentorul meu din Japonia, profesorul Makoto Sunamura m-a susţinut extraordinar şi am rămas în legături destul de strânse şi acum. Rezultatele obţinute ca doctorand în Japonia mi‑au permis să acced la un post în SUA, un lucru pe care mi l-am dorit dintotdeauna. Domeniul meu de cercetare, şi anume, apariţia de noi vase de sânge în tumori şi atacarea lor în scopuri terapeutice – este unul foarte “popular” în numeroase laboratoare de la Harvard Medical School.
Am fost invitat să susţin cinci interviuri acolo şi am ales laboratorul în care sunt şi acum, după mai bine de opt ani. Deci am ales bine! Au fost mulţi colegi, pentru că mereu am lucrat cu echipe foarte sudate. În mare parte este meritul directorului laboratorului, profesorul Rakesh Jain, un recunoscut lider mondial în cercetarea în cancer. El m-a susţinut mereu.
Mesaj către tinerii cercetători
Mesajul meu pentru tinerii in-te-resați de cercetare este să fie optimişti şi deschişi la nou. Nimic nu e imposibil dacă există disponibilitate la efort susţinut, rigoare, creativitate şi profesionalism. Toate se pot însuşi, nu sunt neapărat talente native. Știu că sună ca un şablon, dar asta e, în esenţă, ceea ce este necesar.
Din părinţi medici
Ambii mei părinţi au fost medici şi au excelat în domeniile lor. După stagiile obligatorii, tata a urmat o carieră pur academică şi a fost profesor de Medicină Socială la Universitatea “Gr. T. Popa” din Iaşi şi director al Institutului de Sănătate Publică din oraş. Mama a fost medic specialist in bacteriologie. Îmi amintesc incredibila dedicație a părinților mei pentru profesie și generozitatea față de studenți și pacienți, care mi-au fost transmise și mie. Și, bineînțeles am fost marcat de pierderea prematură a tatălui meu. Am avut marea șansă de-a avea personalități formidabile atât în familie cât şi printre cei apropiaţi, ceea ce mi-a influenţat mult formarea mea ca om şi ca medic.
Faptul că eu am urmat facultatea de medicină a fost, în mare parte meritul părinților mei. Eu am cochetat, pe rând, cu ideea de a merge spre arhitectură sau artă dramatică, dar în cele din urmă am urmat calea profesională pe care au ales-o şi părinţii mei– medicină. Şi mă felicit în fiecare zi pentru asta! Da, am absolvit Facultatea de Medicină Stomatologică din Iaşi în 1993 şi am practicat stomatologia patru ani. Am făcut un an de stagiu la Spitalul Universitar din Iaşi, apoi un an am fost medic într‑un mic oraş de lângă Iaşi, Hârlău. Ulterior am intrat prin concurs ca preparator universitar şi medic rezident în Stomatologie Generală tot la Universitatea din Iaşi, unde am stat doi ani, până la plecarea din ţară în 1997. Au fost multe lucruri pozitive în timpul studiilor şi după absolvire. Am avut profesori excelenţi şi colegi din multe ţări (eram 25 de români în an şi peste 200 de studenţi străini). Anii aceia au însemnat mult pentru mine!
Doctorat în Japonia
Am ajuns în SUA după ce mi‑am luat doctoratul în Ştiinţe Medicale, mai exact în Chirurgie Gastrointestinală, la Universitatea Tohoku din Japonia. Asta a fost posibil deoarece am primit o bursă de studii din partea Guvernului Japoniei.
Îi datorez asta, în mare masură, prietenului meu, dr. Lozonschi, care acum e profesor de chirurgie cardio-vasculară la Universitatea din Madison, Wisconsin. El lucra acolo ca intern şi mi-a trimis informații despre bursele guvernamentale japoneze. Am aplicat pentru una şi am obţinut-o în vara anului 1997. Am avut acolo o şedere extrem de plăcută şi productivă, publicând peste 10 lucrări în cei trei ani şi jumătate de până la absolvire.
Un rol foarte important l-au jucat interesul crescut pentru cercetare al celor din Departamentul de Chirurgie, nivelul de finanţare ridicat şi, mai ales, colaboratorii excepţionali. În 2001 am avut mai multe oferte să continui studiile post-doctorale pe continentul nord-american, și am ales Bostonul, datorită tradiţiei universitare şi posibilităţilor de progres. SUA e o ţară unică din multe puncte de vedere. Energia şi potenţialul uman, organizarea, posibilităţile financiare şi infrastructura din cercetare, suportul guvernamental, experienţa, ambiţia şi tenacitatea sunt foarte greu de egalat, chiar în ţări din vestul Europei. Am fost intimidat la început, dar mai apoi am recunoscut oportunităţile uriaşe şi am făcut tot ce-am putut pentru a le valorifica. Desigur, nu totul e perfect, ba chiar sunt deficienţe în multe aspecte ale vieţii de aici. Totul trebuie pus în balanţă, nu cred că există un loc perfect.
Primul congres
Toate congresele au fost importante pentru mine, fiind oarecum la început de carieră. Cel mai important a fost, probabil, cel de-al 100-lea Congres al Asociaţiei Americane de Cercetare a Cancerului, de anul acesta, de la Denver, unde am fost invitat să prezint o lucrare în plen, care a descris noi modalităţi de a trata şi a evalua rezultatul în tumorile de creier. Dar ţin minte şi acum, cu emoţie, primul congres de gastroenterologie şi chirurgie la care am prezentat o lucrare, în 1998, la Tokyo, în faţa experţilor japonezi şi americani reuniţi.
Trăim o perioadă cu adevărat revoluţionară pentru cercetarea în cancer. Noi agenţi şi noi căi de‑a ataca tumorile apar cu o frecvenţă nemaîntîlnită în trecut. Drumul până la tratarea curativă a cancerului rămâne lung, dar e într-adevăr entuziasmant să lucrezi într-un domeniu care, pur şi simplu, a “explodat” în ultimii 10 ani.
Tumora, un adevărat organ
Încă din timpul studiilor doctorale am fost pasionat de procesul de formare al vaselor de sânge în neoplasme. Tumora malignă e un adevărat organ şi nu doar o aglomerare de celule neoplazice care proliferează necontrolat: au un sistem vascular, o matrice formată din fibre, numeroase celule derivate, fie din ţesuturile adiacente, fie provenind din circulaţia sangvină, cum sunt celulele imune. Toate acestea joacă roluri foarte importante în creşterea tumorii şi răspândirea celulelor maligne în alte organe, fie prin circulaţia sangvină, fie prin cea limfatică.
Un proiect pe care l-am continuat în toţi aceşti ani este atacarea sau modificarea vaselor de sânge din tumori pentru a le opri creşterea şi-a optimiza efectul chimioterapeuticelor. Un alt proiect este dedicat caracterizării la nivel funcţional şi molecular al rolului celulelor stem (care rezidă în măduva osoasă) în creşterea şi răspândirea tumorilor în organism. Le găsesc pe ambele fascinante!
Cercetarea la Harvard
În prezent, sunt profesor asistent In cadrul Departamentului de Radioterapie și Oncologie (Radiation Oncology) la Harvard Medical School, Boston. Munca de cercetare de la Harvard cuprinde un număr foarte mare de cercetători. Există laboratoare atât la Harvard Medical School cât şi în toate spitalele afiliate şcolii, inclusiv Massachusetts General Hospital, unde îmi desfășor eu activitatea. Fiecare spital are diverse centre (Cancer, Cardiovascular, Celule Stem etc.), iar în ultimii ani acestea s-au înmulţit enorm. Dar a existat şi o mişcare de integrare a centrelor cu temă comună. În plus, eforturile largi, multidisciplicare au devenit realitate.
Există echipe de cercetători care lucrează îndeaproape cu oncologi, radiologi, chirurgi, anatomo-patologi etc., pentru proiecte clinice “translaţionale” de interes comun (de exemplu, studiile clinice pe care le facem cu agenţi care atacă vasele de sânge ale tumorii). Există şi eforturi multi-instituţionale, cum ar fi programul comun dintre Harvard Medical School şi Massachusetts Institute of Technology numit “Sănătate, Ştiință şi Tehnologie”, în care şi laboratorul nostru este direct implicat. Finanţarea poate veni din diverse surse. Institutul Naţional de Sănătate al SUA (National Institute of Heath, NIH) finanţează laboratoarele prin granturi de diverse feluri, care sunt extrem de competitive. Cercetarea în cancer are alocate cam o treime din fondurile totale. Alte surse federale, cum ar fi Ministerul Apărării, Ministerul Energiei şi NASA, oferă şi ele granturi de cercetare, de regulă pe teme specifice. Există fundaţii private care oferă granturi, de regulă mai mici şi pe perioade mai scurte.
Nu în ultimul rând, există donaţii din partea pacienţilor sau a rudelor lor, un mecanism foarte important în SUA. Din păcate, criza economică a afectat toate aceste surse. Valorificarea rezultatelor rămâne problema cheie. Ca oameni de ştiinţă, suntem interesaţi să publicam în reviste cât mai bine cotate şi să prezentăm datele obţinute în conferințe cât mai prestigioase. Dotările pe care le avem noi sunt unice în SUA. Avem o colonie proprie de animale pentru cercetări, sisteme de microscopie şi tomografie foarte avansate. Ele sunt însă rezultatul a aproape două decenii de finanţare şi de succese în cercetare, şi, de asemenea, a unui management al resurselor excepţional.
Eficacitatea tratamentului
Exista un program specific pentru cercetare clinică, care cuprinde diverşi specialişti: oncologi, cercetători, statisticieni, personal medical specializat pentru astfel de studii, administratori şi alţii. Evident, multe studii sunt multi-instituționale. Ce se studiază în principal este eficacitatea unui anumit agent. Dar în ultimii ani s-a pus un accent din ce în ce mai mare pe studiul modalităţilor de-a evalua şi prezice eficacitatea unui anumit tratament. Se speră că asta va duce, peste ani, la tratamente individualizate. Legislaţia americană e foarte strictă, dar multe din studii se pot realiza când comisiile instituţionale şi naționale le aprobă.
E greu de spus care sunt limitele bioeticii. Pacienţii sunt incredibil de generoşi şi foarte deschişi în a participa, deşi în cele mai multe cazuri e destul de clar că nu vor beneficia în mod direct. Ce pot să afirm e că nu a existat niciodată un conflict juridic sau de orice altă natura în cei aproape zece ani în care am participat la acest program, în mare măsură datorită stricteţii şi clarităţii protocoalelor clinice și a procedeelor legale
Terapiile individualizate
Fiecare tip de tumoră are anumite caracteristici genetice şi patofiziologice, în fiecare pacient. De aceşti factori depinde răspunsul la tratament. Însă schemele terapeutice de până acum s-au descoperit şi aplicat, în mare măsură, prin metode empirice. Ele atacă fără nicio nediscriminare orice grup de celule care proliferează. Dacă am identifica, în fiecare pacient, mutaţia sau calea de semnalizare pentru care celula canceroasă a făcut “adicţie”, atunci, blocând acea “ţintă” cu un medicament (sau amestec de medicamente) am avea şansele cele mai mari de a distruge tumorile. Pentru că acest concept este acum acceptat în mod larg, a devenit un subiect de cercetare clinică foarte “la modă”. În unele tumori, care depind în mare măsură de o singură cale de semnalizare, rezultatele au fost spectaculoase. Însă şi aici drumul rămâne foarte lung pentru majoritatea cancerelor, deoarece ele depind de multiple căi.
Colaborări cu România
Colaborarea pe care încercăm să o iniţiem se bazează pe interesele ştiinţifice comune cu ale grupului condus de prof. dr. Irinel Popescu şi pe entuziasmul domniei sale. Proiectul în sine e un studiu al schimbărilor care au loc la nivel molecular şi celular în tumorile de ficat (în probe de ţesut îngheţate) după tratamentul cu un agent nou, aprobat anul trecut pentru pacienţii suferinzi de această afecţiune. Deşi e primul agent cu administrare sistemică care a arătat eficacitate în tumorile avansate de ficat, supravieţuirea rămâne, în medie, la mai puţin de un an. Evident, descoperirea de noi “ţinte” pentru o terapie și mai eficientă e absolut necesară şi urgentă.
